„Sala Olympia” din incinta Liceului cu Program Sportiv (LPS) Botoșani a găzduit la finalul săptămânii trecute competiția intitulată „Spiridușii Atletismului”.
La evenimentul destinat copiilor cu vârsta între 6 și 9 ani, organizat de Federația Română de Atletism împreună cu Ministerul Tuneretului și Sportului și Asociația Județeană de Atletism au au fost prezenți peste o sută de copii de la școlile din municipiul Botoșani și din comunele învecinate.
Participanții au concurat în probele de alergare 30 m, săritura în lungime de pe loc, aruncarea mingii medicinale (de 1 kg), ștafetă 4 x30 m.
La final, toți copiii care au concurat au primit premii constând în diplome, medalii, tricouri și dulciuri.
De asemenea, s-au acordat diplome celor mai bine clasați la fiecare categorie iar două fete și doi băieți au primit câte un trening din partea Federației Române de Atletism.