Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează încă o data că legi și acte normative mai proaste ca în România nu pot exista decât în imaginată țară, Absurdistan! Știu că justiția are propriile ei balanțe, știu că adevărul real poate fi perpendicular pe adevărul juridic, știu că legea e lege și ea primează nu emoțiile sau anumite stări dar parcă e prea de tot. Dacă într-adevăr medicul nu este vinovat, atunci de ce să nu plătească despăgubirile respective cei care au semnat actele de destituire? De ce trebuie iar și iar să plătim noi, cetățenii, orice eroare comisă de o parte sau de alta? Asta nu înțeleg eu. Cine greșește trebuie să plătească, este foarte clar acest enunț. De ce (tot) nu există legislație privind răspunderea materială a managementului sau a judecătorilor? Până când se vor plăti de-a valma, din pușculița noastră toate tâmpeniile comise de către unii? Pentru a sublinia absurdul în care ne zbatem, voi evoca niște vremuri apuse, vremuri pe care mulți le regretă, eu sub nicio formă, nu! Am activat 14 ani ca inginer la o întreprindere din Botoșani. O dată sau de două ori pe lună, eram programați toți inginerii fără pile și fără funcții pentru a îndeplini serviciul de asistență tehnică. Ce însemna asta? Pentru schimburile doi sau trei, erai un fel de director de fabrică dar fără niciuna dintre avantajele funcției adică secretară, mașină la scară, protocol, momente plăcute cu Fifi de la bobinaj sau Kent-ul și whisky-ul de rigoare pe post de plocon. Timp de 8 ore, făceam prezența, patrulam prin toate secțiile și nu mă gândeam decât ca la sfârșitul turei, pe lângă alte date notate în procesul verbal, să pot scrie fraza de căpătâi: „În timpul serviciului meu nu s-a întâmplat nimic deosebit”. E lesne de înțeles că în cazul unui accident de muncă sau al unei erori apărute pe linia de producție, primul care era pus în luneta puștii nu putea fi altcineva decât inginerul de serviciu. Din aceste motive, mulțumeam cerului ori de câte ori încheiam tura scriind fraza amintită. Și dacă Doamne ferește, s-ar fi întâmplat un accident, indiferent de natura lui, credeți că avea inginerul vreo cale de scăpare? Niciuna! Era condamnat și la propriu și la figurat, instanțele de judecată funcționând atunci după cu totul alte reguli. Ca să nu mai spun că dacă dintr-o eroare rezulta un rebut, valoarea lui era suportată dublu sau chiar triplu de cel care greșea: proiectant, tehnolog, maistru, strungar, frezor sau ce o fi fost „inculpatul”! Așadar, chiar și pe vremea aceea funcționa un fel de răspundere individuală care azi a fost efectiv legată ca un câine jigărit, de stâlpul din spatele casei. Nu cunosc amănuntele din acest dosar de aceea nici nu voi fi partizan înfocat al vreunei părți. Dar oricine ar fi de vină, ar trebui să plătească! Managementul spitalului dacă a greșit luând decizia de defacere a contractului de muncă în mod ilegal sau judecătorul dacă a aplicat reguli și proceduri rupte de realitate. Sau, de ce nu, cele două părți, să pună mână de la mână și să-i plătească leafa medicului scos basma curată de către onor justiția română. Dar în nici un caz nu ar trebui să fie privată instituția spitalicească de niște fonduri care poate ar conduce la salvarea unor vieți sau la vindecarea unor pacienți. De zeci de ani, noi, cetățenii, plătim tot ce hotărăște justiția și nu e deloc în regulă din moment ce toate aceste gogomănii se datorează prostiei sau perfidiei unor oameni ajunși pe niște funcții care acționează oricum, numai legal nu, în ceea ce privește eliminarea adversarilor sau incomozilor din sistem. Apoi, nu trebuie să trecem nicicum cu vederea corupția din justiție unde judecătorii iau uneori decizii dintre cele mai ciudate atunci când interesele lor (materiale, de cele mai multe ori!) o cer. Bineînțeles că dacă ar trebui să scot în evidență hibele din justiția română ne-ar trebui, vorba cântecului, „o mie de ani să reclădim ce-au dărâmat”. Revenind la cazul Alexandra, consider că femeia a murit cu zile și că un tratament și o intervenție făcute în acea noapte fatidică n-ar fi lăsat niște copii fără mamă. Cât despre nivelul de gravitate al … neintervenției medicului, nu sunt eu în măsură să stabilesc cifre sau valori. Au stabilit cei din conducerea spitalului și ulterior, judecătorii. Cele două tabere au luat decizii care se bat cap în cap și tocmai din acest simplu motiv rezultă o concluzie: una dintre ele a greșit! Și ar trebui să plătească. La propriu, la figurat, nici nu mai contează! Din păcate, la noi plătește mulțimea cea proastă și credulă întrucât un set de legi privind răspunderea în orice domeniu de activitate dublat de obligativitatea asigurării de malpraxis sau management defectuos ar fi de o însemnătate fantastică pentru pușculița zdrențuită a nației…
