„Am ales să rămân primar la Botoşani pentru că aici e tranşeul”

Cătălin Flutur susţine că îi era foarte simplu să opteze pentru o carieră în Parlament încă din 1990, dar a ales să rămână la Botoşani şi nu regretă.

Reporter: – Cea mai mare problemă a celui de al treilea mandat de primar al dumneavoastră e cea a străzilor din oraş, care arată foarte prost…
Cătălin Flutur: – Da, dar e o chestie foarte logică. În condiţiile în care îţi rămâne pentru investiţie, şi culmea, nu numai mie, chiar şi colegilor primari de la PSD, o sumă infimă, undeva sub 10%, nu ai cum să faci. Degeaba sunt trei programe în care suntem intraţi – Axa 4 din POR (n.r. – Programul Operaţional Regional), GAL-ul (n.r. – Grupul de Acţiune Locală) sau PNDL-ul (n.r. – Programul Naţional de Dezvoltare Locală) – pentru că noi niciodată nu o să avem bani să facem sau să modernizăm străzi. Se termină exerciţiul financiar şi noi încă nu am intrat să cheltuim banii din cauza legislaţiei, care este aşa cum este. Deci, pe de o parte nu avem bani la investiţii, iar pe de altă parte nu am reuşit să reducem din cheltuieli pe subvenţii, acolo unde am fi putut reduce, din cauza acestei majorităţi din Consiliul Local. Am venit cu propuneri de fiecare dată: «- Haideţi să ne mărim veniturile!»; «- Nu!»; «- Haideţi să reducem subvenţiile şi să ne rămână bani!»; «- Nu!»; «- Haideţi să facem un credit, pentru că în celelalte mandate am lucrat pe credit, ca tot omul gospodar, mai ales că avem un grad de îndatorare de 9%!»; «- Nu!».Voi veni în şedinţa din septembrie cu absolut toate nevoile noastre doar de cofinanţare la proiectele în care suntem implicaţi şi pentru care avem nevoie de nişte bani. Toată lumea spune: «- Vrem tramvaie noi!». Da, dar cu banii pe care-i avem nu putem cumpăra decât un tramvai şi jumătate, în condiţiile în care ne trebuie nouă sau zece. Atenţie! Toţi banii pe care îi avem de investiţii sunt din excedentul anului trecut. La anul nu o să-i avem nici pe aceştia!

– Şi care e soluţia pentru drumuri?
– În condiţiile în care nu avem bani, ori încep mai repede aceste proiecte în care suntem angajaţi şi avem banii cumva la dispoziţie, dar nu se semnează nimic, ori vom face un împrumut. Şi aici vorbim de acele drumuri de piatră.

– Dar, ce facem cu Bulevardul, cu Împărat Traian…?
– La Bulevard e vorba doar de reparaţii. Împărat Traian? Dacă îmi spuneţi unde sunt probleme, pentru că a fost făcut foarte bine. Dar uitaţi-vă pe Trandafirilor, pe Petru Rareş, unde s-au turnat covoare de asfalt.

– Mă refer la străzile importante, mari.
– Care?

– V-am dat exemplu, Împărat Traian!
– Unde are probleme Împărat Traian?

– Începând de sus de la spălătoria din sensul giratoriu şi până jos la intersecţia cu Săvenilor!
– Acolo e o problemă de reparaţie. Dar hai să vorbim şi de reparaţii, că şi aici este o problemă interesantă. S-a făcut vestita licitaţie când au scos firma Conrec şi a venit altcineva (n.r. – Tehnic Asist). S-au lăudat cu ce economii au făcut, dar n-am văzut mare lucru în oraş. Din păcate, era un contract multianual care a expirat la 3 august, iar pe 12 am avut licitaţia (n.r. – singura firmă care s-a prezentat este Conrec). Anul acesta am lucrat foarte puţin. De ce? Pentru că, pe contractul vechi, manopera era de atât, bitumul de atât, bordura de atât şi totul între timp s-a schimbat şi nu am mai avut voie să actualizăm. Care este vina Primăriei?

– De ce aţi scos atât de târziu lucrarea la licitaţie, dacă contractul a expirat de la începutul lui august?
– Din ce ne-am propus noi, mai avem un rest de 800.000 de lei, pe care puteam să-l punem în operă până la 1 august, dar nu a mai vrut să lucreze constructorul, iar scoaterea la licitaţie nu e aşa de uşoară.

