miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăInternaționalRusia cere oficial retragerea NATO din România și Bulgaria

Rusia cere oficial retragerea NATO din România și Bulgaria

Retragerea trupelor și a echipamentelor NATO din România și Bulgaria se numără printre garanțiile de securitate pe care Rusia le cere Occidentului, a transmis vineri ministerul rus de externe citat de Reuters, înaintea rundei de negocieri la nivel înalt SUA-Rusia care a început la Geneva.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a respins orice pretenție a Rusiei, calificând drept ”anacronic” discursul Moscovei. ”Este treaba NATO unde și în ce configurație ne așezăm prezența militară în țările membre. Nu este problema Federației Ruse. (…) Este anacronic și o întoarcere în istorie ideea că poți să ameninți un stat independent și suveran”, a declarat Geoană, la digi24.

Cu puțin timp înaintea reuniunii dintre Blinken și Lavrov, ministerul rus de externe a transmis explicit că vrea ca NATO să plece din România și Bulgaria, punând sub semnul întrebării orice așteptare legată de detensionarea situației prin discuții diplomatice.

Rusia are, în prezent, concentrate efective de aproximativ 127.000 de soldaţi în apropiere de frontiera cu  Ucraina.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.5 °
90 %
0.9kmh
100 %
mie
11 °
J
9 °
vin
15 °
S
16 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...