Comisarul Mihai Ionuţ Oghişcă susţine că poliţiştii au la dispoziţie proceduri noi privind legitimarea şi conducerea persoanelor la sedii.
Reporter: – Care sunt noutăţile, domnule comisar?
Mihai Ionuţ Oghişcă: – Legea 192 din 25 octombrie 2019, la care ne referim acum, aduce o serie de modificări legii privind organizarea şi funcţionare Poliţiei Rmâne, esenţiale fiind reglementările privind legitimarea şi conducerea persoanelor la poliţie. Astfel, poliţistul este îndreptăţit să solicite persoanei care face obiectul legitimării să ţină mâinile la vedere, să renunţe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac, iar persoana care face obiectul controlului corporal să adopte o poziţie inofensivă, ce permite realizarea efectivă şi în siguranţă a acestui control. Prin poziţie inofensivă se înţelege ţinerea mâinilor deasupra capului sau paralel cu solul, depărtarea picioarelor, adoptarea poziţiei şezut, adoptarea poziţiei culcat, ori altă poziţie a corpului, care previne săvârşirea unei acţiuni violente îndreptate împotriva poliţistului şi respectă demnitatea umană. Solicitarea de a adopta o poziţie inofensivă trebuie să fie adecvată pericolului şi să nu depăşească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenţiei, legea interzicând solicitarea adoptării poziţiei şezut sau culcat în cazul femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilităţi şi copiilor. Interesantă este şi o altă noutate. Astfel, prin atac armat se înţelege atacul săvârşit de o persoană cu o armă de foc sau cu obiecte, dispozitive, substanţe sau animale ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a poliţistului. Prin urmare, asmuţirea unui câine asupra poliţistului este considerat atac armat. La fel, se prezumă intenţia săvârşirii unei acţiuni violente îndreptate împotriva poliţistului fapta persoanei de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost somată prin cuvintele „Poliţia, stai! – Nu te apropia!”, ori dacă aceasta nu se conformează somaţiei de a renunţa temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.
– Când se poate cere legitimarea unei persoane?
– Legitimarea poate fi efectuată pentru a se stabili identitatea, în situaţia în care persoana în cauză încalcă dispoziţiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală. Legitimarea se poate face dacă persoana a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta. Conform noilor reglementări, legitimarea persoanei se face şi atunci când aceasta solicită sprijinul sau intervenţia organelor de poliţie ori când, din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilităţii, consumului de alcool sau altor substanţe psihoactive ori a altor asemenea circumstanţe necesită sprijinul organelor abilitate. Totodată, poliţistul are dreptul să legitimeze dacă descrierea persoanei corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un mijloc de transport căutate potrivit legii. La fel, dacă persoana desfăşoară o activitate supusă, potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări, ori este implicată într-o procedură legală în faţa unei autorităţi sau instituţii publice, se poate solicita legitimarea. În plus, se poate cere legitimarea dacă acea persoană încearcă să pătrundă sau se află într-un spaţiu în care accesul este controlat. Totodată, poliţistul are dreptul să legitimeze orice persoană cu ocazia unor controale sau razii, ori când există obligaţia legală de a se stabili identitatea acesteia.
– În ce situaţii poate fi condusă o persoană la sediul poliţiei?
– Trebuie să facem o distincţie din capul locului. Aceste modificări vin să reglementeze conducerea la poliţie ca măsură administrativă, nu situaţiile în care persoana în cauză este reţinută pentru 24 de ore în cadrul unei proceduri judiciare, această ultimă situaţie fiind reglementată deja prin Codul de procedură penală. Aşadar, poliţistul este îndreptăţit să conducă o persoană la sediul poliţiei atunci când nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice, din cauza comportamentului ori a circumstanţelor care creează motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală. La fel, dacă prin acţiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică, se dispune poate dispune conducerea la poliţie.
– Se poate face şi uz de forţă?
