vineri, aprilie 11, 2025
AcasăInternaționalCharles al III-lea vrea o ceremonie de încoronare mai modestă decât cea...

Charles al III-lea vrea o ceremonie de încoronare mai modestă decât cea a mamei sale

Regele Charles al III-lea, şeful de stat al Regatului Unit, care i-a succedat Elisabetei a II-a după decesul acesteia, plănuieşte o ceremonie de încoronare mai modestă decât cea a mamei sale în 1953, relatează miercuri ziarul ‘The Mirror’, preluat de EFE, potrivit Agerpres.

După cum a aflat publicaţia britanică din surse regale, această încoronare ar urma să fie mai scurtă şi mai puţin costisitoare, în comparaţie cu fastul care a înconjurat încoronarea Elisabetei a II-a la 2 iunie 1953, la Westminster Abbey din Londra, după ce i-a succedat tatălui său, George al VI-lea, la 6 februarie 1952.

Charles al III-lea va fi încoronat tot la Westminster Abbey, dar surse regale consultate de ziar au declarat că monarhul doreşte ca ceremonia să reflecte lumea modernă. Cu toate acestea, evenimentul, care este aşteptat să aibă loc în iunie 2023, trebuie să rămână fidel vechilor tradiţii.

În plus, tabloidele indică faptul că numărul membrilor familiei regale care lucrează pentru Casa Regală ar putea fi redus la şapte: regele, regina consoartă, prinţul şi prinţesa de Wales, William şi Kate, prinţesa Anne şi conţii de Wessex, Edward şi Sophia.

În mod tradiţional, încoronarea noilor monarhi britanici are loc în anul următor accederii la tron, în semn de respect pentru regele sau regina decedată.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
5.6 °
3.9 °
94 %
0.9kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...