Alexei Nabioulin, unul dintre cei mai importanţi pianişti ai Europei, are sentimente deosebite pentru Botoşani şi filarmonica din oraş.
Reporter: – Sunteţi unul dintre marii pianişti contemporani ai Europei. Cum de aţi acceptat să deschideţi stagiunea la Botoşani?
Alexei Nabioulin: – Oraşul Botoşani este ca prima iubire pentru mine, pentru că este oraşul în care am concertat pentru prima dată în România, acum 11 ani. Am răspuns cu mult drag şi cu mare plăcere invitaţiei Filarmonicii Botoşani.
– Aţi cântat pe cele mai mari scene ale lumii, cum găsiţi Botoşaniul?
– Chiar dacă Botoşaniul nu este un centru mare al Europei, pentru mine este important, pentru că este un oraş care ţine mult la cultură şi o păstrează. Deşi este un oraş mic, în care nu există mult public, există o filarmonică şi o viaţă culturală. Pentru mine nu este o diferenţă mare unde cânt, la Berlin, la New York sau la Botoşani. Important e să apar pe scenă.
– Cum vi se par instrumentiştii botoşăneni?
– Tot timpul ne dorim ceva mai bun, dar ei sunt la un nivel destul de înalt.
– Aţi cântat Brahms.
– Da, Brahms, concertul pentru pian şi orchestră nr 2.
– Foarte rar pe scenele filarmonicilor, mai ales la Botoşani.
– Aici nu a mai fost cântat de 30 de ani. Mă bucur că am prezentat această lucrare care se cântă foarte rar.
– Ce compozitori vă sunt mai apropiaţi sufletului?
– Mozart, Schumann şi Ceaikovski. Muzica de Mozart, Schumann şi Ceaikovski este cea care ajunge direct la suflet.
– Ceaikovski, pentru că e rus ca şi dumneavoastră?
– Nu, nu pentru că e rus, ci pentru ceea ce a scris. Nu pot explica cum e.
– Nu aţi cântat nimic din preferinţele dumneavoastră.
– Am cântat Brahms, pentru că un pianist serios trebuie să cânte opera acestuia.
– Aţi ales dumneavoastră?
– Da.
– Nici la bis, unde aţi fost chemat de două ori, nu aţi cântat ceva din compozitorii dumneavoastră preferaţi…
– Da, am cântat Chopin, studiu 13, şi Debussy, studiu pentru opt degete.
– George Enescu s-a născut în judeţul Botoşani şi tocmai s-a terminat şi Festivalul „George Enescu”.
– Din păcate, nu am avut timp nici pentru a vizita casa memorială şi nici pentru a participa la vreun eveniment cultural legat de numele marelui George Enescu, dar sper că voi reuşi aceste lucruri data viitoare.
– România l-a dat şi pe Dinu Lipatti, care i-a fost elev lui George Enescu. Pe care-l simţiţi mai aproape de sufletul dumneavoastră?
– Pe Dinu Lipatti.
– De ce?
– Pentru că a fost un pianist mare, chiar foarte mare. Apropo, am cântat ceva din muzica lui George Enescu, dar este ceva timp de atunci. E istorie deja.
– Ce înseamnă muzica în formarea unui om?
– Pot să spun ce înseamnă pentru mine. Eu sunt foarte fericit că, pentru mine, muzica este şi munca prin care adun ceva bani, dar şi hobby şi distracţie. E tot ce vreau de la viaţă.
– Cât de mult v-a ajutat muzica în viaţă?
– M-a ajutat foarte mult. Când sunt mâhnit, de pildă, pot să „mă vindec” prin muzică.
– Copiii ar trebui îndrumaţi către muzică?
– Fiecare copil ar trebui să studieze muzica clasică, aşa cum trebuie să înveţe literatura, matematica, istoria şi aşa mai departe.
– Deci, le puneţi pe toate pe acelaşi palier?
– Obligatoriu! Nu se poate să nu studieze şi puţină muzică!
– Cu ce ar trebui să se înceapă studiul muzicii?
