Cristian Delibaş, directorul Direcţiei Agricole, susţine că acest domeniu poate aduce profit, dar nu este pentru oricine, mai ales atunci când şi natura este potrivnică.
Reporter: – Urgiile naturii au lăsat în urmă pagube uriaşe în această vară. Numai la cea mai recentă evaluare s-a vorbit de peste trei milioane de euro.
Cristian Delibaş : – La începutul lunii iulie, un front atmosferic a traversat judeţul pe arealul a şapte comune şi a lăsat în urmă pagube însemnate, în special la porumb. Producătorii agricoli pot afirma că cea mai mare parte a culturilor a fost distrusă. Am centralizat pagubele şi am trimis aceste cifre Ministerului Agriculturii, Centrului Naţional Operativ, şi, în cel mai scurt timp, se va lua o decizie, care va veni în sprijinul producătorilor agricoli şi va compensa într-un fel sau altul aceste pagube.
– Culturile nu sunt asigurate?
– Parte dintre ele sunt asigurate, dar, în general, cele ale micilor producători nu sunt asigurate. Marii producători se asigură, atât cât le sunt disponibile sumele de bani în acele perioade în care se fac asigurările, dacă mai au bani să se asigure. Culturile se asigură într-o anumită perioadă de vegetaţie, nu pot fi asigurate oricând. Firmele de asigurări acoperă aceste riscuri, în special furtuni, ploi torenţiale, grindină, şi sunt societăţi care asigură şi seceta, dar în anumite condiţii. Mai mult, Guvernul României, prin AFIR (n.r. – Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale) decontează 70% din valoarea poliţei de asigurare, deci oportunităţi pentru a se asigura au fost. Acum a fost la latitudinea fiecărui producător agricol dacă s-a asigurat sau nu.
– Dintre cele 10.000 de hectare afectate, câte sunt asigurate?
– În general, nu sunt asigurate.
– Majoritatea celor afectaţi sunt mici sau mari producători?
– Majoritatea sunt mici producători.
– Au fost pagube şi în perioada mai-iunie?
– Da, am avut pagube şi în această perioadă, iar până acum am centralizat lunile mai, iunie şi prima săptămână din iulie.
– Cât la sută din terenurile agricole din judeţ sunt lucrate de micii producători şi cât de marii producători?
– Dacă ne referim la proprietate, mare parte a terenurilor sunt ale micilor producători, dar dacă ne referim la cine exploatează terenul, cei care o fac, în principal, sunt societăţile de profil. Deci, marii producători exploatează majoritatea terenurilor din judeţul Botoşani.
– S-au comasat terenurile în asociaţii sau au fost cumpărate?
– Producătorii s-au organizat sub formă de societăţi comerciale sau asociaţii şi au arendat terenurile de la micii producători. Dar avem şi mici producători care exploatează terenurile.
– Acest fenomen de comasare este mai pregnant în ultimii ani?
– E o dinamică ce se poate vedea începând din 1990. Terenurile se comasează pentru a fi exploatate mai uşor. Vă daţi seama, investiţiile pe sole compacte sunt mult mai eficiente decât cele pe sole disparate.
– După 1990 era acea nebunie a pământului…
– Da, acesta e termenul, era nebunie. Fiecare îşi dorea să-şi exploateze terenul, dar, ulterior, acea gândire a dispărut. Au dispărut, natural, şi acei proprietari de terenuri. S-a schimbat ştafeta şi a venit o altă generaţie, cu o altă gândire, iar în momentul de faţă avem exploataţii în care se lucrează comasat terenul. Avem societăţi cu capital majoritar românesc, din Botoşani, cu peste patru mii de hectare.
– Care este cea mai mare exploataţie agricolă din judeţ?
– Cea mai mare este de peste 10.000 de hectare. Este un concern.
– La nivel naţional se constată o creştere a numărului de firme cu capital străin care lucrează terenuri. Care este situaţia la noi?
– Eu nu aş spune cu capital străin, ci aş spune cu capital mixt, român şi altă cetăţenie. Da, avem societăţi cu capital mixt la nivel de judeţul Botoşani, care exploatează terenuri. Din statistici, undeva la aproximativ 30.000 de hectare sunt lucrate de societăţi cu capital mixt.
– E bine, e rău că s-a ajuns în această situaţie?
– Depinde din ce perspectivă privim. Partea bună e că se exploatează terenurile. În judeţul Botoşani nu mai avem nici o suprafaţă de teren, calitativ agricol, necultivată. Partea mai puţin bună este acea dispută între cei cu capital integral românesc şi ceilalţi. Tot timpul a fost o dispută.
– De la ce pornesc aceste dispute?
– De la terenuri! Schimburile acestea de terenuri au generat discuţii de-a lungul anilor.
– Lupta pentru pământ transcede, să zicem aşa, în timp?
– Ceva de genul ăsta, dar sub altă formă. Nu mai e ca la 1907 la Flămânzi, ci e cu tot altfel.
– La momentul de faţă sunt mai multe programe guvernamentale pentru sprijinul fermierilor, dar acestea nu se regăsesc şi în preţ, ba din contra.
– Eu aş spune că efectele acestor programe se văd, chiar şi în preţuri. Pozitiv sau negativ, ele se văd. În primul rând noi vorbim de calitate, vorbim de produse autohtone, vorbim de producţie marfă din judeţul nostru pusă la dispoziţia consumatorului pe piaţă, pentru că, dacă ne uităm şi facem referire la Programul „Tomate”, care se află în anul trei de implementare, putem spune că este unul de succes atât la nivel local, cât şi la nivel naţional. Înainte, mare parte a tomatelor veneau din sudul ţării, iar acum piaţa din Botoşani este alimentată cu produse din judeţ.
