Organizatorul de spectacole Liviu Sorinel susţine că Botoşaniul are potenţial de a organiza un mare festival, dar autorităţile trebuie să înţeleagă că nu pot pune la bătaie doar 100.000 de lei.
Reporter: – Puneţi la cale cel mai mare concert simfonic din Moldova.
Liviu Sorinel: – Cel mai mare concert indoor. A fost o idee care a plecat la drum acum câţiva ani. Eram la o cafea cu Dan Bitman şi spunea că-şi doreşte foarte mult şi nu a reuşit să facă un Holograf simfonic în totalitate. De atunci m-a bântuit ideea aceasta. Cred că va fi ceva foarte interesant. Biletele sunt „sold out” pentru spectacolul din 17 ianuarie. Repertoriul Concertului de Anul Nou va fi unul de excepţie. În afară de cel al trupei Holograf, la fel şi ceilalţi solişti invitaţi în spectacol vor avea piese de rezonanţă naţională şi internaţională.
– Despre ce solişti vorbiţi?
– Paula Seling, Adda, mezzosoprana Maria Miron, tenorul Andrei Fermeşanu, Gelu Graur, iar dirijorul, cu care am mai colaborat, este unul de mare valoare, Iulian Rusu de la Filarmonica din Braşov. Ne dorim să fie ceva aparte, unic. Este o onoare şi pentru Filarmonica „George Enescu” Botoşani să fie prima cu care Holograf pune în scenă acest proiect. La fel şi pentru mine, ca şi concept, să iniţiez această desfăşurare de forţe în colaborare cu Bradu Blue Art şi Asociaţia Organizatorilor de Evenimente. L-am programat şi la Piatra Neamţ, în Sala Polivalentă, pe data de 18 ianuarie.
– Aceste două concerte pot reprezenta un început al unei colaborări între Holograf şi Filarmonica Botoşani?
– Am început cu foarte mult timp în urmă aici, cu domnul director Mihai Sârbu, genul acesta de concerte la Filarmonica Botoşani, pentru că vremurile se schimbă, lumea doreşte şi altceva. Am văzut filarmonici în ţară reticente acum cinci-şase-şapte-opt ani, care lăsau de înţeles că nu ar fi făcut niciodată acest gen de concerte, însă încet-încet au venit şi ele din urmă, după noi. Am fost la Braşov şi am văzut, acum, pe data de 29 decembrie, Filarmonica Braşov desfăşoară un concert cu solişti din muzica pop: Corina Chiriac, Adda, Marcel Pavel…
– Există această reticenţă şi la Botoşani?
– Cu siguranţă că există şi aici, la Botoşani, în rândul unei părţi a iubitorilor de muzică simfonică, clasică şi poate şi prin rândurile orchestrei sunt câţiva care nu agreează implicarea în acest gen de concerte, dar cum minoritatea trebuie să se supună majorităţii… Aşa se pot atrage mai mulţi spectatori în sălile de concert, pentru că un concert făcut cu muzică simfonică, clasică, niciodată nu va atinge un nivel record de spectatori de 2.200.
– De ce?
– Pentru că nu există atât de mult public pentru acest gen de muzică…
– Nu o să fie o problemă că se va desfăşura în Sala Polivalentă?
– Am auzit multă lume fiind temătoare pentru acest aspect al sunetului, însă vreau să-i asigur că nu e gen Ştefan Bănică. Noi nu trebuie să dăm foarte tare, pentru că sunt foarte mulţi instrumentişti pe scenă, iar volumul va fi coborât foarte mult, atât cât să se audă bine spre foarte bine. Am înţeles de la domnul Eugen Ţurcanu că s-au achiziţionat deja nişte panouri fonice pentru îmbunătăţirea sunetului în sală, care vor fi montate imediat după Anul Nou. De altfel, un număr foarte mare de oameni în sală, după cum vă spuneam 2.200 de spectatori, plus membrii orchestrei, 2.300, sunt un fel de scut fonic, care va face să fie bine per total. Noi am mai avut acest gen de concerte în Sala Polivalentă, acum trei sau patru ani, la Vaslui, Concertul de Mărţişor, şi nu am avut niciun fel de problemă, poate în primele cinci minute, până s-a reglat nivelul de sunet din pupitre. Multă lume ne întreabă de ce nu am făcut Concertul de Anul Nou la Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru că e mai elegant. Sunt costuri de producţie foarte, foarte mari pentru un astfel de spectacol, peste un miliard şi ceva (n.r. – lei vechi), pe care Filarmonica nu şi le permite să le plătească şi de asta facem parteneriat cu privatul. Nu poţi să te duci la Sindicate şi să pui 500 de lei biletul, ca să-ţi acoperi costurile şi atunci te orientezi către o sală mai mare, unde biletul a plecat de la 39 de lei.
