Coordonator al olimpicilor români la informatică, botoşăneanul Adrian Panaete s-a întors de curând din Polonia, de la Olimpiada de Informatică a Ţărilor din Europa Centrală, unde elevii au câştigat două medalii de aur şi două de argint. Profesor de matematică la Colegiul Naţional „A.T Laurian”, Adrian numără peste 30 de premii obţinute de elevii români la olimpiadele internaţionale, în cei şapte ani de când coordonează în diverse forme loturile României de informatică.
Reporter: – V-aţi întors recent din Polonia, de la Varşovia. Spuneţi-ne ce s-a întâmplat acolo.
Adrian Panaete: – A avut loc a 25-a ediţie a Olimpiadei de Informatică din Ţările Central-europene unde România a fost reprezentată de patru elevi ce vor participa şi la olimpiada internaţională. Doi dintre ei au obţinut medalie de aur, unul dintre ei a câştigat aur absolut, adică a fost primul în clasament, alţi doi au obţinut medalii de argint. Aurul absolut – Costin Andrei Oncescu, clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” Câmpul Lung Argeş, a doua medalie – Alex Tatomir a XII-a, Colegiul „Nicolae Bălcescu” Brăila, iar argintul a fost obţinut de doi elevi ai Colegiului de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti. Unul din clasa a IX-a – Tiberiu Ioan Muşat şi Ştefan Constantin Buliga, clasa a XII-a. Faptul că avem un elev de a IX-a în acest grup de elită este extraordinar, tânărul promiţând rezultate excepţionale şi în anii ce vor urma.
– Pentru elevii de clasa a XII- a ce urmează?
– Vor urma cursurile Facultăţii de Computer science a Universităţii din Oxford.
– A contat rezultatul la olimpiadă pentru admiterea la Oxord?
– Parţial. Ei au de completat un dosar pe baza căruia se face admiterea, acesta incluzând şi media la bac, acţiunile de voluntariat, media la matematică sau informatică de la bac, deci sunt mai multe criterii.
– De cât timp antrenezi echipa tinerilor informaticieni români?
– Sunt implicat în pregătirea loturilor naţionale, de seniori şi juniori, din 2011. Până acum doi ani am coordonat lotul de seniori, în ultimii doi ani am făcut parte ca membru din echipa de antrenori ai lotului naţional, uneori având tangenţe şi cu echipa de juniori.
– Cum se ajunge la un astfel de nivel?
– De regulă team-leaderii se desemnează dintre profesorii care au făcut parte din comisia de selecţie a lotului. A contat prestaţia mea la nivel de selecţie, problemele propuse, abilităţile de a stăpâni problemele propuse de alţii. La acel nivel trebuie să traduci problemele, să înţelegi soluţiile, să controlezi foarte bine toate aceste aspecte.
– Are vreo legătură Colegiul „Laurian” cu pasiunea dumneavoastră din ultimii ani?
– De 28 de ani sunt profesor al „Laurianului”. Debutul meu în această direcţie a fost legat de nişte copii excelenţi pe care i-am avut la un anumit moment dat la „Laurian”, de o solicitare a colegilor pentru a combina cunoştinţele mele de matematică şi algoritmică cu cele de informatică. Practic „Laurianul” m-a dus în această zonă a informaticii. Ce pot să spun despre Laurian? Este familia mea.
– Informatica este disciplina la care românii au luat cele mai multe premii. E un secret aici?
– Nu e un singur secret şi nu sunt secrete, de fapt, ci câţiva factori ce intervin în pregătirea elevilor la informatică. Un număr mare de profesori şi studenţi care au căpătat abilităţi foarte bune în pregătirea elevilor pentru nivelul competiţional al informaticii. O serie de centre foarte puternice în ţară, printre care, cu bucurie pot să spun, se numără şi Botoşaniul, în care informatica se face la un nivel foarte înalt. Totodată elevii au posibilitatea să se antreneze zi de zi pe site-uri specializate, în plus a început să apară o practică benefică – colaborarea dintre elevii din diverse colţuri ale ţării, care on-line fac schimb de informaţii, de cunoştinţe. Sunt de apreciat şi alte câteva centre finanţate din mediul privat, dar în parteneriat cu instituţiile de stat. Din privat se vine cu finanţarea, iar inspectoratele vin cu profesorii şi logistica.
