joi, aprilie 10, 2025
AcasăInternaționalIranul a atacat două baze militare SUA din Irak

Iranul a atacat două baze militare SUA din Irak

Cel puțin 20 rachete au lovit marți noapte baza aeriană al-Asad și baza miliară din Erbil, din nordul și vestul Irakului, care găzduiesc soldați americani, informează CNN. Atacul a fost inițiat de pe teritoriul Iranului, iar rachetele folosite ar fi balistice. Teheranul a revendicat atacul și a spus că este riposta pentru uciderea generalului Qasem Soleimani, care a fost înmormântat marți. De asemenea, Iranul a transmis un avertisment către aliații americanilor.

Armata iraniană a cerut din nou retragerea trupelor americane din Orientul Mijlociu după ce Gărzile Revoluționare de elită din Iran au lansat mai multe atacuri aeriene asupra țintelor SUA din Irak, a informat miercuri televiziunea de stat de la Teheran.

„Acum că ne-au înțeles puterea, este timpul ca Statele Unite să își retragă trupele din Orientul Mijlociu”, a transmis printr-un comunicat comandantul militar al Gărzile Revoluționare, Mohammad Baqeri, potrivit televiziunii de stat.

Televiziunea de stat iraniană a anunţat că cel puţin 80 de „terorişti americani” au fost ucişi în atacuri, adăugând că niciuna dintre rachete nu a fost interceptată.

Comandamentul militar iranian a anunțat că au fost trase 22 de rachete spre celor două baze militare americane din Irak. 17 dintre ele au vizat baza Al Asad, din vest, iar restul baza Erbil, din nord.

Până în acest moment nu există informații privind eventuale victime în urma atacurilor cu rachete lansate în cursul nopții de marți spre miercuri de Iran împotriva unor baze din Irak, care găzduiesc forțe americane.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
58 %
12.1kmh
100 %
J
3 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...