– Sunteţi în domeniul acesta de peste 30 de ani…
– Merg pe al 33-lea an. Au fost concerte cu săli pline, cu săli mai puţin pline, dar întotdeauna cele cu săli foarte pline au conţinut şi o notă de altceva.
– De divertisment?
– Da, de divertisment.
– Cum se explică acest lucru?
– Din păcate, nici educaţia muzicală care porneşte de mic copil, nu a fost în favoarea noastră… Vremurile se schimbă. Nu uitaţi că Metallica a făcut concert cu orchestră simfonică. Acesta este trendul. Dacă am putea face o întoarcere în timp sau dacă am putea fi contemporani cu Beethoven sunt convins că un artist de-al nostru mare, gen Andre, s-ar duce cu banul în mână la el, „Te rog compune-mi o piesă”, mai mult ca sigur că s-ar întâmpla acest lucru. Se schimbă vremurile şi este singura modalitate de a atrage mult mai multă lume în sala de spectacole, iar dintre aceştia câţiva se vor regăsi apoi şi în sălile de concerte ale Filarmonicii. Am avut o deschidere spre nou şi am încercat ceea ce mulţi nu aveau curajul să încerce şi asta pentru că în directorul Mihai Sârbu, am găsit multă înţelegere şi deschidere către lucruri noi.
– OK, rock-ul este mai apropiat de simfonic, dar, totuşi, aţi avut nişte experimente şi cu pop-ul, pop-ul vechi al anilor ’80.
– Sigur că da. A fost o perioadă, la sfârşitul anilor ’80, pe vremea lui Ceauşescu, în care nu existau salarii la Filarmonică, pentru că timp de doi-trei ani am fost pe autofinanţare totală, iar cei care ne-au salvat, cel mai în vogă solist al acelor vremuri, era Gabriel Cotabiţă. Cu el am mers doi-trei ani de zile în turnee. Cu el, cu Mădălina Manole, cu Gabriel Dorobanţu, Adrian Enache, Natalia Guberna, Ileana Şipoteanu, Silvia Dumitrescu, Daniel Iordăchioaie, Cătălin Crişan, Anca Ţurcaşiu. Noi am fost primii care l-am adus pe Botgros cu „Lăutarii” în România şi am făcut spectacole în anii ’88-’89. Atunci, toţi banii se făceau pentru salarii şi aşa a reuşit orchestra Filarmonicii Botoşani să-şi continue existenţa în anii ’88-’90. Dacă nu ar fi fost aceşti artişti pop să ne salveze la vremea respectivă, mi-e greu să cred că după Revoluţie cineva ar fi băgat bani să reînfiinţeze orchestra Filarmonicii.
– Şi de aici legătura lui Liviu Sorinel cu aceşti artişti?
– Da. Să zicem că de aici pleacă. De la început, primul meu spectacol, turneu organizat de Filarmonică, a fost în primăvara lui ’88 cu Gabriel Dorobanţu şi regretata Mihaela Runceanu. De acolo au plecat legăturile mele cu lumea artistică, conexiunile cu Bucureştiul şi cu toţi artiştii. Am rămas prieteni peste vremuri, chiar dacă a fost o perioadă în care mi-am întrerupt activitatea. E drept că s-au mai subţiat din legături, s-au mai rupt, au apărut alte generaţii, dar în ultimii ani le-am reînnodat. Sunt prieten cu toată lumea din mediul artistic.
– Cu ce artişti colaboraţi?
– Cu toată lumea, mai puţin cu maneliştii. Cu ei nu vreau să colaborez. Nu am nimic împotriva lor, dar nu sunt genul meu. În general, colaborez cu toată lumea. Îmi place să fac ceea ce ştiu să fac cel mai bine şi dacă toată lumea ar face doar ceea ce ştie şi nu şi-ar băga nasul în treaba celorlalţi, atunci lucrurile ar merge bine în toate direcţiile în ţara asta. Îmi place să gândesc proiecte noi, să fac lucruri noi. Chiar dacă numele sunt vechi, cunoscute, se pot genera proiecte noi, tipuri noi de entertainment, de concerte.
– Ce muzică ascultă Liviu Sorinel acasă sau în maşină?
– În maşină, gândesc cel mai bine la ceea ce aş putea face în viitor. Sunt un fel de procesor, de minicomputer la volan şi atunci îmi vin cele mai multe idei. Dau telefoane şi stabilesc conexiuni şi legături. În general, nu aş putea spune că am o preferinţă majoră pentru ceva anume. Muzica simfonică, pe care o ascult şi prin prisma faptului că de 30 de ani activez în cadrul Filarmonicii şi inevitabil este în topul preferinţelor, muzica pop, muzica disco, cea veche, a anilor ’80-’90 şi de asta m-am şi implicat la inaugurarea aquapark-ului de la Cornişa şi am insistat şi am făcut tot ceea ce a fost posibil şi am adus o parte a artiştilor anilor ’80-’90, cu care am crescut mulţi dintre noi.
