marți, aprilie 1, 2025
AcasăInternaționalSpaniolii pregătesc un medicament cu efect rapid împotriva COVID-19

Spaniolii pregătesc un medicament cu efect rapid împotriva COVID-19

Laboratoarele companiei Grifols din Catalonia pregătesc un medicament cu efect rapid împotriva Covid-19 care se va putea administra în orice cabinet medical. Tratamentul injectabil se bazează pe plasmă extrasă din sângele donat de cei care au depășit boala și ar trebui să producă imunoglobuline anti-Covid-19.

Primele teste clinice se vor face începând din luna februarie, pe un eșantion de 800 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dar care sunt asimptomatice.

Dacă medicii care conduc testările vor reuși să obțină un tratament eficient, acesta va fi folosit în special pentru imunizarea imediată a persoanelor care nu se pot vaccina pentru a stopa agravarea bolii.

Medicii de la Grifols vor lucra cu imunoglobulina Gamunex-C, eficientă până acum în prevenirea mai multor boli infecțioase și folosită de 15 ani în tratarea bolnavilor imunodeficienți.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.1 ° C
11.6 °
10 °
89 %
1.8kmh
65 %
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...