– De ce nu aţi scos mai repede?
– Păi am crezut că o să lucreze ăştia. Am crezut că, cu Ordonanţa 114, o să îi putem da constructorului mai mult, pentru că eu îl înţeleg când îmi spune că nu poate să lucreze în pierdere, că «nu o să aduc bani de acasă să-ţi lucrez ţie!». Aşa au dat faliment nu ştiu câte firme. Nici nu puteam să-l oblig. Ne-am rugat efectiv să ne mai lucreze de 100.000 de lei, dar unde? Pe drumuri nemodernizate, unde a plouat atâta şi a dus piatra la vale? Noi, de obicei, făceam lucrări o dată în primăvară şi o dată în toamnă şi anul acesta au fost străzi pe care a trebuit să intervenim de vreo trei ori cu autogrederul să mai punem nişte piatră şi să fie cât de cât circulabile.

– Câţi kilometri de drumuri pietruite sunt în oraş?
– Mai bine de un sfert din reţeaua de drumuri.

– Şi pentru acestea nu sunt soluţii?
– Nu sunt bani! Soluţii… Nu sunt bani!

– Cu tramvaiul ce faceţi?
– Am văzut o declaraţie a doamnei Federovici (n.r. – senatorul PSD, Doina Federovici), că am pus carul înaintea boilor, în sensul că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) cumpără tramvaie înainte de refacerea căii de rulare. Nu e adevărat! Noi avem aprobate proiectele pentru reabilitarea întregii infrastructuri a tramvaielor, iar pe lângă aceasta mai sunt nişte străzi adiacente pe care trebuie să le facem, dar nu s-au semnat contractele.

– Din vina cui?
– Nu din vina noastră. Noi avem depus totul. Dar situaţia asta nu e numai la noi, au semnat doar cu un oraş sau două. Ceea ce spune doamna Federovici, că PSD a rezolvat treaba cu tramvaiele, nu e adevărat sub nici o formă, pentru că aceia sunt bani europeni şi tuturor oraşelor cu tramvaie şi troleibuze din România li se cumpără tramvaie sau troleibuze prin MDRAP. S-a făcut un program naţional şi au venit doi ofertanţi şi abia pe 3 decembrie se va termina evaluarea. De câte luni vorbim? De cinci luni, pentru că aşa e legislaţia.

– Realitatea e că incidentele cu tramvaiele sunt aproape zilnice. Nu e mai bine să le ţinem în depou?
– Şi ce să punem?

– Microbuze!
– Încercăm cu microbuze. Am schimbat în ultima şedinţă de Consiliu regulamentul, ca să putem veni în perioada de implementare a proiectului, până refacem linia, să luăm printr-un leasing operaţional, deci nu le cumpărăm, doar le folosim pe perioada respectivă, nişte autobuze care să ne transporte călătorii sau să folosim o altă firmă, cu care suntem în contract.

– Şi până atunci, nu vă e frică de un accident grav, pentru că sar zilnic?
– Tramvaiele sar de pe şine în toată ţara, nu numai la noi. Au sărit şi acum doi ani, şi acum şapte ani… Ce să fac, să întrerup transportul public? Îl întrerup mâine, dar ce pun în loc? Nu pot să fac nimic până nu am hotărâri de Consiliu, care să-mi aprobe regulamentele de transport. Îl întrerup, dar ce fac călătorii? O iau pe jos? Întreb şi eu!

– Teatrul „Mihai Eminescu” sau monumentul neputinţei de trei mandate!
– Nu e monumentul neputinţei deloc şi nu e de trei mandate…

– L-aţi început dumneavoastră, l-a continuat Ovidiu Portariuc, şi acum din nou dumneavoastră.
– Nu sunt trei mandate! În 2012 l-am lăsat cu bani pe el (n.r. – finanţarea pe proiect), că au pierdut banii e cu totul altceva. Nu era nici o altă soluţie, dar absolut nici o soluţie nu era viabilă. Chiar am spus că dacă ştiam că se ajunge în situaţia asta nu-l mai băgam pe proiect şi rămânea teatrul aşa cum era, mai înghesuit. Am fost în şantier şi se lucrează. Până în luna noiembrie îşi vor respecta angajamentul şi vor termina partea de consolidare. Noi, între timp, scoatem la licitaţie de executat pe modernizare. Deci, consolidarea e rezolvată. Am încheiat contactul iniţial cu Victor Construct de comun acord, ca să putem scoate proiectul din nou la licitaţie. La preţurile acelea din 2014 nu-l mai putea face nimeni.

– Care este poziţia dumneavoastră vis-à-vis de vânzarea celor trei apartamente de către Locativa pe preţuri mai mult decât modice?
– Este pe lege. Până la urma urmei, sunt printre ultimii chiriaşi care nu şi-au cumpărat o locuinţă la fel ca 90% dintre cetăţenii României, care, prin generozitatea statului român, şi-au cumpărat apartamente, case, la preţuri incredibil de mici, pentru că de acolo a pornit. Sunt nişte algoritmi de calcul care dau preţul. Aceştia iau în considerare: zonă, suprafaţă, starea clădirii, vechime, apartamente, etc. Atâta te costă şi cu posibilitatea, ca şi la ceilalţi 90% din proprietari, să cumperi în rate.