– Cornişa Aquapark îşi poate găsi un loc în circuitul festivalurilor celebre din România?
– Cu siguranţă! Aţi văzut imagini de la deschidere, totul se vedea acolo… wow! Şi distribuţia a fost fenomenală. A fost cel mai mare show în aer liber din istoria oraşului. S-au adunat, în trei zile, 50.000-60.000 de oameni, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată la noi. Dacă mai cunoaşte cineva o asemenea anvergură să mă contrazică, deşi nu cred. Totul s-a datorat faptului că au fost aduşi artiştii anilor ’80-’90, care a fost o premieră pentru această zonă de Nord a Moldovei. Au fost aici Dr. Alban, Nana, Ottawan, Sheyla Bonnick, Boney M., Holograf, în ultima zi, care este o trupă a anilor ’80, au 40 de ani de existenţă. Acest lucru a generat un aflux foarte mare în prima zi. Au venit oameni din toate judeţele, din curiozitate, din plăcere. S-a intersectat dorinţa şi plăcerea de a vedea concertul cu cea de a vizita aquapark-ul nou deschis. Următoarele zile au atras şi ele un număr foarte mare de vizitatori, sfârşind prin a spune, după cele trei zile de spectacole, doar atât… wow! A fost o surpriză majoră pentru toată lumea, chiar şi pentru mine, care am gândit această distribuţie.
– Aţi avut şi câteva aventuri atunci.
– Totul a fost la secundă, la milimetru! Nu a existat nici o sincopă! Sigur că am avut aventuri! De exemplu, solista de la Boney M. a venit cu o zi înainte, iar când ceilalţi trebuiau să aterizeze pe aeroport la Suceava era ceaţă. I-au trimis către Iaşi, dar nu au putut să-i preia nici cei de la Iaşi şi m-am trezit cu ei înapoi la Bucureşti, însă i-am urcat în taxi şi au ajuns dimineaţă la Botoşani. În prima zi am mai avut o neplăcută situaţie în care a picat reţeaua de la Orange timp de câteva ore, iar toţi artiştii erau pe drum şi am fost pus în dificultate de a lua legăturile cu ei, dar totul s-a rezolvat şi s-a terminat cu bine.
– Mai mult chiar, Nana şi-a prelungit sejurul la Botoşani!
– Aici e şi puţin cancan. Este un artist internaţional de o mare valoare, iar pe noi ne bucură că a mai rămas la Botoşani, că i-a plăcut atât de mult aici, că s-a îndrăgostit aici de o fată. Acum nu mai ştiu dacă mai sunt sau nu într-o relaţie, dar a fost un lucru drăguţ, un mic cancan al acelui eveniment, bine primit, de altfel.
– Inaugurarea Cornişa a fost cel mai mare grandios eveniment pe care l-aţi organizat?
– De fiecare dată spun că acela a fost cel mai mare eveniment în open air. Şi da, pentru că m-aţi întrebat, am putea genera un Cornişa Festival. Cu siguranţă ar fi un câştig pentru toată lumea, pentru oraş, pentru complexurile hoteliere, pentru magazine, pentru că cei care vin la un astfel de festival lasă bani. Am putea avea un festival măcar la fel ca cel de anul trecut, dar ar trebui să se implice toţi factorii din oraş, începând cu parteneri, sponsori şi Consiliul Local şi Primăria Botoşani, pentru că în ţară nu există nicăieri un festival sau zilele oraşului organizate cu 100.000 de lei. De aceşti bani nu poţi decât să pui scenă, ecrane, să dai nişte artificii şi de rest trebuie să aduci nişte…, nişte persoane pe care nu le pot numi artişti. Eu nu pot să numesc artist pe oricine. Mulţi sunt interpreţi, nu artişti, pentru că un artist are multă valoare, generează o anumită emoţie în rândul celor care-l ascultă.
– Unde vedeţi targetat, dacă pot să spun aşa, Cornişa Festival?
– La noi l-aş vedea puţin comercial, să conţină câte puţin din toate, pentru că noi nu suntem un oraş cu sute de mii de locuitori şi cu judeţe limitrofe în toate părţile, pentru că suntem înconjuraţi de Ucraina şi Republica Moldova. Noi trebuie să mergem pe zona retro, pop, pentru că dacă ne-am duce pe un minimal sau jazz, cu siguranţă că nu am avea nici o şansă aici, în nordul ţării. Poate în altă parte, în oraşe mari, gen Bucureşti, da, pentru că din două milioane de locuitori ai de unde extrage spectatorii, dar, cel puţin eu nu cred că, la noi, am putea dezvolta ceva foarte mare nişat pe ceva anume.