– Ce au de câştigat aceşti privaţi? Cooptează ulterior performerii?
– Nu neapărat. Sunt oameni care provin din sistem, au atins la rândul lor performanţe, iar acum sunt patronii unor firme. Au rămas ataşaţi sentimental de domeniu, de competiţii.
– Spuneaţi că o idee foarte bună este păstrarea studenţilor în comisiile de selecţie a loturilor, asigurându-se o continuitate pe care nu o regăsim la alte discipline. De ce nu se face şi acolo?
– Acest sistem a fost introdus înainte de 2011 şi am încercat, pe toată perioada cât eu am lucrat pentru lotul naţional, să întăresc prezenţa şi puterea de decizie a studenţilor în cadrul acestor comisii. Sunt oameni tineri, capabili şi extrem de pricepuţi în ceea ce fac, astfel încât prezenţa lor este vitală pentru performanţele din olimpiade. Când ai posibilitatea să beneficiezi de sprijinul unor studenţi de la Oxford, Cambridge, M.I.T., Imperial College London, cum să n-o faci? Nu cunosc foarte bine modul în care se organizează aceste comisii. Ştiu ca la matematică a fost o tentativă de acest gen, dar s-a renunţat.
– Unde se situează Botoşaniul în ceea ce priveşte informatica de nivel înalt?
– Zic că relativ bine. Nu este în momentul de faţă chiar în vârful ierarhiei, dar încet, încet se dezvoltă la Botoşani un mediu foarte sănătos pentru performanţa în informatică. Centrele de excelenţă sunt din ce în ce mai puternice. Există elevi care au obţinut rezultate remarcabile, premii şi medalii la nivel naţional, este un elev, Alexandru Cociorvă mai exact, ce a ajuns în primii 20, ce formează lotul naţional şi, ulterior, în lotul restrâns de 16. Acum este masterand la Cluj, cred.
– Este adevărat că elevii sunt „curtaţi” de firmele de profil, imediat ce ajung la performanţe olimpice?
– Da. În cazul elevilor de top e adevărat. Primesc oferte foarte generoase atât din ţară cât şi din afară, iar ei aleg condiţiile materiale cele mai avantajoase. De regulă aceste firme au sediul afară şi nu în ţară. Dar cred că s-a ajuns ca în firmele mari de IT din ţară să se câştige cam la acelaşi nivel ca în exterior.
– Cât trebuie să lucreze un copil pentru a ajunge la performanţe internaţionale?
– Vă dau un exemplu, prima mea participare internaţională: 2012, Italia, trei medalii de aur şi una de bronz. Unul dintre medaliaţii cu aur, în perioada de dinainte de olimpiadă, în trei luni a rezolvat 600 de probleme de informatică, ţinând cont că o zi de concurs, adică cinci ore, înseamnă trei probleme. Practic se lucrează şi câte 10 ore pe zi.
– De ce la vârstă ar trebui începută informatica pentru astfel de performanţe?
– Cunosc diverse exemple. Elevi care au început din ciclul primar, din clasa a III-a. Alţii au ajuns la internaţională după ce au început în clasa a IX-a. Depinde de abilităţile copilului. Momentul optim cred că ar fi începutul clasei a V-a.
– Sunt motivaţi şi financiar olimpicii de cel mai înalt nivel?
– În cadrul competiţiilor nu. Anul acesta premiul I a primit o tabletă foarte performantă. Premii în bani nu se dau. Acestea se oferă în cadrul premierilor organizate de către statul român, iar sumele sunt rezonabile. Se premiază atât elevii, cât şi profesorii care i-au pregătit. Atenţie, nu şi comisia de selecţie sau de pregătire a lotului. Deci nouă ni se plăteşte doar salariul normal, ca şi cum am fi la şcoală. Noi mergem acolo din pasiune, nu dintr-o motivaţie materială, deşi nu ne-ar deranja să existe una.
– Cu ce ţări ne „batem” cel mai mult?
– Să le zic în ordine: China, Rusia, SUA, Coreea de Sud, Polonia şi Japonia. Din Europa trebuie nominalizate şi Croaţia, Bulgaria, Slovacia, Ucraina.
– Ţări fost comuniste. Vreo legătură?
