Două persoane găsite împușcate mortal, noaptea trecută, pe o stradă din Hamburg. Din primele date, unul dintre decedați este cel ce a deschis focul, după care s-a sinucis. Este al doilea incident armat din ultima lună.
Conform publicației germane Bild, poliția a fost chemată să intervină cu puțin timp înainte de miezul nopții de sâmbătă spre duminică. În total, 28 de mașini de poliție s-au deplasat la locul atacului. Două persoane au murit, dar poliția a refuzat să explice dacă a existat un schimb de focuri între ele sau au fost atacate de o a treia persoană, potrivit biziday.
Polițiștii au precizat doar că “operațiunea s-a încheiat, iar acum am demarat investigațiile”. În schimb, un procuror din Hamburg a spus că “într-adevăr, pare a fi un conflict între cei doi”, fără a detalia. Presa locală transmite că una dintre persoanele decedate este cea care a deschis focul și, ulterior, s-a sinucis cu aceeași armă.
Un alt atac armat a avut loc la Hamburg pe 10 martie, când un bărbat a deschis focul într-un centru al cultului Martorilor lui Iehova, ucigând șapte persoane.