Informațiile privind transferul de rachete iraniene către Rusia pentru a fi folosite în Ucraina au provocat îngrijorare în Occident întrucât ar aduce o nouă escaladare a situației de pe front. Potrivit HotNews, dacă până acum Rusia a folosit doar drone Shahed din Iran, folosirea unor rachete iraniene ar putea fi o problemă majoră pentru armata ucraineană.
Livrarea iminentă a câteva sute de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune Fath-360 a fost anunțată încă din luna august de către Reuters, iar publicația Wall Street Journal a transmis, vineri, că acestea au ajuns deja în Rusia, potrivit unui oficial american. Zeci de militari ruși au fost deja antrenați în Iran privind ghidarea acestor arme.
„Am avertizat cu privire la aprofundarea parteneriatului de securitate dintre Rusia și Iran încă de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina și suntem alarmați de aceste informații”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, Sean Savett.
O veste proastă pentru armata ucraineană
Este incert deocamdată care este tipul de rachete pe care Moscova le-a cumpărat din Iran, care produce mai multe tipuri de rachete balistice care sunt încadrate la categoria „rază scurtă de acțiune”. Însă diferențele dintre acestea sunt majore.
Iran produce rachete Ababil și Fath-360 cu rază de acțiune de 86, respectiv 120 de kilometri, ceea ce ar limita țintele asupra cărora pot fi folosite. „Este mai probabil că vor fi folosite pe linia frontului – ținte militare, centre logistice, posturi de comandă, barăci, depozite de combustibil. Astea sunt genul de ținte pe care le-ai lovi cu o rachetă tactică”, a declarat, pentru Kyiv Independent, Fabian Hinz, expert în apărare și analiză militară la International Institute for Strategic Studies.
În schimb, Fateh-110 și Zolfaghar au rază de acțiune de 300, respectiv 700 de kilometri, motiv pentru care intră în categoria rachetelor strategice. Dacă Iranul a trimis aceste tipuri de rachete, Rusia „ar putea lovi în profunzimea Ucrainei”. „Raza de acțiune a Zolfaghar este chiar mai mare decât a rachetei rusești Iskander, deci ar putea ținti infrastructura critică din întreaga țară”, a precizat Hinz.
Rachetele balistice mai au o caracteristică aparte: sunt lansate la înălțime, după care planează către țintele lor, fiind ghidate doar în stadiile inițiale ale lansării, motiv pentru care sunt și mai puțin precise decât rachetele de croazieră.
În schimb, ating viteze foarte mari, în jurul a 3.200 de kilometri pe oră, astfel că doar cele mai avansate sisteme de apărare antiaeriană le pot doborî. Deocamdată, Ucraina are doar patru sisteme Patriot, iar președintele Zelenski susține că ar avea nevoie de 25 pentru a proteja întregul teritoriu ucrainean. Astfel, va începe o bătălie aeriană foarte costisitoare: o rachetă interceptoare de tip Patriot costă 2-4 milioane de dolari, cam același preț pe care îl au și rachetele balistice.
Costurile, un considerent decisiv
Atacul Iranului asupra Israelului din luna aprilie a arătat că circa jumătate din rachete fie au eșuat la lansare, fie s-au prăbușit înainte să atingă ținta. Din cealaltă jumătate, multe au ratat ținta cu distanțe de până la 1.200 de metri. Chiar și așa, pentru ucraineni lucrurile nu arată bine întrucât o rachetă care-și ratează ținta cu 1.200 de metri tot va lovi ceva, iar riscul ca obiective civile sau locuințe să fie distruse crește.
Rusia are nevoie de rachetele din Iran, chiar și în aceste condiții, din simplul motiv că oricum sunt mai ieftine decât cele pe care le produce. Potrivit ediției ucrainene a revistei Forbes, preluată de Defense Express, o rachetă Iskander costă 3.000.000 de dolari, iar una Kalibr ajunge la 6.500.000 dolari.
Tot prețul a fost considerentul pentru care rușii au folosit circa 4.600 de drone Shahed-136, tot de fabricație iraniană. Costul de producție al unei unități ajunge până la 50.000 de dolari, însă Iranul le-a vândut lui Putin cu 193.000 de dolari, potrivit unei analize Politico. Paradoxal, a fost o afacere bună și pentru ruși care nu aveau suficiente drone proprii, iar producția de rachete, oricum mult mai scumpe, nu putea ține pasul cu necesitățile armatei.
Între timp, dronele Shahed au început să fie produse în Tatarstanul rusesc, cu componente aduse din Iran și China. Inginerii ruși chiar le-au îmbunătățit obținând suprafețe care îngreunează detectarea cu radarul. Acum Moscova speră să producă 6.000 de unități pe an începând din 2025.
Iranul face afaceri bune cu Rusia și din altă perspectivă. După vizita pe care Serghei Șoigu a făcut-o la Teheran, au apărut speculații după care iranienii vor primi la schimb sisteme Murmansk, folosite în războiul electronic, sau chiar avioane de vânătoare Suhoi Su-35, ceea ce ar permite Iranului acces la tehnologii foarte sofisticate.
