Poate că cea mai mare realizare a vremurilor pe care le trăim nu este informația ca atare, ci accesibilitatea acesteia. Informație a existat de când lumea, însă până la apariția internetului accesul la sursele de cunoaștere acumulate de omenire de-a lungul mileniilor a fost restrâns de cauze mai mult sau mai puțin obiective. Realitatea zilei de azi e că informația este la un clic distanță și ne-am fi așteptat ca, în atari condiții, să devenim mai deștepți, mai dispuși să asimilăm acele cunoștințe și abilități care să ne ajute în viață. Mulți dintre noi au făcut asta, însă nefericit de mulți au „profitat” de evoluția tehnicii într-un mod care, paradoxal, le face mai mult rău altora decât ignoranților.
De ce să folosești resursele internetului pentru a învăța mai multe despre istoria țării în care trăiești când e mult mai bine pentru orgoliu să înveți pe de rost niscaiva teorii conspiraționiste? Înarmat cu cunoștințe atât de valoroase, simți că ai dreptul să-i hărțuiești pe cei care au făcut facultate pe bune ani întregi sau chiar au studiat personal tone de documente, nu doar au auzit că într-un beci de la Vatican este un document care atestă nu știu ce despre români. Așa, ca chestie, documentele de la Vatican sunt ținute în arhive, nu în beci, iar faptul că studierea lor e interzisă e cumva adevărat, dar doar pe jumătate. Să nu vă imaginați că accesul e la liber; ai nevoie de ceva autorizări să poți studia documentele de la Vatican. Mai pe scurt spus, e nevoie de ceva studii de specialitate și realizări în domeniu pentru a deveni eligibil. Bibliografia semnată de Pavel Coruț nu se pune; din supărător de multe puncte de vedere individul a fost mai degrabă ticălos decât istoric.
Practic, accesibilitatea informației n-a produs cine știe ce deștepți, în schimb a oferit multor needucați ocazia perfectă de a deveni „specialiști” în domenii despre care habar nu au. Da, e ciudat că site-urile revistelor istorice de-abia adună câteva zeci de vizite lunar, în timp ce blogurile conspiraționiștilor înregistrează mii de accesări zilnic. Posedați efectiv de dorința de a părea informați, mulți se dau de ceasul morții să răspândească teorii care le-au schimbat „viziunea” asupra lumii, fără să facă nici cel mai mic efort pentru a verifica sursele de teamă să nu descopere adevăruri mai nuanțate, pentru asimilarea cărora e nevoie de ceva mai mult decât o minte odihnită. Astfel, s-a creat o spirală periculoasă, în care ignoranța se hrănește din propriile iluzii și transformă accesul liber la cunoaștere într-un teren de manevră pentru manipulare și dezinformare.
Este cunoașterea la un clic distanță sau trebuie să fim instruiți pentru a ne folosi în sens pozitiv de această accesibilitate? Nu de alta, dar majoritatea conspiraționiștilor n-au lăsat școala să le strice educația. Au trecut prin școală ca rața prin baltă, au promovat pentru că așa e frumos și recomandat de sus, nu pentru că s-ar fi prins ceva de ei. Au legat școala de gard înainte să termine liceul, dar la un moment dat a venit și clipa în care și-au dat seama că tare bine le prindea ceva educație de calitate. Și pentru că nu vor să admită asta în ruptul capului au virat către conspiraționism. N-au reușit cum meritau în viață nu pentru că n-au învățat, ci pentru că există forțe oculte care țin poporul în ignoranță și ascund în beciul de la Vatican tot felul de dovezi care dacă ar fi făcute publice, ar distruge istoria, poate chiar întreg universul.
În concluzie, accesul la informație nu este echivalent cu înțelepciunea; totul este la un clic distanță, și informația, și manipularea. Calitatea informației contează mai mult decât cantitatea și „unicitatea” acesteia. E simplu să cazi în capcana unei realități alternative; efortul e minim, e suficient să știi să citești pe litere. Adevărata cunoaștere presupune răbdare, cercetare și abordare critică. Într-o eră în care totul este la îndemâna noastră, poate că ar trebui să ne întrebăm ce facem cu această putere? Folosim informația pentru a construi o societate mai bine educată sau doar pentru a valida mituri și teorii care ne confirmă propriile prejudecăți?
