spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăInternaționalPompierii din Australia sunt epuizați și cer demisia premierului

Pompierii din Australia sunt epuizați și cer demisia premierului

Incendile uriașe din Australia continuă să facă ravagii, iar ploile din ultimele 24 de ore sunt prea mici pentru a stinge flăcările. Pompierii cer demisia premierului și acuză Guvernul că nu a avut, din septembrie și până acum, nicio strategie coerentă pentru a pune capăt dezastrului.

Voi, cei de la presă, spuneţi-i premierului, din partea celor din Nellingen, să se ducă dracu’”, spune un pompier nervos.

Mesajul pompierului australian furios a făcut înconjurul planetei şi arată cât de epuizați fizic și psihic sunt cei care îşi riscă viaţa în lupta cu focul. Aflaţi în permanenţă sub amenințarea flăcărilor, militarii se plâng că premierul ia decizii proaste şi că nu poate gestioneza situaţia disperată.

„Dă-ţi demisia acum! Nu meriţi să guvernezi, ştiai că se va întâmpla aşa ceva, ai fost total ignorant”, adaugă un pompier.

Incendiile de vegetație din Australia au luat 24 de vieți și au făcut scurm peste șase milioane de hectare de vegetație. Apostrofat de pompieri, premierul spune că face tot ce poate pentru a salva țara.

Înţeleg că oamenii sunt supăraţi, au suferit pierderi mari. Asta se întâmplă în cazul dezastrelor naturale, iar noi rămânem concentraţi şi depunem toate eforturile pentru a pune la dispoziţie toate resursele”, spune Scott Morrison, premierul Australiei.

De peste două luni, neputinţa îi însoţeşte însă pe australienii aflaţi în calea incendiilor uriaşe. Zeci de mii au fugit din calea valurilor de foc, în timp ce alţii rămân pe loc să îşi apere casele.

„Vom rămâne şi ne vom apăra, vom face tot posibilul. Dacă situaţia devine prea periculoasă, maşina e pregătită”, spune un pompier.

Dramele de la Antipozi au stârnit compasiune în lumea întreagă. Staruri ca Nicole Kidman, Russel Crowe şi Pink au donat sute de mii de dolari pompierilor. Alte vedete au lansat campanii de strângere de fonduri care au adunat zeci de milioane de dolari. Sportivii, inclusiv Simona Halep, au făcut și ei donaţii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.7 ° C
18.8 °
17.2 °
55 %
6.9kmh
8 %
J
24 °
vin
21 °
S
14 °
D
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...