vineri, aprilie 11, 2025
AcasăInternaționalAgenția Europeană a Medicamentului a început examinarea vaccinului rusesc Sputnik V

Agenția Europeană a Medicamentului a început examinarea vaccinului rusesc Sputnik V

Agenția Europeană a Medicamentelor (AEM) a anunțat joi că a început examinarea vaccinului rusesc Sputnik V, pentru a se decide dacă beneficiile acestuia în lupta cu Covid-19 depășesc riscurile, transmite Euronews.

Potrivit Agenției, vor fi evaluate datele pe măsură ce acestea devin disponibile iar examinarea va fi una continuă, până când vor fi disponibile suficiente dovezi pentru a putea introduce vaccinul pe piață UE.

Anunțul vine în contextul în care Ungaria a achiziționat și a început să utilizeze vaccinul rusesc, chiar dacă serul nu a fost aprobat de AEM.

Totodată, Slovacia a primit și ea primele 200.000 de doze, însă nu a început încă administrarea lor. De asemenea, și oficialii cehi au anunţat că au comandat doze de Sputnik V.

După cele trei state, și Austria vrea să cumpere vaccinul din Rusia. Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, spune că a discutat cu Vladimir Putin în ce privește folosirea vaccinului Sputnik V, însă a precizat că o posibilă comandă va fi realizată doar dacă serul este aprobat în Uniunea Europeană.

Agenția Europeană a Medicamentelor a aprobat până acum trei vaccinuri anti-Covid pentru a fi utilizate în întreg blocul UE: Pfizer/BioNTech, AstraZeneca/ Oxford University și Moderna.

În prezent, Agenția evaluează serul de la Johnson & Johnson, pentru care se aşteaptă aprobarea la mijlocul lunii martie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
4.4 ° C
5.6 °
4.4 °
85 %
1.1kmh
100 %
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...