În ciuda numărului mare de îmbolnăviri în rândul personalului medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă, tunelul de dezinfectare de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) stă şi acum nefolosit, deoarece reprezentanţii spitalului nu pot asigura dezinfectant pentru utilizarea lui.
În acest context cei de la UPU încearcă să găsească donaţii şi pentru dezinfectant, iar dacă nu vor reuşi acest lucru aceşti spun că îi vor chema pe cei care l-au donat pentru a-l dezasambla.
Tunelul de dezinfectare a fost montat la intrarea în UPU la începutul lunii aprilie şi funcţionează cu dezinfectant pulverizat şi lămpi cu lumină Ultraviolet. Acesta a fost asamblat de Asociaţia Happy, după un prototip primit de la un producător de Anglia.
Pentru eficienţă garantată, unităţile sanitare care se dotează cu tuneluri dezinfectate trebuie să achiziţioneze produse de dezinfectare certificate şi lămpi UV conform Standardelor Ministerului Sănătăţii, iar aici s-a blocat şi utilizarea tunelului de la Urgenţe. Deşi este una dintre secţiile cu cea mai mare adresabilitate în această perioadă, însă, UPU a rămas printre ultimele secţii care nu dispun de un astfel de tunel de dezinfecţie.
Aparate similare montate la Maternitate
Între timp, Maternitatea a montat şi foloseşte deja trei astfel de tuneluri, Ambulanţa unul, Spitalul de Recuperare unul. De asemenea Poliţia şi Jandarmeria au primit şi folosesc astfel de tuneluri de dezinfectare.
Potrivit specialiştilor, microorganismele care plutesc liber în aerul din cameră sunt iradiate cu radiaţia UV şi astfel se obţine o reducere considerabilă, ba chiar eliminarea în totalitate a numărului microorganismelor dintr-o încăpere. Aerul trece prin regiunea iradiată datorită circulaţiei naturale, fiind astfel redus pericolul infecţiilor în cazul microorganismelor periculoase care se transmit aerian. Doar că la Urgenţe aceste lămpi lipsesc, pentru că, potrivit reprezentanţilor asociaţiei care a făcut donaţia, acestea trebuiau puse la dispoziţie de către cei de la spital.
Mai mult, nici partea de dezinfectare prin pulverizare nu funcţionează pentru că, din nou, nu sunt dezinfectanţi. Concret, asociaţia care a donat tunelul nu a putut face rost de un dezinfectant de calitatea conformă normelor Ministerului Sănătăţii, iar reprezentanţii spitalului le-au comunicat acestora că nu pot pune la dispoziţie dezinfectant achiziţionat de spital pentru un tunel care nu aparţine unităţii sanitare şi pentru că nu se pot găsi dezinfectanţi care să fie eficienţi pentru îmbrăcăminte şi combinezoanele personalului medical. Astfel, deşi toate celelalte instituţii folosesc tunelurile de dezinfecţie şi au reuşit să găsească dezinfectanţii potriviţi, acelaşi lucru nu se întâmplă şi la Spitalul Judeţean, cel mai probabil tunelul urmând a fi demontat de către cei care l-au adus.