– Dar s-a ajuns să vinzi un kilogram de roşii cu 20 de lei şi mai primeşti subvenţie încă şapte lei pe primele două mii de kilograme vândute…
– Am mai spus şi o spun, cu riscul de a mă repeta, piaţa stabileşte preţul, consumatorul stabileşte preţul! OK, în piaţă, acum, sunt tomate de la 2 lei la 12 lei. Consumatorul decide ce vrea să consume. E ca şi în viaţa de zi cu zi, nu toată lumea îşi poate permite să meargă cu Mercedes, dacă vorbim de autoturisme.
– Ce culturi exotice mai sunt în Botoşani?
– Am avut armurariu şi mai avem şi acum, dar pe suprafeţe mult mai mici. Atunci (n.r. – acum doi-trei ani) a fost un boom cu armurariu. Doi ani la rând suprafeţele creşteau în progresie exponenţială şi se ajunsese la vreo patru sute şi ceva de hectare pe o singură exploataţie, dar, în momentul de faţă, am putea vorbi de culturi mai interesante, nu le-aş numi exotice, lavandă, paulownia. Deci, avem şi aşa ceva în judeţul Botoşani.
– Paulownia?
– Avem culturi de arborele de paulownia în Botoşani. Ele sunt recoltate la trei ani, se retează de la nivelul solului, după care regenerează. Sunt exploatate în industria prelucrătoare de aeronave, nave, mobilă.
– Care ar fi avantajul unei astfel de culturi?
– Au o creştere rapidă şi lemnul de paulownia este destul de căutat în industriile amintite.
– Culturile acestea, mai netradiţionale, ar putea fi o alternativă pentru agricultura locală?
– Nu! Exclus! Nu recomand să se apuce toată lumea să cultive paulownia sau lavandă. O cultură care în ultimii ani, ultimii trei ani, a prins bine este cânepa. Judeţul Botoşani este unul cu tradiţie în cultivarea acestei plante. Şi înainte de 1990 Botoşaniul era într-o zonă de favorabilitate pentru această cultură şi acum. În ultimii trei ani, am autorizat câte aproximativ 800 de hectare. Cânepa aduce profit şi se află în topul culturilor profitabile alături de rapiţă, sfecla de zahăr. Acestea sunt culturi care aduc profit.
– Botoşaniul era, la un moment dat, alături de Braşov, Covasna, una dintre principalele zone de cultură ale sfeclei de zahăr…
– Păi, gândiţi-vă că judeţul Botoşani a avut două fabrici de zahăr. Era unic în România, judeţul cu două fabrici de zahăr, Bucecea şi Truşeşti. La nivelul judeţului Botoşani, în anii ’90 se cultivau peste 50.000 de hectare de sfeclă.
– Ei, acum nu mai avem nici fabrici şi nici cultură de sfeclă de zahăr!
– În momentul de faţă abia atingem cifra de 2.000 de hectare. Toată producţia marfă din judeţul Botoşani merge la fabrica de la Roman. Se încheie contracte, parteneriate între fabrică şi producători. La un moment dat, la nivel european se vorbea de o cotă de producţie de zahăr pentru România, a dispărut şi acea cotă, dar suprafeţele au rămas relativ aceleaşi.
– E o cultură greu de întreţinut?
– E o tehnologie aparte, nu este greu de întreţinut. Nimic nu este greu în agricultură dacă te pricepi să faci şi dacă eşti pregătit pentru domeniul acesta. Nu este greu! Necesită doar mai multă tehnologie, nişte echipamente, nişte utilaje adecvate acestei culturi.
– Deci, este mai costisitoare?
– Dar hai să ne uităm şi la profitul pe care-l aduce. Plus că este o cultură subvenţionată foarte bine de Guvernul României.
– Şi atunci de ce nu asistăm la un boom?
– Pentru că nu toţi agricultorii sunt pregătiţi să cultive această plantă.
– Pe lângă sfecla de zahăr aţi mai adus aminte de plante tehnice, cânepă, rapiţă, şi o plantă medicinală, lavanda.
– Lavanda, în ultimii ani, am văzut că a prins bine. Cătina a prins iar suprafeţe mari în Botoşani. Sunt suprafeţe în creştere. Mulţi spun că agricultura este o loterie. Fals! Agricultura este tehnologie. Nu recomand oricui, care are o bură de bani sau a câştigat nişte bani, să investească în agricultură. În agricultură poţi investi şi să pierzi totul într-o zi sau poţi investi şi să-ţi aducă profit pe un cash flow pe care trebuie să-l asiguri trei-patru ani.
– Este o durată mai lungă de recuperare a capitalului.
– E mai lungă. E normal, pentru că nu vindem pufuleţi în chioşcul din colţul străzii. I-am luat cu 1 leu, i-am vândut cu 1,25 lei şi avem profit. Nu! Aici pregătim patul germinativ, semănăm, aşteptăm ca planta aceea să germineze, întreţinem planta pe atâtea faze de vegetaţie şi la urmă recoltăm. Şi după ce recoltăm încercăm să vindem.
– Poate fi considerată agricultura un business de succes pe viitor?
– Da! Sigur că da! Şi aici nu ar trebui să ne raportăm strict la Botoşani, strict la România, strict la Europa, ci la plan mondial.
– Dar mai apropiat e maieul decât cămaşa!
– Da, bine spus, dar se spune că noi în agricultură asigurăm hrana pentru populaţie. Ştim foarte bine că la nivel mondial populaţia este în creştere, chiar dacă la nivel european vedem o descreştere. Noi, cei care lucrăm în agricultură, avem datoria de a asigura hrana tuturor. E o un business de succes pentru viitor!
