„Angajaţii din penitenciar fac puşcărie alături de deţinuţi”

Ionel Dimitrovici, preşedintele sindicatului „Novo Legis” din Penitenciarul Botoşani, declară că mare parte dintre infractorii care au beneficiat de scăderea zilor din pedeapsă se întorc în penitenciar şi că până la 20% au revenit deja după gratii

Liderul sindical Ionel Dimitrovici susţine că se exagerează cu grija pentru deţinuţi raportat la cea pentru angajaţii din penitenciare.

Reporter: – Care este starea de spirit în rândul membrilor de sindicat?

Ionel Dimitrovici: – Situaţia este extrem de gravă. Oamenii sunt dezamăgiţi de faptul că cei din actuala conducere a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi a Ministerului Justiţiei nu au făcut niciun demers pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă sistemul penitenciar, iar aici nu vorbim doar despre nemulţumirile salariale, ci de lipsa personalului şi a măsurilor de siguranţă pentru angajaţi. Problemele sunt numeroase, iar sindicaliştii au fost cei care au decis declanşarea protestelor pe termen nelimitat, calendarul acţiunilor fiind stabilit de comun acord, după consultarea tuturor organizaţiilor din cadrul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) la care suntem şi noi afiliaţi.

– Care ar fi principalele revendicări?

– Pe lista de revendicări sunt incluse condiţii de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante – sunt peste un milion de ore suplimentare lucrate şi neplătite la nivel naţional, eliminarea deficitului de personal, stoparea împuternicirilor ilegale pentru cei care ocupă funcţii de conducere, eliminarea discriminărilor salariale şi includerea celor din sistemul de apărare, siguranţă naţională şi ordine publică în lista categoriilor bugetare care beneficiază de grila de salarizare din 2022, aprobarea Statutului poliţistului de penitenciare şi încetarea abuzului asupra pensionărilor.

– De când datează aceste probleme?

– Majoritatea problemelor sunt mai vechi. Anul trecut, de exemplu, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a fost la Penitenciarul Vaslui, unde, din cauza condiţiilor de muncă foarte grele – lipsă de personal, program prelungit, stres – colegii noştri au refuzat să mai intre în serviciu. Atunci, Tudorel Toader a făcut o sumedenie de promisiuni, însă, la un an de zile de la acel protest, constatăm că nu a fost dusă la bun sfârşit nici măcar una din acele promisiuni. Dar vreau să spun că cei care au fost la conducere în ultimii ani nu au pus niciodată accent pe problemele ridicate de noi. În schimb, au manifestat un interes deosebit pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie pentru cei lipsiţi de libertate, pe asigurarea drepturilor deţinuţilor. Vreau să spun că activitatea celor din operativ sau a celor de pe secţiile de deţinere se desfăşoară în aceleaşi condiţii ca acum 10 sau 20 de ani, colegii mei făcând puşcărie alături de deţinuţi, poate în condiţii mai proaste. În plus, în prezent sunt situaţii în care colegii mei prestează activităţi pentru două sau chiar trei funcţii, efortul este înzecit.

– Recent, ministrul Toader spunea că numărul plecărilor din penitenciare l-a depăşit pe cel al venirilor, altfel spus scade numărul deţinuţilor…

– Trebuie să spunem lucrurilor pe nume – acea lege privind recursul compensatoriu a fost o formă mascată a amnistiei. Este drept, imediat după aplicarea legii a scăzut numărul deţinuţilor, ca urmare a liberărilor, dar o parte dintre cei care au beneficiat de scăderea acelor zile din pedeapsă se întorc în penitenciar. Undeva între 10-20% la sută au revenit deja. Vă spun acest lucru pentru că lucrez în operativ şi cunosc situaţia. Iar dacă lucrurile vor continua aşa, în scurt timp vom ajunge cam la aceleaşi efective ca înainte de aplicarea legii recursului compensatoriu.

– Credeţi că lumea a fost păcălită?

– Cam aşa ceva. Vă spuneam că legea a fost o formă mascată a graţierii sau a amnistiei.

– Dar se spune adevărul despre deţinuţi, despre apucăturile lor, despre problemele pe care le creează?

– Doar cine lucrează în sistem poate înţelege – munca cu deţinuţii este extrem de grea. Cei care ajung să fie închişi au anumite caractere deja formate. Oarecum, munca noastră seamănă cu a unui educator, dar dacă în şcoală e mai uşor să lucrezi cu un copil, să-l formezi, aici cei mai mulţi care ajung sunt neşcolarizaţi şi provin din medii rău famate, iar munca cu ei este extrem de dificilă, eforturile de a-i face să înţeleagă că au greşit şi că trebuie să se schimbe fiind foarte mari. De fapt, ei trebuie resocializaţi, ca atunci când se întorc în societate să aibă un comportament adecvat.

– Cam care este de fapt rata de recidivă?

