Președintele CNSAS, prezent la Botoșani, spune că mulți români au luptat contra comunismului, dar nu sunt cunoscuți.
Reporter: – CNSAS a redevenit vizibil prin niște verdicte?
Constantin Buchet: – Da! De fapt, nu sunt niște verdicte, sunt, ca să spunem în termeni legali, acțiuni în constatare asupra unor documente. Dacă se constantă că o anumită persoană, care are o demnitate publică și o funcție oficială, în temeiul art.3 al Ordonanței 24/2008, Colegiul Consiliului trimite la instanța de contencios administrativ acel probatoriu, acele documente, pentru ca instanța să definească clar dacă persoana respectivă a fost colaborator sau informator în temeiul legii. Deci, chestiunea verdictelor este o chestiune, îmi cer scuze, o chestiune strict jurnalistică.
– Senzația publică este că în cazul fostului președinte Traian Băsescu „verdictul CNSAS” a venit un pic cam târziu. S-a discutat despre cazul Băsescu ani de zile.
– Verificarea oricărei persoane este o verificare continuă, fiindcă arhiva CNSAS este de aproape 27 de kilometri liniari. Este a treia arhivă din Europa de Est, după cea germană și cea poloneză. Este o verificare continuă și din punct de vedere al coroborării probelor, indiciilor și informațiilor din dosare. Fără legătură cu acea verificare despre care spuneați, noi am primit acum ultimele tranșe de microfilme.
– La începutul lunii septembrie.
– Da. Microfilmele de București, de fond informativ. Avem și un instrument foarte interesant: fișa de conexare dintre ceea ce reprezintă microfilmul și dosarul scriptic pe hârtie. Este un instrument de lucru foarte bun și de rigoare metodologică. Și legea ne obligă, în sensul că dacă au fost date informații neprocesate de Consiliu, să fie trecute într-o notă de constatare și să vină pe masa de deliberare și vot a Colegiului. Este o procedură foarte bună, astfel încât arhiva este din nou utilizată. – Cum ați ajuns din nou la cazul Băsescu?
– Păi, domnul președinte Traian Băsescu a candidat la alegerile europarlamentare și era normal să verificăm toți candidații. Suntem obligați de lege.
– La alegerile parlamentare interne nu a fost verificat?
– Ei, tehnic nu vă pot răspunde exact, fiindcă nu am acest element clar definit, dar sigur facem propriile noastre evaluări. Dar, alegerile europarlamentare au dat o posibilitate legală, procedurală să purcedem la o nouă verificare a domnului președinte, pentru că era candidat.
– Alături de el a apărut și numele unui lider USR, Roxana Wring.
– Nu pot să comentez verificarea persoanei de care ați spus. Noi nu putem să intervenim public, dincolo de ceea ce se scrie în presă, decât în momentul în care un anumit caz este în instanța de contencios administrativ și este introdusă acțiunea Consiliului, indiferent că e Ionescu, Popescu, etc. Nu ne putem pronunța. Aceasta este procedura, dar în mod evident, din perspectiva instituţională, CNSAS își face datoria. Procedurile sunt foarte clar definite ca să purcedem și la verificarea demnităților, dregătoriilor publice, să le spun așa, a celor care sunt în aparatul public de specialitate, astfel încât să fie satisfăcut acel principiu al cunoașterii sociale, fiindcă nu este o lege de lustrație cum este în Polonia sau cum a fost în Republica Cehă în anii ’91-’92 sau în Ungaria până în 2004.
– Să ne așteptăm și la alte nume în perioada următoare, mai ales că vine un an electoral?
– Nu vă pot face o estimare. Este o chestiune care ține de verificare și nu pot să anticipez, sub nicio formă.
– De ce nu vedem deconspirări și în teritoriu? Cele importante vin dinspre centru!
