Boris Johnson şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Externe al Marii Britanii, devenind astfel al treilea ministru în ultimele 24 de ore care părăseşte guvernul pentru a nu susţine planul prim-ministrului Theresa May privind Brexitul, scrie The Guardian citat de News.ro.
Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat: „În această după-amiază, prim-ministrul a acceptat demisia lui Boris Johnson din funcţia de ministru de Externe. Va fi anunţat în curând înlocuitorul său. Prim-ministrul îi mulţumeşte lui Boris pentru munca depusă”.
Demisia sa vine la câteva ore după cea ministrului pentru Brexit, David Davis şi a adjunctului său, Steve Baker.
David Davis, un eurosceptic convins, în vârstă de 69 de ani, a demisionat duminică după o reuniune a lui May cu miniştrii săi care a condus la anunţul unui acord asupra voinţei de a păstra o relaţie comercială strânsă cu UE.
Johnson a fost reprezentantul campaniei pro-Brexit, Vote Leave iar demisia sa va accentua criza din jurul lui May şi creşte şansele unei moţiuni de cenzură.