În perioada Sărbătorii Marii Uniri, unii eroi reprezintă ţara din umbră şi sunt ambasadorii României pe fronturile din întreaga lume. Căpitanul Marian D. este comandant de grup naval Forţe pentru Operaţii Speciale. La 33 de ani, botoşăneanul a fost deja de trei ori în teatrele de operaţii, fiind parte integrantă în peste 200 de misiuni, majoritatea fiind clasificate ca urmare a specificului acestora. Fost campion mondial la karate, acesta a luptat doar alături de oamenii special pregătiţi ai Forţelor Navale Române şi de trupele americane Navy SEALS. Este mândru că este botoşănean şi mai mândru că peste tot unde merge poate spune că este român. A fost declarat „Soldat Universal” în cadrul Forţelor Navale, dar și de către Statul Major General, una din cele mai importante distincţii care se acordă an de an soldaţilor care excelează în domeniile lor. Acesta este unul dintre luptătorii care, din cauza activităţii, va rămâne tot timpul în umbră. Tocmai din cauza acestui specific, numele acestuia şi unele informaţii nu pot fi făcute publice.
Reporter: – Domnule căpitan, când aţi plecat din Botoşani şi de ce?
Căpitan Marian D.: – Am plecat din Botoşani la vârsta de 19 ani pentru a studia la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, în anul 2004.
– Cum de aţi optat pentru o carieră militară? Aveţi în familie persoane care au lucrat în armată?
– Nu am nici o rudă care să fi lucrat în armată. Din câte ştiu sunt primul din familia mea care a optat pentru o carieră în domeniul militar. Iar eu am ajuns să fac asta din pură întâmplare. Mă plimbam cu un prieten prin oraş, iar, atunci când am trecut pe lângă centrul de recrutări, am văzut un anunţ despre ce însemna cariera militară. De acolo a pornit totul. Practic atunci am realizat că asta este exact ceea ce-mi doresc şi am început să mă interesez despre Academia Navală.
– Cum aţi ajuns în Forţele Navale pentru Operaţii Speciale?
– Trebuie să vă spun că atunci când eram student la Academia Navală, Forţele Navale pentru Operaţii Speciale erau o necunoscută pentru mine. Dar, în acea perioadă am făcut sport de performanţă la secţia de judo – ju jitsu sub îndrumarea domnului profesor George Ungureanu. Am decis să vin în această unitate de elită la îndrumarea domnului profesor şi vă pot spune că mi s-a potrivit ca o mănuşă.
– Ce v-a atras la această specialitate şi ce înseamnă, în esenţă, această structura specială din Armata României?
– Forţele Navale pentru Operaţii Speciale (FNOS) reprezintă vârful de lance în Marina Română şi Armata României şi, tocmai de aceea se ajunge destul de greu în această unitate. Faptul că aici ajung doar cei mai buni a fost un factor decisiv pentru mine. FNOS reprezintă în esenţă un grup de operatori calificaţi (paraşutişti, scafandri de luptă, alpinişti şi multe altele) gata să intervină în orice mediu indiferent de risc. Faptul că la FNOS se operează fără limitări în toate cele trei medii (apă, aer şi uscat) reprezintă o mândrie pentru noi cei care activăm în această structură. Foarte puţini pot face acest lucru, oriunde în lume, nu doar la noi, şi de aceea ne mândrim peste tot că suntem români. Am fost felicitaţi de nenumărate ori de partenerii americani cu care am avut misiuni în comun.
– Ce experienţe cu adevărat speciale v-au marcat cariera? Câte misiuni în teatrele de operaţii aţi executat?
– Nu vă pot spune numărul exact de misiuni executate în teatrele de operaţii. Cert este că am trăit multe experienţe, iar fiecare în parte m-a ajutat să devin un lider mai bun. Faptul că am avut onoarea să comand un detaşament de oameni calificaţi şi foarte buni mi-a făcut munca mult mai uşoară acolo. Asta, deşi setul de misiuni pe care le executăm în teatrele de operaţii sunt de un risc nu mare, ci foarte mare. Noi luptăm neconvenţional şi în această meserie avem nevoie de militari cu o mentalitate neconvenţională. Au fost multe momente în care am fost la limită, dar am reuşit să le depăşim, pregătirea riguroasă pe care o facem în ţară înainte de a pleca într-o misiune având un rol determinant în acest sens.
– Povestiţi-ne, vă rog, în ce a constat o operaţiune pe care aţi executat-o cu succes.
– Aşa cum v-am spus, am executat şi condus multe misiuni cu grad ridicat de risc, în teatrele de operaţii. Una mai deosebită a fost în anul 2012, în Afganistan, unde alături de poliţia specială afgană am executat o misiune de tip HRO (hostage rescue operation – misiune de salvare de ostateci). A fost vorba despre o acţiune care a dus la salvarea unor colonei din Armata Afgană. A fost o misiune complexă, în timpul căreia a trebuit să stăm în contact cu inamicul aproape şase ore, adică schimb de focuri.
– Misiunile celor de FNOS, mai ales cele din teatrele de operaţii, au un grad ridicat de pericol. Aveţi obiective complexe, vă asumaţi riscuri foarte mari. Care este ultimul gând înainte să plecaţi într-o operaţiune? Dar, când vă întoarceţi teferi, ce simţiţi?
– Înainte să plecăm într-o misiune gândurile noastre sunt numai la ce avem de executat. Nu ne permitem să ne gândim la aspecte care ar putea distrage concentrarea operatorilor. Desigur că suntem conştienţi în fiecare moment de riscurile la care ne expunem. FNOS planifică în detaliu orice misiune, în aşa fel încât să nu rămână niciun aspect neacoperit. Atunci când ne întoarcem din misiune facem o analiză post acţiune foarte dură. Războiul este ca şi viaţa! Suntem oameni şi facem o serie de greşeli, iar rolul analizei este tocmai de a nu le repeta. Important este ca în alte misiuni să le evităm.