– Da, pentru că în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu poliţistul este îndreptăţit să utilizeze mijloace de constrângere, constând în forţa fizică, inclusiv aplicarea unor procedee de autoapărare sau imobilizare, cum ar fi cătuşele sau alte mijloace care permit imobilizarea mâinilor sau picioarelor, ori arme de foc. Folosirea acestor mijloace nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenţiei, iar utilizarea lor se face în mod gradual, după avertizarea verbală şi după acordarea timpului necesar persoanei pentru a se conforma solicitărilor legale ale poliţistului. În situaţia unei acţiuni violente iminente îndreptate împotriva poliţistului sau a altei persoane, mijloacele de constrângere pot fi folosite fără avertizarea verbală prealabilă.
– De ce a fost nevoie de aceste noi reglementări?
– Prin noile reglementări sunt detaliate clar cazurile şi situaţiile în care poliţistul poate proceda la legitimarea, conducerea unei persoane la sediu sau folosirea forţei. Prevederile anterioare s-au dovedit a nu avea un caracter de previzibilitate şi nu individualizau clar situaţiile.
– Pe cine protejează de fapt aceste reguli noi – pe oameni sau pe poliţişti?
– Cred că este vorba de protecţia ambelor părţi, în contextul în care activitatea poliţiei se derulează în interesul comunităţii.
– Ce vă încurca cel mai mult până acum – reacţia persoanelor sau vidul legislativ?
– Nu pot să spun că a fost un vid legislativ,pentru că noi lucram oricum după o serie de proceduri bine stabilite, însă nu într-o manieră extrem de precisă cum se întâmplă acum. Reacţia persoanelor nu era un factor care să ne încurce în luarea măsurilor legale, întrucât asta face parte din activitatea poliţiei.
– Acum nu există riscul unui abuz de putere din partea poliţiştilor?
– Nu, pentru că toate aspectele sunt reglementate, iar toate măsurile dispuse se materializează şi în întocmirea unor documente. Astfel, poliţistul este obligat să informeze persoana cu privire la motivul conducerii la poliţie, iar în cel mai scurt timp posibil de la momentul sosirii la sediu poliţistul trebuie să îi aducă la cunoştinţă, în scris, despre drepturile pe care le are, iar cel în cauză poate depune contestaţie la care trebuie să primească răspuns, cu celeritate, în scris. Totodată, imediat de la sosirea în sediu, poliţistul întocmeşte un proces-verbal în care consemnează motivele conducerii persoanei la sediul poliţiei precum şi măsurile realizate, dacă s-au utilizat mijloace de constrângere, prezenţa unor urme vizibile de violenţă la momentul legitimării şi al finalizării verificărilor, ora iniţierii deplasării la sediul poliţiei şi finalizării verificării situaţiei persoanei şi luării măsurilor legale. Totodată, persoana condusă la sediul poliţiei are dreptul de a fi asistată de un avocat, de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane cu privire la măsura luată, de a fi consultată de un medic sau, pe propria cheltuială, de medicul indicat de aceasta, dar şi dreptul la un interpret sau la o persoană cu aptitudini de comunicare, în situaţia în care nu vorbeşte, nu înţelege limba română, nu se poate exprima sau prezintă handicap auditiv ori surdocecitate.
– Cum pot evita oamenii conducerea la poliţie?
– Este foarte simplu – prin respectarea legii şi să răspundă solicitărilor poliţistului, fără să opună rezistenţă. Aici însă merită făcută o menţiune cu privire la procedurile privind legitimarea. Poliţistul este obligat să aducă la cunoştinţă persoanei, verbal, motivul legitimării, iar stabilirea identităţii unei persoane se face pe baza actelor de identitate. Atunci când persoana nu poate prezenta un act de identitate, stabilirea identităţii se realizează pe baza unui act prevăzut cu fotografie sau a declaraţiilor acesteia, aici fiind vorba de paşaport, permis de conducere, ori chiar legitimaţie de serviciu. Atunci când măsurile nu au permis stabilirea identităţii, poliţistul este îndreptăţit să procedeze la identificarea unei alte persoane care poate oferi informaţii, ori dacă nu este posibilă identificarea se procedează la conducerea persoanei la sediul poliţiei pentru fotografiere, luarea şi procesarea amprentelor, semnalmentelor şi semnelor particulare ale persoanei. Aceste ultime măsuri se realizează chiar şi în lipsa consimţământului celui în cauză.
