luni, martie 31, 2025
AcasăInternaționalUrsula von der Leyen, votată pentru un nou mandat la șefia Comisiei...

Ursula von der Leyen, votată pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Ursula von der Leyen a fost reconfirmată pentru un nou mandat de cinci ani în fruntea Comisiei Europene de către Parlamentul European. Von der Leyen a obținut cu 41 de voturi peste pragul de 360 de voturi, necesar realegerii sale.

Potrivit HotNews, 401 deputaţi europeni au votat în favoarea Ursulei von der Leyen, 284 împotrivă şi 15 s-au abţinut. Votul a fost unul secret și a fost precedat de negocieri intense întrucât au existat emoții în legătură cu capacitatea ei de a obține voturile necesare.

41 de voturi peste minimul necesar

Inițial, numărul minim de voturi era stabilit la 361 de voturi din cele 720, însă un europarlamentar spaniol nu a putut să-și preia mandatul astfel că numărul a scăzut la 360.

Ursula von der Leyen a obținut un vot favorabil mult mai categoric decât în 2019, când a obținut doar cu 9 voturi în plus față de minimul necesar.

„Felicitări Ursula von der Leyen pentru realegerea bine meritată în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene de către Parlamentul European! Aceasta este o dovadă a leadership-ului dumneavoastră puternic şi a valorilor neclintite în vremuri dificile. Europa rămâne puternică şi este pregătită”, a reacţionat pe X preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Von der Leyen a fost aleasă cu voturile PPE (181 de europarlamentari), grupul care a propus-o, la care s-au alăturat cele 136 de voturi ale socialiștilor, care și-au anunțat oficial susținerea. De asemenea, centriștii din Renew Europe au lăsat de înțeles că ar agrea un nou mandat al acesteia în fruntea CE, adică un plus de încă 77 de voturi.

Este probabil ca von der Leyen să fi obținut voturi și din partea unor membri ai grupului Verzilor, întrucât aceasta a dat garanții că va continua politicile existente ale UE de reducere a emisiilor de CO2 și va propune noi măsuri pentru a ajuta industriile europene să rămână competitive în timp ce investesc în reducerea emisiilor – un „Acord pentru o industrie nepoluantă” (Clean industrial deal) pe care von der Leyen s-a angajat să îl realizeze în primele 100 de zile ale mandatului său.

Von der Leyen a fost supusă unor presiuni din partea unor deputați europeni, inclusiv din partea unor membri ai grupului său de centru-dreapta, Partidul Popular European, pentru a atenua anumite părți ale agendei ecologice a Europei.

Cu toate acestea, accentul pus în document pe sprijinirea industriilor pentru ca acestea să rămână competitive ar putea contribui la menținerea voturilor din rândul colegilor săi conservatori.

În discursul său de astăzi prin care a cerut votul europarlamentarilor, Ursula von der Leyen a propus mai multe inițiative. Euronews le notează pe cele mai importante, printre care se numără:

  • Un plan european pentru locuințe care să examineze „toți factorii” din spatele crizei locuințelor și un comisar cu „responsabilități directe” pentru locuințe.
  • O revizuire a bugetului UE, mai bine adaptată nevoilor fiecărui stat membru.
  • Un vicepreședinte care să coordoneze activitatea privind competitivitatea și IMM-urile.
  • O creștere de trei ori pentru Frontex, poliția de frontieră a UE, pentru a ajunge la 30.000 de ofițeri.
  • Un comisar pentru regiunea mediteraneană și o nouă agendă pentru dezvoltarea „parteneriatelor cuprinzătoare” cu țările vecine.
  • O cercetare la nivel european pentru a investiga impactul rețelelor sociale asupra bunăstării tinerilor.
  • O foaie de parcurs pentru drepturile femeilor.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.6 °
75 %
1.8kmh
100 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
9 °
J
8 °
vin
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...