Polonia a furnizat Ucrainei arme în valoare de 1,6 miliarde de dolari (1,5 miliarde de euro) pentru a o ajuta să facă faţă invaziei ruse, a afirmat sâmbătă premierul polonez, Mateusz Morawiecki, citat de AFP.
Potrivit agerpres, de la începutul invaziei ruse a Ucrainei la sfârşitul lui februarie, guvernul polonez a anunţat că a furnizat Ucrainei rachete antitanc, rachete antiaeriene, mortiere, muniţie, precum şi drone.
Patruzeci de tancuri, precum şi aproximativ şaizeci de transportoare blindate ar urma să facă parte din echipamentele furnizate de Polonia Kievului, potrivit presei poloneze, fără ca guvernul să confirme oficial acest lucru.
În cursul întâlnirii lor de la Cracovia, premierii celor două ţări au semnat un acord de cooperare în domeniul căilor ferate şi transportului feroviar pentru transportul de mărfuri ucrainene şi a permite Kievului să ocolească blocada porturilor ucrainene de către Rusia.
De asemenea, ei au apreciat sancţiunile împotriva Rusiei „în mod clar inadecvate” şi au lansat un apel la noi sancţiuni asupra petrolului, gazului şi cărbunelui rusesc, potrivit sursei citate.