spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăInternaționalExplozie suspectă în New York

Explozie suspectă în New York

O explozie a avut loc luni dimineață într-o autogară din Manhattan, New York, în apropiere de Times Square, într-unul dintre cele mai aglomerate puncte ale metropolei americane, rănind mai multe persoane. Transporturile au fost date peste cap de acest incident petrecut în jurul orei locale 7:30.

Potrivit New York Post, care citează surse din forțele de ordine, a fost vorba despre un kamikaze, care a detonat o bombă la terminalul de autobuze Port Authority.

Suspectul avea fire atașate de corp și mai avea asupra lui un dispozitiv artizanal, legat la niște baterii. Mecanismul a explodat, dar doar parțial. Singurul rănit este chiar presupusul atacator, care, de altfel, este în custodia poliției și a fost transportat la spital.

Suspectul are 27 de ani și locuia în Brooklyn. Bărbatul amplasase bomba în partea dreaptă a jachetei și a declanșat-o în timp ce se afla prin tunelul de tranzit Manhattan, însă s-a grăbit, iar explozia a fost diminuată. Bărbatul are răni grave, însă poliția a reușit să vorbească pentru scurt timp cu el, iar presupusul terorist a declarat că și-a confecționat mecanismul artizanal la compania electrică la care lucrează.

Potrivit New York Times, în afară de presupusul kamikaze, a mai fost reținută o persoană.

The Port Authority Bus Terminal este cea mai mare autogară din SUA, fiind folosită de peste 65 de milioane de persoane anual. Este de fapt, un mare nod de transport, iar sub autogară se află stația de metrou The Times Square-42nd Street.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
18.9 °
53 %
2.2kmh
4 %
mie
19 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...