– La infractorii primari rata este scăzută, însă la cei cu antecedente penale, care au adunat mai multe condamnări în timp, rata de recidivă trece de 80%. Mai devreme sau mai târziu, ei se întorc în penitenciare, ei formând aşa-zisa „populaţie” a penitenciarelor. Acest lucru atât din cauza caracterului lor, care cu greu mai poate fi schimbat, dar şi a îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie. Ei beneficiază aici de mult mai multe servicii decât şi-ar putea asigura singuri în libertate. Numai dacă punem la socoteală că au trei mese calde pe zi, apă caldă de trei ori pe săptămână, asistenţă medicală, vizite din partea apropiaţilor, dreptul la pachet şi multe altele vedem de ce unii preferă acest mediu.

– Cine este responsabil de situaţia creată?

– Dacă ar fi să spunem sincer – legislaţia prea îngăduitoare. Pentru că, tot din cauza legislaţiei prea blânde, la două-trei zile în reţeaua penitenciarelor are loc câte un ultraj la adresa angajaţilor, ultraj însemnând ameninţări, injurii şi chiar loviri. Noi, ca sindicate, am atras atenţia şi asupra acestor aspecte, însă, în ciuda demersurilor făcute, nu am fost incluşi pe lista personalului cu statut special care poate fi victima infracţiunii de ultraj. Cazurile sunt comunicate la Parchet, şi, cu toate că faptele se petrec în timpul serviciului şi în legătură cu serviciul, aceste incidente sunt catalogate drept simple abateri disciplinare pentru care deţinuţii primesc sancţiuni simbolice, continuând cu astfel de atitudini. Din acest motiv, unii colegi de-ai noştri au preferat să plece la pensie, decât să rămână să lucreze în sistem. Situaţia s-ar putea reglementa prin adoptarea acelui Statut al poliţistului de penitenciare, care să ne reglementeze activitatea. Din păcate, ministrul Tudorel Toader a încercat să-l promoveze fără să mai ţină cont de propunerile sindicatelor.

– Dar sunt mai mulţi factori care ar trebui să intervină în soluţionarea acestor probleme ridicate de sindicate?

– În primul rând ANP şi Ministerul Justiţiei. Dar dacă ANP nu face la rândul său demersuri pentru cunoaşterea adevăratelor probleme, Ministerul Justiţiei nu ştie ce măsuri trebuie să ia. Vreau să vă spun că noi ca sindicate am tras suficiente semnale de alarmă, am venit chiar cu sugestii pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă, dar nu am fost luaţi în seamă. Şi asta pentru cei din conducerea ANP au adoptat o poziţie reţinută, motivat de faptul că cei mai mulţi directori sunt ţinuţi în funcţii cu împuternicire şi nu doresc să se abată de la directive pentru a-şi păstra scaunele, orice atitudine diferită atrăgând destituirea lor. De exemplu, inclusiv actualul director general al ANP este la a treia împuternicire, deşi legea spune maxim două împuterniciri. De aceea cerem noi stoparea acestor practici, pentru ca cei din conducerile unităţilor de detenţie să nu mai fie la mâna factorilor de decizie din Ministerul Justiţiei.

– Şi cum vedeţi ieşirea din situaţie?

– Vreau să spun că niciodată niciun angajat şi niciun sindicat nu s-a opus măsurilor promovate de ANP. Ba, mai mult, oamenii au fost destul de înţelegători. Acum, însă, a venit vremea ca sindicatele să fie privite ca un partener social adevărat, aşa cum se menţionează şi în Legea dialogului social. Mai mult, aceeaşi lege îi obligă pe cei din Ministerul Justiţiei, care ne patronează activitatea, să ia şi măsurile de protecţie pe care noi le cerem de ani de zile.

– Dar cum veţi proceda?

– S-a ajuns într-un moment extrem de important pentru că angajaţii din penitenciare nu mai acceptă să fie duşi cu vorba. Vom continua acţiunile de protest, indiferent de consecinţe. A fost acea grevă japoneză pe 10 august, iar sindicaliştii au notificat conducerea ANP că refuză să mai presteze ore suplimentare, urmând să presteze doar atribuţiile specifice funcţiilor ocupate şi activităţile ce ţin strict de siguranţa penitenciarului. În perioada 27 august-27 septembrie acţiunile de protest se vor extinde cu pichetarea eşalonată a tuturor penitenciarelor, iar pe 3 octombrie ne vom alătura celorlalte sindicate afiliate FSANP, urmând să organizăm mitinguri în uniformă la Ministerul Justiţiei şi ANP, cu marş de protest între cele două instituţii. Tot în luna octombrie, ca ultimă formă de protest, angajaţii din penitenciar vor refuza să intre în serviciu în cazul în care nu este asigurat personalul necesar pentru desfăşurarea misiunilor în condiţii de siguranţă.

– Sebastian GHEORGHIU

sgheorghiu@monitorulbt.ro