– Copiii ar trebui să înceapă să asculte muzica şi să studieze un instrument. Probabil că, pentru un copil, a asculta muzică clasică este un pic greu, dar toată viaţa este grea. Şi matematica este grea, şi limba este grea, de fapt tot ceea ce trebuie să înveţe este greu, dar dacă doreşte să fie un om civilizat, un om cult, atunci trebuie să studieze şi muzică.
– Ce instrument recomandaţi pentru copii?
– Pianul este cel mai uşor pentru copii, pentru că e comod că se stă la instrument, dar şi modul în care trebuie să se ţină mâinile. De asemenea, e şi foarte clar, pentru că fiecare clapă are propria notă: Do, Re, Mi, Fa…
– Cum aţi ajuns să cântaţi la pian?
– Cu ajutorul mamei. Mama m-a pus să studiez muzica. Ea m-a pus la pianină încă de la vârsta de patru-cinci ani.
– Aţi avut momente în care aţi vrut să renunţaţi la muzică?
– Dacă e să vorbim sincer, da. Mai ales în copilărie.
– Şi cum aţi trecut peste ele?
– În copilărie am depăşit aceste momente cu ajutorul mamei, iar în adolescenţă am înţeles că eu pot fi muzician şi că nu ar fi normal să renunţ.
– Ce sacrificii aţi făcut pentru muzică?
– Nu am sacrificat nimic. Nu-mi lipseşte nimic, chiar dacă m-am dedicat muzicii.
– Dacă ar fi să alegeţi din nou, tot calea muzicii aţi alege-o?
– Fără îndoială tot muzica aş alege-o şi tot pianul. Poate orga sau clavecinul. Iar dacă mi s-ar propune să aleg între muzică şi bani, aş alege fără niciun dubiu muzica. Şi fără bani.
– Cu ce mari dirijori aţi lucrat de-a lungul carierei?
– Am lucrat cu mulţi dirijori. În România, am lucrat cu Tiberiu Soare, prim-dirijorul Operei Române, cu Shinya Ozaki, dirijorul permanent al Filarmonicii din Târgu Mureş şi al celei din Satu Mare.
– Cu Sabin Păutza aţi lucrat?
– Nu încă.
– De-a lungul anilor aţi cucerit mai multe premii. Pe care le consideraţi cele mai importante?
– Am câştigat trei concursuri internaţionale mari şi fiecare premiu îmi este foarte drag. La nici 18 ani, am câştigat marele premiu al concursului „Alessandro Casagrande” din Terni, Italia. A fost concursul care mi-a deschis porţile lumii muzicii. Cu ajutorul conducerii festivalului am avut apoi multe concerte în Italia, 50 probabil. Al doilea concurs a fost în Dublin, Irlanda. E un concurs uriaş, cu un program foarte mare, cu multă muzică şi cu muzică de cameră. Direcţiunea concursului, care avea multe resurse materiale, m-a ajutat foarte mult în cariera muzicală. După, am avut multe concerte în Europa, America şi Asia. Bineînţeles, pentru fiecare muzician rus, Concursul Ceaikovski este cel mai important. Are loc în sala mare a Conservatorului din Moscova şi faptul acesta îţi dă o stare deosebită. Am luat premiul al doilea, premiul special al Conservatorului Ceaikovski şi premiul special al televiziunii (n.r. – TV Kultura – televiziune rusească specializată în cultură, în prezent Russia-K).
– Vă vedeţi încheind cariera ca solist sau treceţi la catedră?
– Sunt şi profesor. Predau deja de şapte ani la Academie, Conservatorul din Moscova, şi pot să spun că domeniul pedagogic îmi este foarte apropiat. Mă simt foarte bine cu studenţii. Mă simt foarte bine când pot să ajut pe cineva.
– Se spune că aţi învăţat limba română în trei luni. Cum aţi reuşit această performanţă?
– Nu chiar. Învăţ continuu limba română. Înainte de a veni în România pentru prima oară, mi-am cumpărat de la Chişinău manualul „Limba română cu sau fără profesor”.
