Rusia face progrese cu planurile sale de a produce propriul său vaccin împotriva Covid-19 în Europa, ajungând la un acord pentru a produce vaccinul Sputnik V în Italia, pe fondul unor discuţii suplimentare cu Germania şi Franţa, informează Agerpres, care citează Bloomberg.
Firma Adienne Pharma & Biotech SA a semnat un acord pentru a produce vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19 la facilitatea sa de producţie din regiunea Milano, a declarat marţi fondatorul şi preşedintele acestei companii său sediul în Elveţia, Francesco Di Naro.
Acordul semnat de Adienne Pharma & Biotech SA cu fondul suveran al Rusiei, RDIF, este primul acord de producţie în Europa pentru vaccinul Sputnik V. Chiar dacă Rusia a fost prima care a aprobat utilizarea unui vaccin împotriva Covid-19 pentru publicul larg, a fost mai lentă decât unii dintre rivalii săi când vine vorba de majorarea producţiei.
Săptămâna trecută, Sputnik V a atins o etapă cheie în vederea viitoarei distribuiri în Uniunea Europeană, odată cu începerea examinării acestui vaccin de către EMA, cu sediul la Amsterdam. După anunţ, autorităţile ruse au spus că sunt gata să furnizeze vaccinuri pentru 50 de milioane de europeni începând din iunie.
Nerăbdătoare în faţa unui proces considerat prea lent, mai multe ţări din UE au apelat la vaccinuri care nu au fost încă aprobate la nivelul blocului, cum ar fi Ungaria, care a început să administreze vaccinul rusesc populaţiei sale luna trecută. Republica Cehă şi Slovacia au comandat şi ele vaccinul din Rusia.