La Bruxelles începe astăzi unul dintre cele mai tensionate summit-uri NATO din ultima vreme. Înainte să plece spre Europa, preşedintele american a spus că Statele Unite ar fi înşelate de partenerii europeni care nu alocă suficienţi bani pentru apărare. „Cheltuim cel puţin 70% pentru NATO şi asta îi ajută mai mult pe ei decât pe noi”, a afirmat Donald Trump. Dincolo de subiectul sensibil al finanţării, NATO urmează să anunţe la Bruxelles noi strategii pentru următorii ani şi să invite Macedonia să înceapă discuţiile de aderare. România va fi reprezentată la reuniune de preşedintele Klaus Iohannis.
Programul include o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic, o întâlnire de lucru a liderilor aliaţi, precum şi o reuniune în formatul Misiunii Resolute Support din Afganistan. De asemenea, pentru prima dată, la cel mai înalt nivel aliat, va fi organizată o reuniune distinctă, dedicată evoluţiilor de securitate din regiunea Mării Negre, cu participarea Georgiei şi Ucrainei, potrivit Agerpres.
Pe agenda Summitului NATO se vor regăsi teme extrem de importante. Astfel, va fi abordat procesul de adaptare a Alianţei la realităţile mediului actual de securitate, context în care se vor stabili direcţiile principale de acţiune pentru perioada următoare. Totodată, va avea loc un schimb de vederi privind stadiul implementării măsurilor strategice decise la summiturile aliate anterioare din Ţara Galilor (din 2014) şi din Polonia (din 2016), preciza Administraţia Prezidenţială, la începutul acestei săptămâni.
Cu sau fara Iohanis NATO ne transmite ceia ce a hotarit USA