Mia Roată, directorul CS Botoşani, susţine că noua generaţie are alte priorităţi decât mişcarea şi de multe ori chiar părinţii îşi opresc copiii să meargă la sport.
Reporter: – Pe câţi sportivi formaţi la CS Botoşani mizaţi că se vor califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo din acest an?
Mia Roată: – Cred că am putea avea doi-trei sportivi care să facă parte din delegaţia României la această ediţie a Jocurilor Olimpice. Am putea avea sportivi la lupte, haltere sau canotaj.
– Până în prezent câţi au obţinut biletul pentru Tokyo?
– Păi e clar, Alin Alexuc la lupte şi cred că şi Loredana Toma la haltere. Mai sunt însă o sportivă sau două chiar de la canotaj, din câte am vorbit cu antrenorii. Dar rămâne de văzut, pentru că încă nu s-a definitivat componenţa bărcilor. Este vorba de Tabita Maftei sau Alexandra Ungureanu. Sunt două dintre fetele valoroase de la tineret, care pot prinde, însă, lotul de seniori pentru JO de la Tokyo. Sunt sportivi valoroşi formaţi la CS Botoşani, care au reuşit să facă performanţă pentru că au fost serioşi şi au ştiut ce doresc de la viaţă. Reprezintă România, reprezintă judeţul nostru şi noi, ca şi club care i-am format, ne mândrim cu ei. Ca şi club asta e menirea noastră, de a da României, de a crea valori. Nu are rost să spun că pot să-i ţin la Botoşani, pentru că e greu să-i ţinem ca şi seniori pe aceşti sportivi la Botoşani. În schimb la un club mare ca Steaua, Dinamo au mai multe avantaje şi se pot realiza atât profesional, cât şi material.
– Dintre sportivii pe care i-aţi enumerat ca posibili participanţi la JO de la Tokyo, care credeţi că ar avea şanse reale la medalii?
– Sincer, mă aştept la Loredana Toma să obţină o medalie.
– Doamna director, la ce nivel al performanţei sportive se află CS Botoşani, ca număr de medalii, comparativ cu anii trecuţi?
– Sunt cam la fel în fiecare an. Aş putea chiar spune că 2019, pentru noi, a fost un an deosebit cu fetele de la canotaj şi haltere medaliate la JO de tineret. Plus medaliile la mondiale, la europene, deci a fost unul dintre cei mai buni ani ai clubului. Nici măcar la Campionatele Naţionale nu am înregistrat regres. Bine, au mai fost una, două medalii în minus faţă de anul precedent, sau în plus, dar nu am picat foarte tare. Recunosc, anul 2019 a fost unul mai slăbuţ la canotaj, dar halterele au cel mai bun an de când sunt la CS. Am avut 17 medalii la europene şi trei la mondiale.
– Halterele au rămas la un nivel de performanţă ridicat, dar aveţi în continuare secţii care nu performează deloc, cum sunt secţiile de atletism sau badminton. Ce se întâmplă?
– La atletism e o situaţie delicată. Secţia a fost preluată de doamna Zaharie, care a intrat în concediu de creştere a copilului, a lăsat grupa şi când credeam că o să avem un progres de fapt s-a produs o stagnare. Iar va mai dura un an-doi, până vom reuşi să închegăm din nou o grupă. Problema este că nu găsim antrenori. Salariile sunt mici şi nimeni nu se înhamă la o astfel de treabă. Pe lângă atletism, mai slăbuţă, aşa, în sensul că nu se ridică ca număr de medalii, este secţia de badminton. În general, însă, toate secţiile au medalii, mai multe sau mai puţine.
– Rezultatele de la canotaj se leagă de numele familiei Bulie. Ce se întâmplă, însă, în celelalte sporturi, pentru că, cu excepţia Larisei Roşu la box, nu mai mişcă nimic! De ce toleraţi secţiile care nu produc nimic?
– De produs, produc, dar nu ca celelalte. Niciodată la atletism nu poţi scoate medalii ca la haltere, cum nici la canotaj nu poţi scoate medalii ca la haltere. Nu au cum să obţină numărul de medalii, pentru că nici nu au atât de multe competiţii. Peste tot aşteptările sunt mari, dar uităm un lucru esenţial şi anume că, copii în ziua de astăzi vin foarte greu către sport şi atunci e foarte greu să ai o arie de selecţie mare.
– De ce credeţi că nu mai vin copiii la sport?
– Au alte preocupări. Sportul până la urmă înseamnă multă muncă, sacrificii, iar copiii din ziua de astăzi, din generaţia actuală, sunt mai comozi.
– În trecut CS Botoşani era recunoscut pentru selecţiile pe care le făcea în şcolile din municipiu, dar şi în mediul rural.
