Mai mulţi români sunt blocaţi pe aeroportul Luton, din Londra, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile zborului. O aenonavă WizzAir pe ruta Londra-Cluj Napoca a rămas la sol.
„Zborul Wizz Air W6 3302 de la Londra Luton la Cluj-Napoca (10 decembrie), planificat să decoleze la 7:40 (ora Marii Britanii), este momentan întârziat din cauza închiderii aeroportului ca urmare a ninsorii abundente din Luton. Pasagerii sunt tratați conform regulamentelor UE și politicii companiei. Imediat ce aeroportul se va redeschide, aeronava va decola spre Cluj-Napoca. Deși conditiile meteo nu sunt în controlul companiei, Wizz Air își cere scuze tuturor pasagerilor afectați pentru orice inconveniențe cauzate și face tot ce este posibil pentru a reduce efectele asupra pasagerilor săi”, se arată într-un comunicat semnat de Daniel Alexandru Amzăr, account manager.
Reacţie halucinantă a ambasadorului României la Londra
Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, susține nu are cunoștință de situația românilor de pe aeroportul din Luton, blocați de mai multe ore din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Contactat de agenția Mediafax în legătură cu situația românilor de pe aeroportul Luton, reacția lui Dan Mihalache a fost halucinantă.
„Şi eu ce treabă am cu chestia asta, iertaţi-mă e o chestiune care se întâmplă, nu e în autoritatea statului să se ocupe de zborurile care sunt anulate. Acum cred că exagerăm puţin. Ce asistenţă consulară să dau eu, ca ambasadă, unor oameni ale căror zboruri se anulează din raţiuni meteorologice. Nu credeţi că am ajuns puţin cam departe? „, a declarat Dan Mihalache.
Întrebat dacă oamenii, care stau de mai multe ore pe aeroport, pot fi ajutaţi, Mihalache a răspuns: „Ajutaţi în ce fel? Sunt într-o problemă? Au o problemă cu autorităţile? Asta e o problemă a ambasadei, nu anularea unor zboruri din motive meteorologice, ceea ce mi se poate întâmpla şi mie ca ambasador. Cred că oarecum am ajuns cam departe cu această discuţie cu asistenţă consulară, cu lucruri care se întâmplă şi care ţin de cum zboară avioanele în lume. Mă interesez asupra acestui subiect, dar vă spun că nu voi da nicio asistenţă nimănui căruia i s-a anulat zborul din motive meteorologice. Statul român este responsabil de relaţia cetăţenilor săi cu autorităţile, nu cu meteorologia”.