Petru Bişog, parohul Bisericii Romano-Catolice „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Botoşani, susţine că vizita Papei a arătat încă o dată ce popor bun suntem.
Reporter: – Cum aţi perceput vizita Papei Francisc în România?
Petru Bişog: – Cred că sunt în asentimentul tuturor care deja dau mărturie despre faptul că această vizită a Papei a impresionat. Ne-a surprins faptul că a reuşit să creeze aceste punţi. M-a impresionat modul în care cu atâta sinceritate a vorbit despre Patriarhul Daniel, pe care l-a numit frate. A impresionat acel gest când Papa a sărutat mâna unei femei, doamna Balan, mamă a 11 copii, dintre care patru sunt consacraţi lui Dumnezeu, de asemenea tatălui lor şi a făcut-o cu atâta naturaleţe şi a făcut-o nu pentru că el ar urmări ceva. Papa este Papa, cu sau fără aceste gesturi. A fost o emoţie şi din nou acele zile în care oamenii s-au simţit un pic împăcaţi unii cu alţii, privindu-se în ochi, catolici cu ortodocşi, nu au mai sesizat diferenţe. Cred că este primul Papă care s-a adresat direct comunităţii rome de greco catolici din Blaj, un Papă care a venit să facă acest gest de reparaţie absolut necesar Bisericii Greco Catolice beatificând pe cei şapte episcopi martiri, o biserică despre care nu s-a vorbit suficient, sau dacă s-a vorbit, s-a vorbit nu plecându-se de la informaţii concrete. Acum Papa a dat încă o dovadă de valoare, importanţă şi autoritate Bisericii Greco-Catolice prin această beatificare a episcopilor.
– Ce ar trebuie să învăţăm din acest eveniment istoric?
– Noi, de cele mai multe ori, încercăm să monopolizăm discuţiile, dar ar trebuie să vedem în celălalt în primul rând un egal, să descoperim în cel de lângă noi acel chip al lui Hristos. Papa are această putere de a descoperi în cei pe care-i întâlneşte mai întâi chipul lui Hristos, mai întâi pe fratele, aşa cum l-a numit pe Prea Fericitul Daniel. E un mare har acesta de a putea să descoperim în celălalt un frate, nu un opozant.
– Care a fost scopul vizitei, dincolo de beatificarea episcopilor martiri?
– Această beatificare a episcopilor a fost punctul culminant al vizitei Sfântului Părinte. Trebuie să înţelegem că nu doar în ultimii cinci ani, ci de mai mult şi cumva aceasta este o practică protocolară, toţi preşedinţii ţării noastre care s-au succedat după venirea Papei Ioan Paul al II-lea, au adresat şi nu cred că doar la nivel protocolar, această invitaţie. Sfântul Părinte a venit ca răspuns la invitaţia Preşedinţiei, a Guvernului României, a PF Daniel, dar de nenumărate ori el a fost invitat de către episcopii Bisericii Romano-Catolice. Acum a fost momentul, acum a fost contextul creat în care Papa a venit să cunoască realitatea locală şi e surprinzător modul în care el a căutat cu adevărat să vadă cu ochii lui. El chiar a dat mărturie şi a spus „am văzut cu ochii mei cât de frumoasă este România”. De fapt, el a venit să-şi cunoască turma, e imaginea pe care eu vreau să o păstrez, a unui Papă, a unui păstor interesat de comunitatea pe care o conduce. Aici, în România, o comunitate mică, dar nu lipsită de importanţă şi da, probabil a vrut să ofere şi acest sens de unitate, de a merge împreună, noi, de acum ca ţară, unind zonele istorice. Putem să vedem în Sfântul Părinte un catalizator care a unit în spirit atât de multe persoane care voiau sincer să-l întâlnească şi poate au nutrit la nivel de gând această rugăciune – „Doamne, poate că ar fi mai bine să plouă mai târziu” şi Dumnezeu a avut grijă.
– Papa a spus mereu „Să mergem împreună”. Este posibil acest lucru?
