Un jurnalist american susține că Administrația Trump i-a transmis, dintr-o eroare, informații despre planurile SUA de a ataca ținte din Orientul Mijlociu, cu câteva ore înainte ca acel atac să fie lansat.
Într-un articol postat pe site-ul The Atlantic în ziua de 24 martie 2025, redactorul șef, Jeffrey Goldberg, afirmă că a primit, pe neașteptate, o cerere de a se conecta la rețeaua de comunicare Signal, din partea unui utilizator numit Michael Waltz – iar acest nume coincide cu cel al consilierului pentru securitate națională al președintelui Trump.
“Am acceptat cererea de a mă conecta, sperând că acesta este chiar actualul consilier de securitate națională și că acesta dorea să discutăm despre Ucraina, sau Iran, sau alte domenii importante”, explică jurnalistul.
Detalii din conversația secretă
Apoi, după ce a acceptat să se conecteze, pe aceeași rețea Signal, jurnalistul a fost notificat că a fost inclus într-un grup de discuții care se intitula “Houthi PC small group”. Iar pe acest grup, utilizatorul Michael Waltz i-a anunțat pe ceilalți membri următoarele:
„Echipă – stabilirea unui set de principii pentru coordonarea asupra Houthi, în special pentru următoarele 72 de ore. Adjunctul meu Alex Wong reunește o echipă de tigri la nivel de adjuncți/șefi de personal al agenției, după întâlnirea din Sală, de azi de dimineață pentru a trimite acele lucruri mai târziu”.
Mesajul continua astfel: „Vă rugăm să furnizați cea mai bună persoană de contact din echipa dumneavoastră pentru ca noi să ne coordonăm în următoarele două zile și în weekend. Mulțumesc”.
În următoarele minute, diverși oficiali, aparent ai Administrației Trump, și-au desemnat, pe acel grup de discuții, reprezentanții în echipa care să se ocupe de problema Houthi.
Vicepreședintele JD Vance își exprimă rezervele
Toată această conversație s-a purtat joi, 13 martie 2025. Alte mesaje s-au postat în zilele următoare. Un asemenea mesaj, provenit de la utilizatorul JD Vance (numele vicepreședintelui SUA) a fost: „Echipă, sunt plecat pentru o zi la un eveniment economic în Michigan. Dar cred că facem o greșeală”. (Vicepreședintele Vance a fost într-adevăr în Michigan în acea zi.) Contul JD Vance continua să scrie: “3% din comerțul SUA trece prin Suez. 40% din comerțul european o face. Există un risc real ca publicul să nu înțeleagă acest lucru sau de ce este necesar. Cel mai puternic motiv pentru a face acest lucru este, așa cum a spus POTUS, acela de a trimite un mesaj.”
Contul JD Vance face apoi o precizare foarte interesantă, în condițiile în care vicepreședintele SUA nu s-a abătut niciodată, în public, de la poziția președintelui Trump: “Nu sunt sigur că președintele este conștient de cât de inconsecventă este această idee față de mesajul său despre Europa în acest moment. Există un risc suplimentar să vedem o creștere moderată până la severă a prețurilor petrolului. Sunt dispus să susțin consensul echipei și să păstrez aceste preocupări pentru mine. Dar există un argument puternic pentru amânarea asta cu o lună, pentru a elabora mesajul despre importanța acestui lucru, văzând unde este economia, etc.”
Secretarul Apărării insistă asupra atacului
Utilizatorul Pete Hegseth (numele secretarului Apărării) replica astfel: “Cred că mesajele vor fi oricum dificile – nimeni nu știe cine sunt houthii – motiv pentru care ar trebui să rămânem concentrați asupra: 1) Biden a eșuat și 2) Finanțarea din Iran”.
Contul JD Vance i-a adresat un mesaj contului Pete Hegseth: „Dacă crezi că ar trebui să o facem, să mergem. Pur și simplu urăsc să eliberez Europa din nou”. (Administrația Trump a considerat că aliații europeni ai SUA beneficiază economic de protecția, asigurată de SUA, asupra căilor maritime internaționale.)
În ziua următoare, cea de 15 martie, contul Pete Hegseth a postat în Signal un mesaj numit „ACTUALIZARE ECHIPĂ”. Jurnalistul precizează că ar evita să prezinte alte informații din acest mesaj sau din cele ulterioare, pentru a nu dăuna intereselor SUA.
“Ceea ce voi spune, pentru a ilustra nesăbuința șocantă a acestei conversații Signal, este că contul Hegseth prezenta detalii operaționale ale viitoarelor lovituri asupra Yemenului, inclusiv informații despre ținte, armele SUA, implementarea și secvențierea atacurilor”.
Contul Hegseth anunța că la 13:45 vor fi primele lovituri. Jurnalistul spune că a așteptat, în mașina lui, să vadă ce se întâmplă. Imediat după aceea, la 13:55, au venit primele informații publice despre faptul că orașul Sanaa, capitala statului Yemen, a fost bombardat.
Confirmarea autenticității mesajelor
Jurnalistul spune că s-a retras din proprie inițiativă din acest grup, apoi a adresat întrebări, în calitate de jurnalist, către Administrația SUA. Brian Hughes, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, a răspuns două ore mai târziu, confirmând autenticitatea acestui grup de pe Signal. „Acesta pare a fi un lanț de mesaje autentic și analizăm modul în care a fost adăugat involuntar un număr în acest lanț de discuții”.
William Martin, purtător de cuvânt al vicepreședintelui JD Vance, a transmis că, “în ciuda impresiei create de texte”, vicepreședintele este pe deplin “aliniat” cu președintele Trump. „Prima prioritate a vicepreședintelui este întotdeauna să se asigure că consilierii președintelui îl informează în mod adecvat cu privire la fondul deliberării lor interne”. “Vicepreședintele Vance sprijină fără echivoc politica externă a acestei Administrații. Președintele și vicepreședintele au avut conversații ulterioare despre această chestiune și sunt deplin de acord.”
Articolul din The Atlantic a fost preluat rapid de criticii administrației Trump ca să arate ce haos este acum la Washington.