miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăInternaționalUngurii au probleme cu alimentele și carburanții cu prețuri plafonate

Ungurii au probleme cu alimentele și carburanții cu prețuri plafonate

Conform unui sondaj de opinie realizat de compania ungară de consultanță de marketing Publicus Research, la cererea ziarului Népszava, peste trei sferturi dintre cetățenii maghiari s-au confruntat cel puțin o dată cu situația în care nu au reușit să găsească anumite produse alimentare din magazine, la prețuri plafonate.

Potrivit biziday, aproximativ 56% din maghiari spun că se confruntă în mod regulat cu acest fenomen, iar 22% au transmis că s-au găsit în această situație cel puțin o dată. După eliminarea plafonului de preț pentru carburanți, pe 6 decembrie 2022, Gergely Gulyás, șeful de cabinet al premierului ungar, a declarat că orice plafon impus are sens atâta timp cât nu provoacă o penurie.

Prețuri fixe la alimentele de bază

Guvernul ungar a impus prețuri fixe la alimentele de bază în primăvara trecută, dar magazinele au limitat numărul acestor produse care pot fi cumpărate o singură dată la prețul stabilit. Cu toate acestea, încă de la intrarea în vigoare a măsurii, în mediul online au apărut raportări ale consumatorilor casnici care se plângeau de faptul că rafturile magazinelor sunt goale. Printre produsele care lipsesc din magazinele din Ungaria se numără alimente de bază precum zahăr, făină de grâu, pieptul și pulpa de pui, anumite produse de porc, ouă, cartofi și ulei, dar și unele sortimente de lapte. Măsura a fost prelungită recent până la sfârșitul lunii aprilie 2023.

Încă de la introducerea plafoanelor de preț, mai scrie ziarul maghiar, analiștii și economiștii au avertizat că măsura va duce la o penurie a bunurilor de uz cotidian, pentru că producătorii nu își mai permit să le comercializeze pe piața internă și preferă să le exporte.

Guvernul Viktor Orban dă vina pe sancțiunile impuse Rusiei de către Occident pentru creșterea prețurilor la alimente, însă maghiarii pun pe ultimul loc această explicație pentru creșterea galopantă a prețurilor. Sondajul arată că majorarea prețurilor la alimente este legată de creșterea prețurilor la energie (88%), deprecierea monedei naționale (74%), metodele de stabilire a prețurilor de către comercianți (63%) și sancțiunile occidentale (47%).

Datele Oficiului Central de Statistică din Ungaria (KSH) arată că în ultimul an prețurile alimentelor comercializate în magazine au crescut cu 44%. Eurostat a raportat o scumpire a alimentelor în Ungaria de 49%. Potrivit datelor INSSE, în România, unde prețurile nu au fost plafonate, scumpirea produselor alimentare a fost în aceeași perioadă de 21,5%.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
8.3 °
89 %
1.3kmh
100 %
mie
10 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...