Lansarea rachetei New Shepard a avut loc fără incidente în primele momente de la desprinderea de Pământ.
Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a pornit astăzi de la ora 16.00 marţi într-o călătorie supersonică în spaţiu. De fapt, la 16.10, pentru că racheta a fost lansată cu 10 minute întârziere.
Bezos va zbura la bordul New Shepard, un sistem ce cuprinde o capsulă şi o rachetă construite de compania sa Blue Origin. Alături de el se află doar trei oameni – fratele, Mark Bezos, femeia aviator Wally Funk în vârstă de 82 de ani şi un student în vârstă de 18 ani, Oliver Daemen, care va fi primul client plătitor la bordul navei.
Acesta va fi primul zbor zpaţial cu echipaj civil care nu va fi pilotat. Niciunul dintre astronauţii Blue Origin sau personal instruit nu se va afla la bord.
New Shepard va porni spre orbita terestră la 9 zile după zborul Virgin Galactic, cu fondatorul acestei companii, Richard Branson, la bord, care a fost lansat din New Mexico şi a fost unul de succes.
Excursia lui Bezos, care va dura aproximativ 11 minute de la decolare la aterizare, va începe de la unitatea Blue Origin din apropriere de Van Horn (Texas).
Întreaga misiune va putea fi urmărită live pe site-ul Blue Origin (https://www.blueorigin.com/).
Blue Origin va găzdui ulterior o conferinţă de presă la care vor participa Bezos şi ceilalţi trei însoţitori.
New Shepard, ce nu poate fi pilotată din interior, este botezată după Alan Shepard, care, în 1961, a devenit primul american ce a ajuns în spaţiu în timpul unui zbor suborbital ca parte a programului Mercury al NASA.
La fel ca zborul Virgin Galactic, New Shepard nu va intra pe orbita Pământului, dar va duce echipajul la o altitudine de 100 de kilometri. Capsula va reveni pe Pământ cu ajutorul unei paraşute.
Zborul Virgin Galactic a atins altitudinea de 86 de kilometri.