Directorul Consiliului de Administrație Lukoil a murit după ce ar fi căzut de la etajul șase al spitalului în care era internat. Ravil Maganov avea 67 de ani și a fost decorat, în mai multe rânduri, de Putin.
Potrivit Digi24, Managerul uneia dintre cele mai mare companii petroliere din lume era internat în Spitalul Clinic Central din Moscova într-o secție care se afla la etajul șase al unității spitalicești, conform meduza.io Moartea suspectă a directorului a fost anunțată pe mai multe surse de presă de la Moscova, care mai punctează că, din primele informații, acesta s-ar fi sinucis.
Dosar penal deschis de polițiști
De asemenea, poliția a deschis un dosar penal în acest caz și a confirmat pentru agenția oficială de presă, Tass, că de la etajul șase al spitalului menționat anterior ar fi căzut un bărbat, dar n-au dorit să dezvăluie identitatea bărbatului. De altfel, nici compania Lukoil nu a venit cu un comentariu până în acest moment.
Maganov a lucrat în industria petrolieră încă din timpul URSS, una dintre structurile pentru care lucra acesta a și intrat în componența Lukoil, apărut în 1991. Jurnaliștii ruși îl numesc pe acesta chiar „tatăl Lukoil”, referindu-se la faptul că el a dat numele companiei.
Din 1993 a intrat în Consiliul de Administrație al Lukoil, iar din 2020 a trecut la conducerea acestuia. Acesta a fost decorat de Vladimir Putin, în mai multe rânduri, pentru meritele sale în dezvoltarea industriei petroliere și nu doar. De altfel, de la începutul războiului din Ucraina, o serie de oligarhi ruși, cândva apropiați de Putin, au murit în circumstanțe suspecte. Până în luna mai, 7 dintre ultra-bogații Rusie fie „au ales” să-și pună capăt zilelor, fie au murit în accidente subite.