– Eu am convingerea aceasta. Trebuie doar să o dorească toată lumea. Dacă ar fi să facem astăzi un referendum, pentru că tot sunt la modă de vreun an şi ceva, eu sunt convins că ar fi validat cu această întrebare „vreţi ca ortodocşii şi catolicii să aparţină aceleiaşi biserici unite?”. Sunt convins că răspunsul ar veni din partea noastră, a tuturor. Dincolo de diferenţele de dogmă, de rit, dincolo de diferenţele rituale, de cântări, de veşmintele pe care le purtăm noi, preoţii, eu cred că acum e momentul să vedem ceea ce ne uneşte cu adevărat. Să înţelegem că ne închinăm aceluiaşi Dumnezeu, în Treime, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, avem acelaşi semn al Sfintei Cruci, o cinstim măcar cu aceeaşi devoţiune pe Sfânta Fecioară Maria. Toate aceste lucruri cred că ne unesc mai mult decât diferenţele de dogme. Nu intru în detalii teologice. Cred că este posibil. Eu cred că nu ne-am rugat suficient pentru asta pentru că ni se distrage atenţia. Papa acum ne-a atras atenţia că se poate. El a devenit acest catalizator, ne-a unit la Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj. Nouă ni se distrage atenţia în fiecare zi. Vedem dezbinare în clasa politică, într-o formă sau alta, aceasta influenţează viaţa fiecăruia dintre noi. Apoi mai este şi dezbinarea în familii. Nu ne rugăm suficient şi nu facem suficient pentru acest „împreună”. Un detaliu important – rugăciunea împreună. Să ne rugăm pentru această unitate. Biserica Romano Catolică are o perioadă bine definită, 18-25 ianuarie, când există în fiecare an această rugăciune pentru unitatea creştinilor, care a funcţionat şi care funcţionează. Înainte vreme ne întâlneam preoţi catolici cu preoţi ortodocşi, în Biserica Ortodoxă, în Biserica Romano Catolică şi o săptămână se făceau rugăciuni în care poporul simţea această emoţie a unirii. Lucrurile un pic au luat-o în altă direcţie în ultima perioadă şi poate nu întâmplător, poate pentru că asta ni se serveşte. E mai uşor să conduci o masă dezbinată, decât o masă bine închegată. Şi nu mă refer aici la cler, mă refer, la clasa politică. Dar Papa ne arată că se poate împreună.
– Orice gest, orice cuvânt al Papei a emoţionat.
– Da, trebuie să descoperim în semeni acel chip al lui Hristos. Papa a venit în România pentru toţi. Pe mine m-a surprins poziţia pe care a luat-o în raport cu comunitatea romă, în care el, în numele bisericii, dar şi al lui personal, a cerut iertare pentru acele nedreptăţi care li s-au întâmplat romilor. Vedem acea perioadă lungă în care ei au fost înrobiţi, chiar şi de biserici. Papa spune că ei nu sunt romi, ei sunt oameni, ei sunt fraţi ai noştri.
– Ce i-a determinat pe atât de mulţi români de diferite confesiuni să meargă la întâlnirea cu Papa?
– Eu cred că mulţi dintre noi ştiu cine este Papa, acum s-a dorit o confirmare de aproape. Toată lumea a spus eu vreau să merg să-l întâlnesc pe acest om. Acum lumea a avut nevoie de această confirmare. Şi a descoperit că este un om minunat.
– Papa Francisc a făcut de multe ori apel la familie.
– A fost parte din discursul său. Un detaliu în discursul Sfântului Părinte pe care nu-l regăsim în discursurile politicienilor, decât foarte rar sau într-o formă, aşa, uşor meschină. Papa a vorbit despre drama familiilor dezbinate de migraţie, despre cei care au plecat să muncească şi nu vorbim aici de o garnitură de tren şi nici de echivalentul celor care au dorit să se întâlnească cu Papa la Iaşi. Toţi românii nu au plecat să facă turism, s-au dus pentru că oamenii aceştia suferă, familiile lor deja sufereau şi au asumat această suferinţă pe mai departe pentru ca copiii şi cei de acasă să o ducă un pic mai bine, dar cu ce preţ? Cred că pe biroul fiecărui politician din ţara asta ar trebuie să fie pusă o etichetă şi dimineaţa, când îşi încep activitatea, să o citească – „Cei care au plecat din ţară au plecat de nevoie”. Cei plecaţi sunt în continuare într-o permanentă suferinţă pentru că sunt departe de familiile lor şi cei de acasă suferă. Papa a ştiut să aducă în atenţie şi acest aspect, atât de aproape, atât de interesat este de familie, de generaţiile care vin, de tineri, dar şi de bătrâni. De ce au plecat atâţia părinţi din ţară? Nu au plecat de bine. Cine este responsabil? Nu numai clasa politică, eu cred că fiecare dintre noi avem o anumită responsabilitate, în direcţia unde ne desfăşurăm activitatea.
