Biden promite „sprijin neclintit” pentru Ucraina în timpul vizitei surpriză la Kiev, titrează Financial Times.
Potrivit rfi.ro, vizita semăna cu călătoriile secrete ale președinților americani anteriori în Irak și Afganistan, dar a fost chiar și mai îndrăzneață, deoarece trupele americane nu erau la fața locului pentru a oferi sprijin.
„Biden vizitează Kiev pe fondul alarmelor aeriene”, scrie The New York Times. „O călătorie chinuitoare pentru un președinte în vârstă de 80 de ani, care arată hotărârea administrației sale în fața invaziei Rusiei „.
La Kiev, Biden își arată sprijinul „neclintit” pentru Ucraina, este titlul din Le Figaro. „Momentul rămâne excepțional: vizitarea Kievului este primul sprijin direct pentru Ucraina împotriva Rusiei nu numai de la începutul războiului, ci din 2008. Mai mult, data acestei veniri este cel puțin notabilă: în lumina primul an de război, acest 20 februarie marchează și aniversarea revoluției Maidanului, din 2014, când președintele pro-rus Ianukovici a fost înlăturat de la putere.”
Iar The Guardian observă că „Vizita lui Biden în Ucraina subminează narațiunea Kremlinului despre scăderea sprijinului din partea Occidentului. Venirea la Kiev în plin război a scos în evidență și ezitarea lui Putin de a vizita frontul după ce a lansat invazia în urmă cu exact un an, președintele rus fiind ridiculizat pentru că s-a ascuns în buncăr”.
Alte publicații prefațează vizita de marţi din Polonia.
„Biden se întoarce în Polonia, relațiile americano-poloneze se încălzesc și mai mult”, concluzionează Deutsche Welle.
Pentru Euronews, Polonia este „noul cap de pod” al NATO, un jucător de frunte al Alianței, la granița dintre fostul „bloc de est” și fostul „bloc de vest”.
Iar pentru The Hill, „dată fiind situația de acasă, cu un Congres divizat și un sprijin în scădere pentru Ucraina, se puteau aștepta comentarii mai puțin puternice din partea președintelui în acest an. Dar, remarcile recente indică un discurs poate la fel de puternic și decisiv”.