Cezar Trişcă este un olimpic botoşănean descris de antrenorul său drept „o căruţă de geniu” şi este printre cei mai buni informaticieni ai generaţiei sale.
Reporter: – Cum a început aventura ta cu informatica?
Cezar Trişcă Vicol: – Eram în clasa a VII-a, cred, când am ajuns la naţionalele de matematică, fizică şi informatică. A trebuit să aleg două dintre ele pentru că se desfăşurau în acelaşi timp şi chiar şi aşa s-au făcut cereri speciale, nu doar din partea mea, ca să decaleze una dintre olimpiade cu o zi sau două ca să poată participa cei calificaţi la ambele. Ulterior, în fiecare an au fost cel puţin două olimpiade naţionale la care m-am calificat.
R.: – Anul acesta ai reuşit calificarea în primii 10 informaticieni, odată cu recentele probe pentru formarea lotului naţional. S-a întâmplat la Dorohoi în urmă cu câteva săptămâni. Cum a fost?
C.T.V.: – Nu mă aşteptam, sincer. În prima zi la informatică n-am făcut prea mult, chiar mă speriasem. Însă a doua zi a fost mai bine.
Adrian Panaete: – „Mai bine” înseamnă la el că a câştigat clasa. E mai modest el, dar înseamnă că a ieşit primul dintre cei de-a XI-a din întreaga ţară. A fost un program aglomerat, cu trei zile de probe şi baraj pentru selecţia în lot. Per total a ieşit pe locul al VII-lea, cu un punctaj ce include şi rezultatul la naţională.
R.: – Ţi s-a părut greu tot traseul acesta care te-a dus în Top 10?
C.T.V.: – Nu neapărat greu, pentru că mi-a plăcut ce fac. De aceea am schimbat şi am trecut de pe matematică pe fizică, apoi de pe fizică pe informatică, tocmai pentru că-mi place ce fac.
R.: – Deci nu l-ai resimţit ca pe un efort deosebit. Cât lucrezi, în medie, pe zi, înaintea unei competiţii, spre exemplu?
C.T.V.: – Nu neapărat înaintea unei competiţii. Eu lucrez normal. Înaintea unei competiţii, pot să zic că mă mai uit peste problemele făcute. E un ritm constant de pregătire, de cam trei-patru ore pe zi.
R: – Ziua sau noaptea?
C.T.V.: – Depinde de ora la care mă trezesc.
R: – Mai ai timp pentru şcoală?
C.T.V.: – Recunosc că m-am preocupat mai mult de informatică, mai puţin de celelalte obiecte. M-au înţeles domnii profesori, n-am avut probleme.
R: – Cam ce diferenţă este între materia de la orele de informatică şi cea pe care o lucrezi tu?
C.T.V.: – Materia din programă nu se ridică nici la nivelul olimpiadei judeţene. Deci fără lucrul suplimentar acasă nu te poţi ridica la nivelul olimpicilor.
A.P.: – Mai mult chiar: dacă încerci să compari materia de la clasă cu cea de la olimpiadă zici că par să fie două materii diferite. Sunt probleme, tehnici, structuri de date total diferite.
R.: – Când aţi început să lucraţi cu Cezar, domnule profesor?
A.P.: – În urmă cu patru ani, la final de clasa a VII-a, lucram cu Cezar şi cu Tudor Cardaş (n.r., elev botoşănean al Colegiului „A.T. Laurian”, recent calificat la naţionala de matematică). Într-a VIII-a Tudor a zis categoric că nu mai merge pe informatică şi a virat clar pe matematică. Şi la Cezar a fost o decizie magistrală anul acesta să renunţe la matematică pentru a se concentra pe informatică. Efortul e mare şi cu cât clasa e mai mare, cu atât e mai greu să faci faţă la două olimpiade. Mă refer la nivelul lotului naţional. A fost o întâmplare fericită să ne intersectăm. Pentru că la el e o căruţă de geniu, iar la mine e o căruţă de experienţă. Le-am amestecat şi a ieşit ceva bun şi va ieşi ceva şi mai bun. Am o presimţire că anul viitor va fi anul de explozie al lui Cezar.