– Păi, apare în balanţă situaţia locuinţelor ANL, unde preţurile sunt mai ridicate.
– E vorba de lege. E vorba de cum se calculează, pentru că cele de la ANL sunt locuinţe noi, iar algoritmul de calcul este dat de o prevedere legală.

– Programul ANL a fost gândit ca o soluţie de tranzit pentru tineri, care să-şi rezolve situaţia imobiliară între timp. ANL s-a transformat într-o chirie de lungă durată şi sub preţul pieţei.
– E adevărat! Dar hai să ne uităm pe legislaţie. A fost gândit de un ministru, un domn în vârstă, specialist de la PNŢCD, Nicolae Şt. Noica. Şi, într-adevăr, era gândit ca o chestie de tranzit: «Băi frate, eu te ajut, stai cinci ani». Ca un incubator de afaceri. Te ajut acuma cu o chirie modică. Tu lucrezi, îţi acumulezi bani, printr-un credit îţi faci căsuţa ta, şi în locul tău vin alţii, că sunt generaţii şi generaţii. Aşa era iniţial! După aceea s-a dus la 10, după aia la nesfârşit, chiar poţi să-l cumperi. Da, la fel ca şi vânzarea locuinţelor date de Iliescu, au fost aceste decizii ale PSD, negândindu-se nimeni că dacă mai vrei să faci un cartier undeva nu mai ai teren.

– Să trecem la partea politică. Sunt zvonuri că PNL ar vrea să schimbe candidatul la Primăria Botoşani.
– Au fost alegeri. Partidul a decis acest lucru, cine e candidatul de primar. Nu eram eu decis! Au decis ei înaintea mea! Acele hotărâri au fost luate, în rest…

– Sunteţi sigur că veţi fi susţinut de PNL pentru un nou mandat?
– Eu spun doar că partidul a decis. Dacă vor să piardă alegerile, nu au decât. Eu tot timpul am avut 18-20 de mii de voturi care nu s-au regăsit în partid niciodată, nici la parlamentare şi nici la Consiliul Local. Aproape că nu avem ce discuta aici.

– Ruptura în PNL e vizibilă şi chiar dumneavoastră aţi făcut apel pentru a trece peste aceste probleme.
– Este vizibilă, pentru că… Nu văd nimic la ei (n.r. – aripa liberală din PNL). Nu-i văd să facă opoziţie! Dacă cineva ţine cocoaşa şi e la înaintare, acela sunt eu. Ştiu şi cei de la PSD. Aţi văzut vreun atac a celor de la PSD la vreun coleg de-al meu de la partid? Este un parlamentar, doi… Aţi văzut vreun atac la adresa lor?

– Nu v-ar interesa o candidatură la parlamentare?
– Şi cine face treabă aici? Ce să fac în Parlament? Dacă vroiam să merg în Parlament, mergeam din ‘90. Până la urma urmei, eu am contribuit, prin semnătura mea, la alegerea a 23 de parlamentari. Am ales să rămân aici, pentru că aici e tranşeul. Acolo sunt ăia cu mănuşi albe. E o bătălie care aproape nu se vede. Tranşeele sunt aici. Nu-mi pare rău nici o secundă că m-am băgat cu capul înainte, cu câte probleme mi-au făcut. 12 clasări şi o achitare. Îmi spunea cineva: «Cel mai simplu lucru pe care puteai să-l faci era un diabet!». La cum erau alea făcute îţi pui ştreangul de gât, dar eu am stat să mă bat cu ei, să le dovedesc că nu e aşa. Câte cazuri mai ştiţi de reveniri? Am pierdut (n.r. – în 2012), pentru că aşa a fost cu USL, dar am revenit, pentru că ştiu ce pot, ştiu cine sunt, ştiu cum pot… Dacă aveam şi o majoritate în Consiliul Local era cu totul şi cu totul altceva. Aveam puterea să face multe, dar dacă sunt blocat în Consiliu… Nu ai cu cine negocia, cu cine vorbi, dar ce să negociezi? Dacă mai era un partid mai spuneai, dar aşa…

– De ce posibil contracandidat v-aţi teme cel mai mult?
– Mie niciodată nu mi-a fost teamă de nimeni. De ce să-mi fie teamă? Fiecare vine cu ceea ce a făcut în spate. Eu nu am lăsat niciodată un lucru pe care nu l-am dus la bun sfârşit. A fost întreruperea aia, altfel, dacă rămâneam primar, se întâmpla să nu fie Cornişa funcţională sau Teatrul gata? Nu! A trebuit să mă întorc şi, cu toate opreliştile, să găsesc bani şi pentru una şi pentru alta.