Statele Unite au decis să se retragă din Comitetul ONU pentru drepturile omului, pe care îl acuză de o atitudine anti-israeliană şi ineficienţă în combaterea încălcării drepturilor omului în toată lumea.
Anunţul a fost făcut de ambasadoarea americană la Naţiunile Unite.
Aceasta a precizat că SUA fac acest pas, deoarece obligaţiile sale nu-i permit să rămână o parte dintr-o „organizaţie ipocrită care îşi vede doar propriile interese şi care îşi bate joc de drepturile omului”.
Ambasadoarea Statelor Unite la ONU a mai spus că ţara sa a încercat să reformeze Comitetul, dar a eşuat din cauza lipsei de cooperare a celorlalte ţări.
Nu este prima structură a Naţiunilor Unite pe care SUA o părăsesc. Anul trecut, Washingtonul s-a retras din UNESCO, iar motivul principal a fost acelaşi, şi anume că organizaţia ar fi anti-israeliană.