sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăInternaționalTrei avioane cu 450 de persoane la bord, redirecţionate către Timişoara, după...

Trei avioane cu 450 de persoane la bord, redirecţionate către Timişoara, după ce Aeroportul din Belgrad a fost ÎNCHIS

Trei avioane care au decolat din Tirana, Atena şi Abu Dhabi, în care se află aproximativ 450 de pasageri, şi ar fi trebuit să aterizeze pe aeroportul din Belgrad, miercuri dimineaţa, au fost redirecţionate la Timişoara, după ce aeroportul din Serbia a fost închis.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Timişoara, Nicoleta Trifan, a declarat că cele trei avioane, care au decolat din Tirana (Albania), Atena (Grecia) şi Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), miercuri dimineaţa, şi ar fi trebuit să aterizeze pe aeroportul din Belgrad au fost redirecţionate către aeroportul timişorean. Asta după ce aeroportul din Belgrad a fost închis, miercuri dimineaţa.

“Este vorba de trei avioane cu destinaţia Belgrad, care veneau din Tirana, Atena şi Abu Dhabi. Aeroportul din Belgrad este închis până la ora 10.00, motiv pentru care aceste avioane au fost redirecţionate spre Timişoara. Nu ştim de ce a fost închis. Redirecţionarea avioanelor este o procedură normală, pentru că aeroportul din Timişoara este rezervă pentru cel din Belgrad”, a afirmat Nicoleta Trifan.

În cele trei avioane, operate de companiile aeriene Air Serbia şi Emirates, se aflau aproximativ 450 de pasageri, care au fost debarcaţi şi aşteaptă ca aeronavele să poată decola spre Belgrad.

Aeroportul Nikola Tesla din Belgrad, închis temporar după ce un avion a rămas blocat pe pistă

Aeroportul Nikola Tesla din Belgrad este închis miercuri de câteva ore după ce un avion al companiei Egypt Air a rămas blocat pe pistă din cauza unor probleme tehnice, a anunţat administraţia aeroportului pe Twitter.

Administraţia a făcut acest anunţ printr-un mesaj postat pe Twitter la ora locală 7.30 (ora României, 8.30).

Site-ul aeroportului arată mai multe curse care înregistrează întârzieri, iar unele au fost anulate sau redirecţionate spre alte aeroporturi, inclusiv spre Timişoara.

Avionul EgyptAir #MS3100 a aterizat la Belgrad la ora locală 4.10 (ora României 5.10) şi a rămas blocat de atunci pe pistă, informează site-ul Flightradar24.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.6 °
10.5 °
67 %
0.2kmh
100 %
S
10 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...