– Ce părere aveţi de cei care nu au fost de acord cu vizita Papei?
– Ridicoli şi plini de răutate. Dacă m-a impresionat ceva până la amar în gât a fost răutatea lor. Sigur că Papa este valoros în ochii lor. Ca să ajungă să folosească aceste cuvinte despre Papa, înseamnă că îi incomodează, înseamnă că Papa cu adevărat e un oponent în ochii lor. Dar să o spună cu atâta ură, e semn că oamenii ăştia nici măcar nu sunt familiarizaţi cu evangheliile, ca să nu mai spun cu întreaga Sfântă Scriptură. Hristos ar fi putut să-i facă albie de porci pe farisei, pe cărturari. El ce a avut de spus a susţinut, dar cu decenţă, fără să umilească. El a împărtăşit iubirea. E trist. Cei care au făcut scandal la Bucureşti evident că nu au reprezentat imaginea Bisericii Ortodoxe Române. Eu tare mă tem că s-ar putea să fie nişte actori care doreau să denigreze imaginea BOR în raport cu Biserica Romano-Catolică. Poate nici măcar nu erau creştini. Poate erau atei. Oamenii de bunăvoinţă, indiferent de faptul că erau credincioşi sau nu, au trăit această emoţie a venirii Papei şi au urmărit-o măcar cu interesul unui breaking news. În diaspora sunt peste 400 de biserici aparţinând Bisericii Romano-Catolice care au fost încredinţate spre păstorire preoţilor ortodocşi din România care au format în jurul acelor biserici acele comunităţi religioase de români care se află în diaspora. E un lucru extraordinar.
– În Botoşani este posibil acest „să mergem împreună”?
– Eu sunt venit de puţin timp în parohie şi au fost probleme administrative, pastorale şi de sănătate. În schimb, la nivel de salut, de respect pe care ni-l datorăm, nu sunt probleme. Noi suntem deschişi la orice fel de colaborare. Şi mai este un detaliu pe care trebuie să-l reţinem cu toţii sub aspectul acesta – oricum ar fi, Papa, pentru că este liderul Bisericii Catolice, Bisericii Universale, el se simte peste tot ca acasă. Noi suntem un popor primitor şi suntem mai buni decât credem despre noi. Ne desconsiderăm uneori şi nu ne apreciem la adevărata valoare. Noi suntem buni, purtăm în noi o sămânţă bună. Trebuie din când în când să o mai plivim de demonii mândriei, egoismului, aroganţei, intoleranţei şi să vedeţi ce frumoasă creşte planta care suntem de fapt fiecare dintre noi. Dacă ştim să dăm la o parte aceşti demoni, într-o formă sau alta toţi îi ascundem, suntem frumoşi şi lăsăm să se vadă mai frumos chipul lui Dumnezeu în noi. Dacă vrem să ieşim noi în evidenţă, mascând chipul lui Dumnezeu, atunci se va vedea egoistul, arogantul, mincinosul, omul mândru, intolerantul şi în cele din urmă riscăm să pierdem ceea ce Dumnezeu a sădit deja în noi – acea scânteie de dumnezeire, pentru că toţi o purtăm în virtutea botezului pe care l-am primit. Dacă ne lăsăm copleşiţi de tot ceea ce este mult prea omenesc, mult prea uman, estompăm şi poate chiar facem să se piardă chipul lui Dumnezeu şi asta este doar alegerea noastră. Nici măcar nu-l putem acuza pe Dumnezeu de lucrul acesta. Dumnezeu este iubire. Dumnezeu este bun, noi trebuie să dăm la o parte demonii din noi, să luptăm cu demonii din noi, mândrie, aroganţă, minciună, intoleranţă şi lista ar putea continua.