– Cât de mult contează factorul psihologic în acţiunile luptătorilor? Ştiu că sunteţi un lider care acordă o foarte mare atenţie acestui aspect în cadrul echipei.
– Antrenamentele pe care le facem presupun o serie de calităţi pe care operatorii trebuie să le deţină (în special acea doză de nebunie calculată). Gândiţi-vă că noi sărim cu paraşuta, ne scufundăm, executăm trageri speciale şi multe altele. Pentru a le putea face faţă cu brio, acest set de calităţi pe care le are fiecare dintre noi este foarte atent urmărit de psihologul unităţii noastre. De aceea, la FNOS vin numai oameni care trec baremele standard, dintre care unul este cel psihologic.
– Aţi simţit vreodată că riscul să muriţi într-o misiune este foarte mare?
– Da! Au fost momente, şi nu puţine, când a fost totul la limită. Dar cu cât o situaţie este mai stresantă şi mai grea cu atât ne simţim mai în largul nostru. Capacitatea de reacţie a unui luptător FNOS este cu mult peste medie şi asta ne aduce şi rezultatele bune în misiuni.
– Ştiu că în teatrul de operaţii Afganistan au căzut la datorie şi luptători ai FNOS. Aţi pierdut vreun coleg din echipă? Dacă da, ce aţi simţit, cum aţi reacţionat?
– Pierderea unor colegi este cu adevărat tragică. Suntem o familie! Petrecem foarte mult timp împreună, iar atunci când i se întâmplă ceva unuia dintre ai noştri este ca şi cum am pierde o parte din noi. Aşa cum vă spuneam, este foarte dureros să pierzi un camarad în teatrul de operaţii, dar trebuie să depăşim imediat momentul, deoarece noi ca lideri avem datoria să acţionăm ca să îi aducem acasă, sănătoşi, pe toţi ceilalţi membri ai echipei. Nimeni din armata României nu a avut pierderile pe care le-am suferit noi.
– Opinia publică percepe Forţele pentru Operaţii Speciale din perspectiva filmografiei care abundă în realizări dintre cele mai spectaculoase şi captivante. Ce înseamnă trupele speciale din filme şi ce înseamnă cele din realitate?
– Filmele sunt făcute pentru a câştiga publicul şi, poate de aceea, arată numai partea plăcută a acestei meserii. Realitatea, în schimb, este total diferită. Ca să ajungi să creezi acel moment spectaculos trebuie să parcurgi mii de ore de antrenament. Forţele Speciale reprezintă, în realitate, oameni pasionaţi de ceea ce fac. În ciuda frustrărilor, accidentărilor sau eşecurilor întâmpinate, operatorii FNOS merg întotdeauna mai departe. Motto-ul scafandrilor de luptă este „Dacă ar fi uşor, oricine ar putea face”.
– Cât e pasiune, spectaculozitate şi adrenalină şi cât e nebunie în ceea ce faceţi?
– Nu pot împărţi în procente! Aşa cum spuneam mai devreme, consider că în această meserie este nevoie de puţină nebunie îmbinată cu adrenalină. Iar pentru fiecare dintre noi cei din FNOS, pasiunea pentru ceea ce facem este factorul cheie.
– Cum poate ajunge un tânăr în trupele speciale? Dar în FNOS? Ce calităţi trebuie să aibă?
– Trebuie să îşi dorească cu adevărat, pentru că nu vă ascund faptul că, la început, totul pare imposibil. Apoi trebuie să fie sănătos tun, pentru a putea trece de examenele medicale şi apoi să treacă de toate etapele de instruire necesare pentru a deveni luptător FNOS. Pregătirea include, pe lângă antrenamentele privind capacităţile de luptă, alpinism, paraşutism, supravieţuire şi rezistenţă la interogatorii. Luptătorii FNOS se antrenează, până la opt ore pe zi, să desfăşoare misiuni specifice în toate mediile. Trei ani de cursuri specializare ca scafandru militar, alpinism, paraşutism, luptător în dispozitivul inamicului, etc. După finalizarea pregătirii, un scafandru GNFOS poate executa misiunile de luptă. Există şi misiuni de antrenament tematic care pot dura şi una-doua săptămâni. Echipele de intervenţie acţionează după un scenariu bine stabilit, cu accent pe viteză şi precizie, nu se acţionează niciodată pe principiul pierderilor în rândul ostaticilor, ci toţi trebuie salvaţi. Ambiţia şi pasiunea sunt calităţile primordiale. Celelalte calităţi şi aptitudini se dezvoltă şi se antrenează în timp.
– În această meserie contează şi factorul financiar?
– În orice meserie contează factorul financiar.
– Cum e viaţa de zi cu zi a unui luptător al FNOS, în afara unităţii?
– Mulţi au impresia despre noi că, în viaţa de zi cu zi, suntem diferiţi de ceilalţi. Vă spun, însă, că nu este deloc adevărat. Suntem oameni normali, cu familii care ne înţeleg şi ne susţin. Avem o viaţă obişnuită care ne dă echilibrul de care avem nevoie pentru a face faţă provocărilor din activitatea profesională.
– Acum sunteţi la Constanţa, ce vă mai leagă de Botoşani?
– La Botoşani mai am bunicii, veri şi verişoare. În ceea ce-i priveşte pe prietenii mei din copilărie, majoritatea au plecat în alte oraşe din ţară sau străinătate.
