sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăInternaționalUdrea a făcut RECURS la arestul preventiv

Udrea a făcut RECURS la arestul preventiv

Elena Udrea a făcut recurs la decizia instanţei din Costa Rica de a o aresta preventiv pentru două luni, a precizat avocatul fostului ministru, Veronel Rădulescu, el subliniind că declaraţiile şefului Interpolului nu au valoare juridică.

„Recursul a fost declarat deja din câte cunosc eu, urmează ca în zilele următoare să fie judecat. (…) Vor fi invocate toate celelalte aspecte, cele privitor la statutul de refugiat obţinut în Costa Rica, privitor la starea de proaspăt mămică ce trebuie să crească un copil cu cetăţenie costaricană. (…) Cererea de arest preventivă a avut la bază un mandat internaţional de arestare. Fondul cererii de extrădare nu se putea judeca ieri. Ieri s-a judecat doar forma în care va fi prezentat în continuare. (…) Nu ştiu dacă statul va putea să trimită aceste documente (de extrădare, n.r.). ”, a declarat avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu.

Avocatul a mai subliniat, în contextul în care şeful Interpol din Costa Rica a spus că nu este un impediment pentru extrădare copilul Elenei Udrea, că nu el este cel care ia decizii în justiţia din acel stat.

„Declaraţiile lui nu au, pentru mine, valoare juridică de adevăr, aşa cum au hotărârile judecătoreşti. E o chestiune de interpretare. Am auzit o interpretare că impediment la extrădare ar fi doar dacă ar exista un copil costarican al unui tată costarican. Sunt chestiuni de nuanţă. Analiza nu se face doar pe aspectul respectiv, ci pe ansamplul tuturor apărărilor făcute în doarul din Costa Rica„, a mai spus avocatul Elenei Udrea.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
10.6 °
70 %
2.7kmh
98 %
S
11 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...