– Cert este că ţările vest – europene nu au conturat un sistem de pregătire pentru informatica de performanţă, dar promit. Îşi înfiinţează centre de excelenţă, pot acum să înveţe de la noi. Iată că se mai întâmplă şi invers. Fără alte conotaţii, trebuie să recunoaştem că ţările din estul Europei au avut în trecut un alt mod de a privi învăţământul matematic. Mai profesionist. Acesta a fost şi este suportul dezvoltării în informatică. Programele de matematică erau complete, România a avut o şcoală de matematică extraordinară, recunoscută pe plan mondial.
– Dar acum?
– Din păcate suportul matematic începe să scadă la noi în România. Cu îngrijorare văd cum specialişti în matematică susţin coborârea standardelor. S-au luat la vârf o serie de măsuri extrem de nefericite, care trebuie pur şi simplu anulate. Trebuie aplicat „undo” la câteva dintre reformele făcute în ultima perioadă fără a fi luate în calcul efectele pe termen lung. Un exemplu este cel al simplificării programelor şcolare. S-au scos cunoştinţe esenţiale din mijlocul capitolelor, lăsând conţinutul total descoperit, astfel încât elevii nu mai înţeleg. Au scos problemele care îi provoacă pe copii să gândească. Din geometria de a VIII-a s-a scos ce ţinea de creativitate, a rămas doar rutina: formulele. O proastă gestionare a programelor ce se repercutează şi asupra modului în care noile generaţii de elevi percep şcoala. S-au introdus de dragul modernizării metode precum matematica pe calculator. Matematica se învaţă cu foaia şi creionul nu cu mouse-ul. Este adevărat, matematica şi informatica sunt strâns legate, nu trebuie separate, dar pentru a porni pe drumul informaticii trebuie să ai suportul matematicii iar acesta se câştigă prin metodele tradiţionale.
– Ajută cumva pasiunea de multe ori patologică a noilor generaţii pentru virtual?
– Cred că nu foarte mult. Tuturor copiilor le plac jocurile. Dar nu e o corelaţie neapărată între cele două. Informatica de performanţă, programarea nu este legată de obsesia aceasta pentru device-uri şi jocuri. Un programator are nevoie de un calculator nu superperformant, tastatură, mouse şi de creierul de care dispune din plin.
– Dar între hackeri şi performanţele în informatică este vreo legătură?
– Nu cred că trebuie să ne temem de performerii noştri de la informatică. Zona această a hackerilor este acoperită mai degrabă de alţii. De it-işti mediocri, sau nu neapărat de top. Folosesc de multe ori softuri construite de alţii, sunt simpli utilizatori ai unor softuri maliţioase. Cei care le creează, da, sunt programatori puternici, dar antivirusiştii sunt la nivelul hackerilor şi peste aceştia în orice moment.
– Şi este România un izvor de hackeri?
– Nu neapărat. Sunt ţări cu o cultură underground a informaticii mult mai puternic dezvoltată: Rusia, India, China, SUA. E adevărat că aceleaşi ţări le regăsim în topurile performanţelor în informatică.
– Interviu realizat de Irina SIMINICEANU
Daca ni se permite facem si comentarii , de succes s-au mai putin , sunt doar pareri bazate adeseori pe adevăruri si astea rezultate din studiu si experienta vietii , ca urmare , sustin fara echivoc libertatea individului cu toate principiile ei , dar monstruos mai doare fenomenul ca tineri romăni supercapabili in diverse domenii prefera sa paraseasca tara si se pun la discretia puterilor lumii ptr. un dolar in plus . Ar fi de gindit de oamenii vizionari in viitor ptr. tara , sa faca posibila creditarea tinerilor de exceptie in tara , sa nu pierdem in acest ritm alert valorile . Cum s-au gasit si gasesc fonduri ptr. risipă LEGALA , pe constituirea de averi si opulenta a unora , se pot si intretine in teritoriul tarii specialisti performanti in domenii diverse de dezvoltare . Ar trebuii ca acesti burjui formati peste noapte si pe care bratul cam scurt al legii nu-i ajunge , sa se constituie in organizatii , nu neaparat francmasonice , care sa si ajute aceasta tarisoara , s-au macar pe zone , insa daca se vrea tara unitara nationala , peste tot sa se simta influenta unor reusite simetrice . Poate , s-au saturat clicile imbuibate de vesnicile contradictii fatarnice adeseori , si se vor gindi si la obligatii fata de avutia tarii ciuntita din plin prin bunavointa lor .