– Facem în continuare selecţii. Antrenorii aduc mulţi copii în prima selecţie, dar foarte puţini rămân. Vin, stau câteva zile, îşi dau seama că nu se adaptează, nu fac faţă şi se fac nevăzuţi într-o săptămână, cel mult două. Într-adevăr, rezultatele noastre se bazează pe copii aduşi din mediul rural. Foarte puţini copii din oraş vin la sport de performanţă. Noi plătim indemnizaţii, premieri, deci financiar ar trebui să fie stimulaţi. Sunt cazuri în care un copil care ia medalii la europene sau mondiale să câştige într-un an mai mult decât un angajat al clubului.
– Nu e cumva şi vina părinţilor pentru că nu-şi încurajează copiii să facă sport?
-E clar că prima vină o au părinţii. Copiii sunt prea cocoloşiţi în ultima vreme. Vedem şi în faţa şcolilor câte maşini sunt dimineaţa sau dacă sunt -2°C, la fel îi aduc la şcoală cu maşina, nu-i lasă să meargă pe jos îi duc cu maşinile până în poarta şcolii. Bine îşi protejează copii dintr-un anumit punct de vedere, pentru că vedem care este situaţia, pentru că e destul de periculos să laşi un copil singur.
– Câte secţii sunt în acest moment la CS Botoşani şi câţi sportivi legitimaţi?
– Avem opt secţii, ultima fiind cea de taekwondo, o surpriză plăcută anul trecut, cu un număr impresionant de medalii. În total avem în jur de 250 de sportivi legitimaţi.
– Comparativ cu situaţia din urmă cu cinci ani, să spunem, cum staţi?
– Cam tot pe acolo. Nu e niciun regres, niciun progres. Noi în general avem grijă să nu cădem, să ne facem treaba, să ne menţinem acolo. În clasamentul Ministerului Tineretului şi Sportului de obicei suntem ca performanţă în primele trei-patru cluburi din ţară.
– Şi ca finanţare, tot în primele trei-patru cluburi se află CS Botoşani?
– Ei, asta e culmea!
– De ce?
– Se ia în funcţie de numărul de secţii, de diverse, nu neapărat în funcţie de valoare!
– Câţi bani încasează CS Botoşani de la Ministerul Tineretului şi Sportului?
– Bugetul nostru total este în jur de 800.000 de lei, asta însemnând subvenţia de la stat şi venituri proprii. De la stat am primit în jur de 600.000 de lei.
– Şi nu e puţin?
– Noi ne-am descurcat. Dacă îi gestionăm corect, ne descurcăm.
– Ca performanţa să fie la un nivel mai ridicat ar trebui şi o finanţare mai bună!
– Personal, nu cred că a fost o problemă. Bugetul nostru este alcătuit din subvenţia de la stat şi venituri proprii. Bine, în toamnă am fost puţin mai strâmtoraţi. Am avut colaboratorii care ne-au întârziat cu plăţile şi ne-au dat peste cap vreo două luni, dar am terminat cu bine anul. Nu am rămas cu datorii la sportivi, la antrenori, sau probleme de genul acesta.
– Recent, doamna Elisabeta Lipă se plângea de latura financiară şi spunea că se impune cât mai repede acea Lege a Sportului. Ce părere aveţi?
– Nişte schimbări se impun neapărat. Toţi suntem îngrijoraţi de situaţia financiară.
– Ar fi mai bine sa treacă cu finanţarea şi în subordinea autorităţilor locale?
– Nu, nu sunt de acord şi vă spun şi de ce. Comunităţile locale au mult mai multe probleme încât nu cred că i-ar preocupa sportul. Sunt o groază de probleme în comunitate. Nu cred că Primăria Municipiului Botoşani ar putea dispune de banii pe care îi primim noi de la MTS.
– Dar Consiliul Judeţean?
– Nu ştiu, şi nu cred că…
– Nu doriţi să se întâmple acest lucru pentru că vă e frică de schimbările de ordin politic?
– Schimbările politice oricum ne afectează, în sensul că, atunci când se produce o schimbare, nu mai ştii cui să i te adresezi. Plecă oamenii cu care ai colaborat, vin alţii pe care nu îi ştii, nu ştii cu cine să vorbeşti, efectiv uneori rămâi paralizat.
– Apropo de schimbări, nu vă este frică că veţi fi şi dumneavoastră schimbată din funcţie după alegeri?
– CS Botoşani e instituţie publică, poate fi oricând o schimbare. Sunt realistă şi, cum am venit eu, poate veni şi altcineva şi tot aşa.
– În eventualitatea, nedorită pentru dumneavoastră, în care veţi fi schimbată, ce veţi face?
– Sunt antrenor, de aici provin, nu sunt venită din afară. Voi trece înapoi la munca cu copiii. Toată viaţa am lucrat cu copiii. E şi greu, dar şi frumos.
