marți, aprilie 1, 2025
AcasăInternaționalGermania, prima țară europeană care a reușit să vaccineze peste un milion...

Germania, prima țară europeană care a reușit să vaccineze peste un milion de persoane în 24 de ore

Aproape 1,1 milioane de persoane au fost vaccinate pe toată durata zilei de miercuri, ceea ce înseamnă mai mult de 1% din populația Germaniei, conform ministrului german al Sănătăţii, Jens Spahn. Medicii de familie au administrat 730 de mii de doze, iar în centrele de vaccinare au fost administrate 360 de mii.

De altfel, imediat după Paștele Catolic, medicilor de familie le-a fost permis să vaccineze în propriile cabinete, iar de atunci, numărul persoanelor imunizate a crescut constant.

Marea Britanie deținea precedentul record de doze administrate într-o singură zi, 874 de mii pe data de 20 martie.

Până acum, 21,6 milioane de germani au fost vaccinați cu cel puțin o doză, ceea ce înseamnă 26% din populația țării. Germania a fost intens criticată în ultimele săptămâni pentru campania lentă de vaccinare. “Asta arată cât de mult am progresat în ultima perioadă”, spune Spahn.

Până acum, doar India, China și SUA au mai reușit să vaccineze peste un milion de persoane într-o singură zi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.1 ° C
11.6 °
10 °
89 %
1.8kmh
65 %
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...