sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăInternaționalHaos. Administrația Trump reia parțial programele de ajutor umanitar anulate recent

Haos. Administrația Trump reia parțial programele de ajutor umanitar anulate recent

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a decis marţi să restabilească cel puţin şase programe de ajutor extern pentru asistenţă alimentară de urgenţă care au fost recent anulate, potrivit mai multor surse apropiate de această problemă, citate miercuri de Reuters.

Potrivit G4Media, modificarea rapidă a deciziilor luate cu doar câteva zile în urmă este ilustrativă pentru caracterul măsurilor lui Trump de reducere a ajutorului extern, care a dus la întreruperea programelor, reluarea şi apoi din nou tăierea lor, ceea ce a perturbat operaţiunile umanitare internaţionale.

„Scuze pentru toată încurcătura cu finanţările”

Administratorul adjunct interimar al USAID, Jeremy Lewin, prezentat anterior ca membru al Departamentului pentru eficienţă guvernamentală al miliardarului Elon Musk, a cerut personalului într-un e-mail intern să anuleze oprirea programelor, potrivit Agerpres.

El a cerut reluarea alocărilor pentru Programul Alimentar Mondial (PAM) în Liban, Siria, Somalia, Iordania, Irak şi Ecuador, au precizat cinci surse informate. Administraţia a reluat, de asemenea, patru programe destinate Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie în regiunea Pacificului, au indicat două surse.

„Scuze pentru toată încurcătura cu finanţările”, a scris Lewin marţi în e-mailul intern văzut de Reuters. „Sunt multe părţi interesate şi trebuie să gestionăm mai bine aceste interese concurente – este vina mea şi îmi asum responsabilitatea”, a adăugat el.

Programe vitale de ajutor sistate

Reuters a relatat luni că administraţia Trump a pus capăt unor programe de ajutor vitale pentru peste 12 ţări, inclusiv Afganistan, Yemen, Somalia şi Siria, în valoare totală de peste 1,3 miliarde de dolari.

Potrivit Stand Up For Aid, un grup de sprijin format din actuali şi foşti oficiali americani, contractele cu PAM anulate weekendul trecut la ordinele lui Lewin destinate Libanului, Siriei, Somaliei şi Iordaniei însumau peste 463 de milioane de dolari.

Multe dintre programele revocate au beneficiat de derogări din partea secretarului de stat american Marco Rubio, după o primă rundă de reduceri ale programelor de ajutor extern. Departamentul de Stat a menţionat că nu s-a luat o decizie finală şi nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii privind restabilirea finanţării.

Decizia de a relua unele ajutoare a venit după presiuni din interiorul administraţiei şi din partea Congresului, au notat două surse.

Finanţare eliminată pentru 14 ţări

Programul Alimentar Mondial a anunţat luni că SUA au notificat organizaţia că vor elimina finanţarea pentru asistenţă alimentară de urgenţă în 14 ţări, avertizând că, „dacă se va aplica, aceasta ar putea echivala cu o condamnare la moarte pentru milioane de oameni ce se confruntă cu foame extremă şi foamete”.

SUA nu au restabilit ajutorul pentru Afganistan, condus de talibani, şi Yemen, controlat în cea mai mare parte de militanţi islamişti houthi susţinuţi de Iran. Washingtonul a fost cel mai mare donator de ajutor pentru ambele ţări, devastate de ani de război.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Tammy Bruce a declarat marţi presei că Statele Unite sunt preocupate că finanţarea PAM pentru Yemen şi Afganistan ar fi în beneficiul rebelilor houthi şi al talibanilor.

„Au fost câteva programe tăiate în alte ţări care nu erau menite să fie tăiate şi care au fost reluate”, a spus Bruce, adăugând că administraţia rămâne angajată faţă de acordarea ajutorului extern.

Între reducerile din weekend s-au numărat 169,8 milioane de dolari pentru PAM în Somalia, acoperind asistenţă alimentară, hrană pentru bebeluşi şi copii subnutriţi şi sprijin aerian umanitar. Au fost tăiate de asemenea 111 milioane de dolari din asistenţa alimentară a PAM pentru Siria.

Aceste reduceri au fost cel mai recent capitol al eforturilor administraţiei Trump de a desfiinţa USAID, principala agenţie de ajutor umanitar din SUA.

Ajutoare de miliarde de dolari anulate

Administraţia a anulat miliarde de dolari în ajutor extern de la preluarea de către preşedintele republican a celui de-al doilea mandat, pe 20 ianuarie, în cadrul unei reforme descrise de unii oficiali ca marcată de haos şi confuzie.

Democraţi din Comisia pentru relaţii externe a Senatului i-au scris marţi o scrisoare lui Rubio în legătură cu planurile de restructurare a Departamentului de Stat, inclusiv prin înglobarea USAID, despre care au spus că este „neconstituţională, ilegală, nejustificată, dăunătoare şi ineficientă”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
5.6 ° C
10.6 °
5.6 °
74 %
1.2kmh
84 %
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...