– Ba da, sunt. Pe ordinea de zi a ședințelor Colegiului este articolul 3 litera g, unde sunt consilieri comunali, municipali, județeni. De fapt, ăsta este grosul demnităților locale care sunt verificate și, în mod evident, se răsfrânge și în teritoriu, în aria administrației locale această verificare și, cum ați spus dumneavoastră, deconspirare a documentelor. Practic, noi nu dăm verdicte, ci apreciem dacă acele documente se încadrează în parametrii definiției legale și le remitem instanței, pentru că așa e și corect, de bun simț.
– Până la urmă, decizia e a instanței și pe fond și în recurs.
– Da! Vreau să vă asigur cu certitudine că, practic, în fiecare ședință, grosul acțiunilor de verificare, cum spuneam noi la începuturi, este dat de articolul 3, litera g, unde intră aleșii locali.
– Mă raportez strict la Botoșani. Nu am văzut de mult o persoană despre care CNSAS să spună „domnul e …”, „doamna e …”.
– Poate să nici nu fi fost, ceea ce e un lucru îmbucurător. Eu spun, cel puțin asta e percepția mea, dacă nu există probe sau nici măcar indicii este un lucru îmbucurător că cineva nu a avut tangență cu fosta Securitate ca poliție politică comunistă. E un lucru îmbucurător din punct de vedere al eticii sociale, a celor care decid destinele unei comunități.
– Ce volum informativ se referă la județul Botoșani?
– N-aș putea să vă răspund. Nu am date concrete în cifre exacte, în metri liniari. Nu am un instrument și nu aș vrea să mă joc cu cifrele.
– Măcar o estimare. Este peste medie sau…
– N-aș putea să vă spun, dar aș putea să vă spun că, relaționat cu acțiunea de protest al lui Mugur Călinescu (n.r. – liceanul botoșănean care a murit după interogatoriile Securității pentru că a scris mesaje anticomuniste pe ziduri), erau 5.000 de „înscrisuri cu caracter dușmănos” la nivelul anului 1981, ceea ce denotă o supraveghere informativă la nivel colectiv destul de densă pentru urbea botoșăneană. Ăsta este un indicator. Cazul Călinescu a fost unul emblematic prin vocația protestului, curaj și destinul tragic. Dosarul de urmărire era unul destul de consistent, numit „Elevul” și exista și o acțiune „Panoul”, unde toate aceste înscrisuri cu caracter protestatar la adresa regimului comunist erau monitorizate de Securitatea județeană.
– Putem spune că au avut botoșănenii o chemare spre turnătorie, pentru că acele 5.000 de înscrisuri au fost și instrumentate?
– În acel raport nu se spune că datele ar fi fost obținute pe liniile informative, adică din rețea, prin informatori, colaboratori, persoane de sprijin sau rezidenți! Nu. E o constatare. Eu cred că mai degrabă Securitatea a monitorizat, prin acele grupe operative, aceste „înscrisuri dușmănoase” pe ziduri, pe pereți, în locuri publice, de regulă.
– Deci, nu vorbim de turnători?
– Nu. Ar fi spus în raportul din acțiunea „Panoul”. S-ar fi spus clar că „datorită folosirii rețelei informative s-a constatat existența a 5.000 de înscrisuri cu caracter dușmănos”. Nu! E o constatare și datorită faptului că aceste grupe operative ale organelor de Securitate monitorizau zona și direct au constatat că există aceste acțiuni, ceea ce, pentru un oraș ca Botoșaniul, este destul de sus, la nivel superior ceea ce înseamnă vocația protestului civic. Sigur, individual, posibil prin cetățeni, nu știu, dacă se adunau doi-trei, dar oricum 5.000 de înscrisuri, în contextul lui ’81, când era spiritul polon cu Solidaritatea, cu acea emulație…
– Cu Lech Wałęsa…
– Da, cu Lech Wałęsa, cu protestul clasei muncitoare. Sindicatul Solidaritatea a fost un sindicat muncitoresc, dar la care au achiesat, din punct de vedere al participației, și intelectuali cum a fost viitorul prim-ministru Tadeusz Mazowiecki, care a fost consilierul lui Lech Wałęsa. Asta ne arată că e o sincronie de reacție la nivelele acestea, ale unor atitudini individuale, și aș vrea să relev că sunt multe dosare de urmărire informatică la scara întregii țări, ceea ce arată urmărirea evenimentelor din Polonia. Aceste proteste, care cereau, chiar dacă într-o manieră individuală și sub o formă de exprimare mai empirică un pluralism chiar în interiorul Partidului Comunist, existau. Aici ar trebui un proiect al CNSAS care să cuantifice aceste dosare de urmărire informativă ale muncitorilor, ale oamenilor de pe platforme care își puneau întrebări și reacționau în felul lor.
