Cercetătorii știau până acum că virusul care provoacă COVID-19 intră în corpul uman prin intermediul unei proteine, denumită ACE2, care învelește numeroase celule din organism. Această proteină facilitează astfel accesul coronavirusului în celule.
Virusul se foloseşte de o a doua proteină pentru a pătrunde în celule
Două noi studii, independente (realizate unul de Universitatea din Bristol, UK, celălalt de Universitatea Tehnică din München, Germania) arată acum că virusul pandemic se folosește și de o a doua proteină pentru a pătrunde în celule, de această dată în cele nervoase.
Experții cred că noua descoperire va facilita dezvoltarea mai rapidă a unui vaccin anti-COVID
În momentul în care coronavirusul se lipește de această proteină, unii oameni simt mai puțină durere sau chiar nu mai simt deloc. Experții cred că noua descoperire va facilita, pe lângă dezvoltarea mai rapidă a unui vaccin anti-COVID, și descoperirea de noi tratamente împotriva durerilor cronice, în condițiile în care nu era atât de cunoscut rolul pe care Neuropilin-1 îl are în transmiterea durerii.
Interacțiunea virusului cu proteina Neuropilin-1 nu exclude infectarea organismului prin intermediul proteinei ACE2. De fapt, oamenii de știință cred acum că pacienții cu încărcătură virală mai mare, care dezvoltă formele mai grave ale bolii, suferă o expansiune a infecției prin ambele proteine, ceea ce produce infectarea mai multor organe într-un timp mai scurt.