Dragon Crew, naveta spațială care a constituit primul proiect comun al unei companii pricate și NASA, a fost lansat în această seară, la ora 22:24 ora României.
Cei doi astronauți americani au plecat pe orbită, lansați cu ajutorul unei rachete aparținând unei companii private, SpaceX, fiind prima lansare a unui echipaj uman în spațiu după nouă ani.
Lansarea a fost reușită la a doua încercare, după ce joi aceasta a fost anulată cu doar 17 minute înainte de punctul zero.
Acesta este unul din cele mai aşteptate zboruri spaţiale din ultimul deceniu.
Joi, compania privată, SpaceX, împreună cu NASA, au fost nevoite să renunţe, în această seară, la ora 23:16, ora României, cu 17 minute înainte de lansare, la misiunea spaţială către Staţia Spaţială Internaţională, la care iau parte şi doi astronauţi americani.
Zborul, extrem de important pentru NASA şi Statele Unite, este prima lansare de pe teritoriul SUA din ultimii nouă ani şi ar fi însemnat şi prima misiune de transportare a astronauţilor pe orbita Terrei după o colaborare cu o companie privată.
Primul test cu echipaj uman la bord al capsulei Crew Dragon, în care vor fi doi astronauţi NASA (Robert Behnken and Douglas Hurley), era programat joi la Centrul spaţial Kennedy, în Florida pentru ora 23:33 (ora României).
Capsula a fost lansată sâmbătă cu o rachetă de tip Falcon 9 a companiei SpaceX, care aparţine lui Elon Musk, cel care deţine şi companie Tesla. Dacă lansarea spre Staţia Spaţială Internaţională va avea succes, NASA ar urma să cumpere patru locuri în următorul zbor, programat peste câteva luni, fiind prima dată când astronauţii vor deveni pasageri într-un vehicul spaţial comercial.
Racheta Falcon9 a fost lansată de la Centrul Spaţial Kenedy, din Florida.
FOTO&VIDEO: NASA