R.: – Sunteţi profesor de câteva decenii la Colegiul „Laurian”, v-au trecut mulţi elevi „prin mână”. Cum este Cezar?
A.P.: – Din primele întâlniri a avut momente de genialitate. De multe ori dă soluţii la care eu nu m-aş gândi vreodată. Toţi cei din lot sunt la un asemenea nivel, încât uneori îi depăşesc inclusiv pe antrenori. Vin cu nişte idei ce devin lecţii pentru noi, pe care le explicăm ulterior celorlalţi elevi ce intră în lot.
R.: – Nu te-ai calificat anul acesta la olimpiada internaţională, dar vei face parte, totuşi, din lotul România 1 ce va participa la concursul internaţional Romanian Master of Informatics organizat la „Vianu”, în Bucureşti, în toamnă.
C.T.V.: – M-am mai intersectat cu concurenţi din Republica Moldova, spre exemplu. Dar, da, va fi o primă confruntare de înaltă clasă cu informaticieni din afara României. Vor veni din Rusia, Bulgaria, Croaţia, Macedonia.
R.: – Cezar, te-ai hotărât ce facultate va urma liceului?
C.T.V.: – Voi încerca în afară, la Oxford.
R: – De ce acolo?
C.T.V.: – Pentru că majoritatea olimpicilor internaţionali români de informatică s-au dus la Oxford, deci e un nucleu acolo de studenţi în care sper să mă integrez cât mai repede şi mai bine.
R.: – Ce speri să faci după Oxford? Te vezi rămânând în mediul universitar sau intri în privat în marile firme precum Google, Twitter, Facebook?
C.T.V.: – La facultate o să-mi dau seama ce-mi place să fac. Sunt deschis tuturor posibilităţilor.
R.: – E posibil să te răzgândeşti, să mergi pe altceva?
C.T.V.: – Aş putea să încerc mate sau fizică, dar, sincer nu cred că mă voi răzgândi.
R.: – De ce informatica?
C.T.V.: – Pentru că le-am încercat pe toate şi cel mai bun sunt la informatică. M-au încurajat rezultatele foarte bune pe care le-am avut. Am avut satisfacţii mai mari cu informatica.
R.: – Cum îţi stăpâneşti emoţiile la concursuri? Ai emoţii?
C.T.V.: – Da. Uneori da. Chiar foarte mari. În timpul probelor, dacă problemele sunt foarte dificile, dacă nu am dormit bine cu o noapte înainte, am emoţii de mi se face greaţă. Dar mi le controlez. Mă duc la baie, dau cu apă rece pe faţă…
R.: – Un istoric al rezultatelor tale?
C.T.V.: – Trei medalii de bronz la naţionala de matematică în gimnaziu, două medalii de argint şi una de bronz la fizică, două medalii de argint şi una de aur la informatică.
A.P.: – Plus menţiuni MEN ce garantează accesul în orice facultate de informatică din ţară. Practic, Cezar este intrat la toate facultăţile de informatică din ţară, deja, trebuie doar să ia minim 6 la Bac la Română.
R.: – Cezar, te simţi legat de ţara asta în vreun fel? Crezi că revii după facultate?
C.T.V.: – Nu ştiu dacă voi reveni sau nu, e prea devreme. Sora mea a plecat în Marea Britanie după absolvirea Facultăţii de Farmacie de la Cluj. Dar mă simt legat de ţară. În special de Moldova.
R.: – Ce faci în timpul liber? Ai aşa ceva?
C.T.V.: – Da, da. Mai am. Merg la înot la Suceava, acum s-a deschis Cornişa şi pot să mă duc aici. Mă joc pe calculator.