– Cât poate fi ţinută o persoană în sediul poliţiei?
– Nu există prevăzut un interval anume, însă după finalizarea procedurilor persoana poate părăsi sediul poliţiei, în momentul în care i se comunică acest lucru. Asta, bineînţeles, dacă în urma cercetărilor nu va face obiectul unor proceduri judiciare, caz în care se aplică reglementările din Codul de procedură penală.
– În celelalte state cum se procedează?
– Procedurile poate că diferă de la un stat la altul, dar în esenţă ele se supun cadrului legislativ privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. În 2013, am participat la o misiune de cooperare a Poliţiei Române cu autorităţile franceze şi pot să vă spun că ne-am aliniat la aceste proceduri. Ce au ei în plus este faptul că în momentul în care o persoană este condusă la sediul poliţiei, aceasta trece printr-o serie de filtre, trecând prin testarea alcoolscopică şi testul antidrog.
– De ce credeţi că mai sunt unii care ripostează în faţa poliţiştilor?
– Riposta faţă de măsurile poliţieneşti a existat, există şi va exista. Asta pentru că natura măsurilor poliţieneşti are un caracter coercitiv, cât şi preventiv. Riposta nu este însă un fenomen, astfel de manifestări având la bază un cumul de factori cum ar fi o aversiune faţă de lege, de statul de drept, conştiinţa civică, necunoaşterea unor revederi legislative.
– Au fost totuşi situaţii în care s-a apelat la sprijinul celor de la SAS. De ce este nevoie de mai multe echipaje de poliţie pentru a încătuşa o persoană recalcitrantă?
– Să ştiţi că acele echipaje de poliţie, chiar dacă sunt mai multe, nu intervin doar pentru imobilizarea unei persoane, ci desfăşoară activităţi specifice. Unii legitimează, alţii relaţionează cu persoanele implicate, identifică martori, delimitează zona, asigură protecţie eventualelor victime, protecţia celor din jur, inclusiv protecţia persoanei faţă de care se impune luarea unor măsuri. În orice misiune, poliţiştii trebuie să apere viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea privată şi publică. De asta merg mai multe echipaje, nu să ne protejăm pe noi.
– Cât de mult contează tactul poliţistului în clarificarea unei situaţii?
– Contează enorm pentru un poliţist bine pregătit profesional. Acest tact nu este un talent cu care te naşti, ci îl dobândeşti în timp, ca deprindere, prin munca de zi cu zi, şi este greu de învăţat. Uneori, tactul poliţistului poate conta în proporţie de 100% în rezolvarea unei situaţii, dar asta se obţine prin cunoaşterea ad literam a legii.
– Când se va ajunge şi la noi la situaţia în care oamenii nu vor mai “negocia” cu poliţiştii măsurile de ordine?
– În general, nu ne aflăm în situaţia în care oamenii „negociază” cu poliţiştii măsurile de ordine. Intervenţia poliţiei presupune o comunicare eficientă cu cei implicaţi în comiterea unei fapte, necesară de multe ori şi pentru calmarea situaţiei, inclusiv pentru evitarea unei posibile degenerări a unui conflict. Dar a comunica, nu înseamnă că negociem.
– În alte state de ce nu se comentează în faţa poliţiştilor?
– Nu deţinem date oficiale în acest sens, dar până la urmă comentariile sunt acceptate în limita drepturilor fundamentale ale omului. Sunt cazuri în care aceste comentarii depăşesc limita, moment în care acele persoane devin recalcitrante, agresive. Relaţia poliţist-cetăţean diferă de la un stat la altul, în funcţie de unii factori economici sau sociali, culturali, dar într-un stat de drept acesta trebuie să se bazeze pe un respect reciproc. Majoritatea oamenilor să ştiţi că au o relaţie normală cu instituţia poliţiei şi o mică parte eludează cadrul legislativ şi din start intră în conflict, nu cu poliţia, ci cu legea. Noi suntem de fapt un vector în ecuaţia stat-lege-cetăţean.
