Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat cu cetățenie română şi R. Moldova, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea unor infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice. Individul s-a prezentat vineri după-amiază în PTF Stânca, printre turiştii îmbarcaţi într-un autocar înmatriculat în R. Moldova. La controlul de frontieră, Alexei G., în vârstă de 38 de ani, cu cetățenie română şi R. Moldova, a prezentat un pașaport românesc, însă, cu ocazia efectuării verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul este dat în urmărire generală pentru executarea unui mandat european de arestare, emis pe numele lui de către autoritățile din Germania, pentru săvârșirea unor infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice.
Politistii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză și predarea către o echipă din cadrul I.P.J. Botoșani, în vederea punerii în executare a mandatului de arestare.