– Și vorbim de oameni simpli.
– Oameni simpli, care nu aveau legătură cu Europa Liberă să fie apărați sau să conexeze cu Occidentul. Este un filon care arată că România nu a fost dominată de un popor vegetal cum s-a spus. Aceasta este o parte de istorie, care cred că ar trebui cunoscută. Sigur este un efort sistemic și aș vrea ca CNSAS să aibă un câmp de cercetare, deși noi nu suntem un institut de cercetare stricto sensu.
– Se poate spune că CNSAS-ul își trăiește ultimele clipe ale vieții odată cu noile generații care au avut tot mai puține tangențe cu vechiul regim?
– Nu trebuie privită existența CNSAS doar prin acțiunea de verificare.
– Păi, spuneați că e limitată partea de cercetare…
– Nu, nu, nu. Am spus că CNSAS nu e un institut de cercetare precum cel al Academiei sau al unei universități. Avem o direcție, o componentă de cercetare. Ea este complementară cu ceea ce înseamnă gestiunea arhivei, recepționarea arhivei fostei Securități și partea aceasta legată de acțiunea de verificare și nu numai partea de verificare a persoanelor publice e importantă, ci și partea cealaltă. Noi avem cetățeni din toată țara care cer deconspirarea propriilor dosare, adică a informatorilor și a ofițerilor. Cer și pentru rude.
– Care este reacția unei persoane care vede în propriul dosar, nu știu, poate că vărul, vecinul sau prietenul cel mai bun l-a turnat la Securitate?
– Sunt reacții umane. Nu le-am monitorizat, deși avem custozi de sală. Sigur, de multe ori este atributul acesta al mirării, pentru că este o surpriză. Din păcate neplăcută.
– Ați avut și reacții ieșite din tipar?
– Au mai fost, de-a lungul anilor, persoane asupra cărora impactul a fost atât de negativ, încât au avut efecte la nivelul sănătății într-o manieră foarte dură. Au fost persoane cărora le-a venit rău, care au avut stări de leșin. Au fost cazuri. Oricum nu e o experiență foarte confortabilă când vizionezi un dosar de urmărire.
– Peste ani de zile ar trebui să facem un CNSAS pentru actualele servicii secrete?
– Vă pot spune o părere strict personală. CNSAS sau comisiile care sunt pentru toată Europa de Est developează poliții politice securiste, iar într-un sistem politic democratic, serviciile de informații au o relaționare instituțională pe care acestea nu le aveau. Există controlul civil, există controlul civil parlamentar, există controlul forțelor armate, pe când, atunci, Marea Adunare Națională, că era parlament unicameral, nu controla Securitatea.
– Vorbiți la nivel teoretic, pentru că dacă ascultăm discursul politicienilor situația e cu totul alta.
– Eu vă spun cadrul democratic legal.
– Wikileaks a deconspirat atâtea documente sensibile…
– Părerea mea e că acolo a fost o debușare informativă care ține de o breșă sistemică. E o acțiune care îți aduce aminte de al Doilea Război Mondial, de Operațiunea „Enigma”, ceva de factura aceasta. E un caz cu totul și cu totul excepțional.
– Documentele dezvăluite sunt de interes public.
– Am vorbit tehnic, conținutul are sau nu acoperire într-o realitate strategică politică economică imediată.
