Mijlocaşul argentinian al FC Botoşani, Jonathan Rodriguez, a declarat că echipa locală este pregătită să câştige toate cele trei puncte puse în joc în duelul cu FC Voluntari.
„Tot timpul suntem pregătiţi să câştigăm, dar din păcate victoria se lasă aşteptată. Cred că echipa a avut multe situaţii de gol, dar nu reuşim să ajungem la finalizare şi asta este o problemă. Este foarte dificil să îmi explic lipsa de rezultate, pe de o parte eu cred că noi avem un joc bun, dar cum am spus înainte, nu suntem eficienţi, şi mai ales atunci când primim gol, cădem psihic şi nu reuşim să ne revenim. Trebuie să ne schimbăm mentalitatea şi să încercăm să ne apăram mai bine. Noi suntem pregătiţi să câştigăm cu FC Voluntari şi consider că dacă obţinem un rezultat bun şi o ţinem tot aşa, putem să ne gândim la play-off. Eu îmi doresc să înscriu în acest meci”, a declarat Rodriguez.
Referindu-se la posibilitatea de a ajunge la FCSB, mijlocaşul FC Botoşani crede că acestea au fost doar vorbe aruncate în vânt de Gigi Becali. „Eu cred că au fost doar vorbe aruncate aşa… Se spun multe lucruri, dar eu în momentul de faţă mă gândesc doar la FC Botoşani. Aici mă simt bine, sunt mulţumit şi sper ca echipa să câştige şi să ajungem în play-off”, a conchis Rodriguez.