Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunțat Vaticanul luni într-o declarație video, potrivit Reuters.
Astfel, se pune capăt unei domnii adesea turbulente, marcată de diviziuni și tensiuni, în timp ce defunctul pontif încerca să revizuiască instituția. Papa avea 88 de ani și suferise de diverse afecțiuni în cei 12 ani cât a condus Biserica Romano-Catolică.
„Dragi frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să anunț decesul Sfântului Părinte Francisc”, a anunțat cardinalul Kevin Farrell pe canalul de televiziune al Vaticanului.
„La ora 7,35 în această dimineață, episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui”.
Cine a fost Papa Francisc
Papa Francisc, pe numele de mirean Jorge Mario Bergoglio, s-a născut în Argentina şi este primul papă originar de pe continentul american. Ales pontif la vârsta de 76 de ani, a acţionat rapid pentru schimbare.
Timp de peste 12 ani, a reorganizat administraţia de la Vatican, încercând să reducă birocraţia, a scris patru importante documente didactice, a realizat 47 de călătorii în străinătate în peste 65 de ţări şi a canonizat peste 900 de sfinţi.
Per ansamblu, Francisc este recunoscut pentru încercările sale de a aduce sobra Biserică Catolică în realitatea lumii moderne.
Papa Francisc a fost atacat de conservatori fiindcă și-a arătat deschiderea și dorința de abordare a unor teme tabu în Biserica Catolică, precum abuzurile sexuale din cadrul ei, dar și incluziunea femeilor şi persoanelor LGBT+.
De asemenea, Papa Francisc a impus reforme majore și în ceea ce priveşte finanţele Vaticanului, sistemul devenind mai transparent. La venirea sa, congregaţii şi dioceze erau afectate de corupţie, în special în Africa. În plus, Vaticanul se afla într-o situaţie financiară delicată, din cauza crizei economice.
Papa Francisc a promovat compasiunea şi o mai mare deschidere a Bisericii Catolice
Papa Francisc a promovat compasiunea, nu excluderea, iertarea, nu pedeapsa, şi o mai mare deschidere a bisericii, potrivit descopera.ro.
Printre deciziile lui majore, el le-a permis preoţilor să ofere binecuvântări cuplurilor de acelaşi sex în funcţie de fiecare caz în parte şi a numit pentru prima dată femei în funcţii de conducere la Vatican.
A organizat totodată cinci importante sinoade la Vatican ale episcopilor catolici din întreaga lume pentru a discuta subiecte precum hirotonirea femeilor şi schimbarea învăţăturilor Bisericii pe teme sexuale.
Papa, “indispensabil” pentru mulţi catolici
David Gibson, un cadru universitar din Statele Unite care i-a urmărit cu atenţie pontificatul, a spus că Francisc „a ajuns să fie papa indispensabil” pentru mulţi catolici.
„Francisc a resetat aşteptările pentru ceea ce trebuie să fie un papă: un pastor care îi primeşte pe toţi şi nu judecă pe nimeni care este de bună credinţă”, a spus Gibson, directorul Centrului pentru religie şi cultură de la Universitatea Fordham. Cu toate acestea, agenda papei i-a supărat pe unii catolici, printre care şi câţiva înalţi cardinali.
Aceştia l-au acuzat de diluarea învăţăturilor Bisericii pe teme precum căsătoria între persoanele de acelaşi sex, divorţ şi recăsătorie şi că s-a concentrat excesiv asupra unor subiecte politice cum ar fi schimbările climatice.
Unii supravieţuitori ai abuzurilor sexuale săvârşite de clerici au spus că ar fi trebuit să întreprindă mai multe acţiuni pentru protejarea copiilor în Biserică.
Deşi papa Francisc a creat prima comisie papală referitoare la acest subiect, grupurile de supravieţuitori au pus sub semnul întrebării eficacitatea acesteia şi i-au solicitat papei să creeze politici de toleranţă zero.
foto: INQUAM Photos – Octav Ganea şi George Călin