Grecia va scăpa, în august, de programul de asistenţă financiară internaţională. Ţara, ameninţată cu falimentul şi excluderea din Uniunea Europeană, s-a aflat sub supravegherea creditorilor în ultimii 8 ani. După încheierea programului, Grecia va trebui să obţină finanţare de pe pieţele internaţionale.
Pierre Moscovici, comisarul european pentru Economie: „Criza greacă a ajuns la final aici”.
Ca să dea încredere investitorilor în stabilitatea economiei elene, creditorii au extins cu 10 ani scadenţele şi perioadele de graţie pentru aproape 100 de miliarde de euro din datoria Atenei.
De asemenea, Grecia va primi un nou împrumut de 15 miliarde de euro. În plus, statele din zona euro vor acorda 600 de milioane la fiecare şase luni, până în 2022.
O singură condiţie pentru toţi aceşti bani: guvernul trebuie să menţine măsurile de austeritate luate până acum.