R.: – Ce joci?
C.T.V.: – Jocuri cu prietenii, mai mult ca să socializez cu ei.
R.: – Ai mulţi prieteni?
C.T.V.: – Da…destul de mulţi.
R.: – Şi au aceeaşi pasiune ca tine?
A.P.: – Da, eu! Avem aceeaşi pasiune şi ne înţelegem foarte bine. Râdem foarte mult!!
C.T.V.: – Am prieteni cu care împart, să zic, pasiunile, dar nu e musai să avem aceleaşi pasiuni.
R.: – Prietenă ai?
C.T.V.: – Am. Suntem de un an împreună şi ne potrivim. Ne plac filmele, plimbările, semănăm din anumite puncte de vedere. Şi mie mi-e greu să discut cu oamenii pe care nu-i cunosc, şi ei. E doar un exemplu.
R.: – Ai vreun viciu?
C.T.V.: – Da. Procrastinarea. Amân lucruri pe care ar trebui să le fac şi ajung să le fac pe ultima sută de metri. Nu la informatică, dar la română, la engleză când am de făcut eseuri.
R.: – La petreceri, în cluburi mergi?
C.T.V.: – Nu. Cum spuneam, mi-e greu să vorbesc cu persoane noi.
R.: – Ai timp să citeşti? Ce citeşti, când citeşti?
C.T.V.: – Mai am timp şi pentru citit, însă nu mult. Cred că ultima oară am citit ceva de Dostoievski.
R.: – La ce filme te uiţi? Ce filme îţi plac?
C.T.V.: – Când eram mic mă uitam cu sora mea la filme şi, când vreau să mă relaxez, o fac şi acum. Orice fel de filme, mă ghidez după scorul de pe IMDB.
R.: – Muzică asculţi. Ce?
C.T.V.: – Da. Uneori lucrez la informatică mai uşor ascultând muzică. Indiferent de gen. Dacă muzica e bună, îmi place. O piesă care mi-a plăcut mult în aceste zile: Apocalyptica – „Hall of The Mountain King”.
R.: – Ce îţi place să mănânci?
C.T.V.: – Îmi place să-mi şi fac singur mâncare. Salate, omlete, clătite…
R.: – Ai timp pentru aşa ceva?
C.T.V.: – Dar nu-mi ia mult timp…
R.: – Cum simţi generaţia din care faci parte?
C.T.V.: – Mare parte dintre tinerii din jurul meu au instinctele civice formate, ceea ce e important, cred. Pe 1 decembrie împlinesc 18 ani, dacă alegerile prezidenţiale vor fi după această dată, voi merge la vot. Mulţi dintre cei de vârsta mea gândesc la fel.
R.: – Diferenţa dintre generaţii o resimţi?
C.T.V.: – Nu-mi place să mă cert cu oamenii…. Sunt pacifist de felul meu…
R.: – Un tânăr cerebral ca tine crede în Dumnezeu?
C.T.V.: – Nu îmi pun problema existenţei lui Dumnezeu. La insistenţele mamei merg la o biserică uneori şi mai stau de vorbă cu unul dintre preoţii de acolo. Dar pot să vă spun un lucru sigur pe acest subiect: nu ştiu dacă Dumnezeu există sau nu, dar mi-ar plăcea ca oamenii să se comporte ca şi cum Dumnezeu există. Ar fi o lume mai frumoasă şi mai sigură şi pentru mine şi pentru ei.
R.: – Ce-mi spui despre domnul Panaete? Cum e ca profesor? „Merită” să fie coordonatorul loturilor de informatică din ţară?
C.T.V.: – M-a învăţat multe. Nu le-aş fi putut face faţă de unul singur. Îmi place foarte mult că discutăm problemele. Lucrăm de atâta timp împreună că nu prea mai am termeni de comparaţie. Ce îl face atât de bun? Experienţa. Şi pasiunea.
