În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul românașului departe de problemele cu adevărat importante. Ce război, ce criză economică, ce bursă prăbușită? Românul e țintit pe chestii locale și e așa de captivat de scălâmbăiala de pe scena politică încât nici nu mai are nevoie de pâine. Dacă e circ de circ, de ce să mai dai vulgului și pâine?
Ultimele manevre par scoase din filmele cu proști, astfel încât trebuie analizate cu prudență, în caz contrar existând toate șansele să plecăm pe fenta politicienilor care, atunci când interesul o cere, se fac frate și cu dracul. Interesul lor, nu al nostru. Aparent, săptămâna aceasta trofeul „Idiotul satului” a ajuns la Ponta, care s-a găsit să fie sincer și a povestit cum anume i-a inundat pe români să salveze Belgradul. Asta pe post de explicație pentru faptul că are cetățenie sârbă. Bine, asta explică și de ce pretenarul lui, Sebastian Ghiță, e bine protejat la vecini, dar Ponta nu a mers chiar atât de departe cu sinceritatea.
Primele reacții au fost cele așteptate. Cum, Ponta e chiar atât de prost încât să-și facă harakiri politic, cum a apreciat Dinescu, unul dintre inundații din 2014. Adică cât de prost să fii să recunoști public că ai inundat satele din România pentru a proteja Belgradul? Care, s-avem iertare, e plasat la vreo sută și ceva de kilometri de Dunăre. Iar faptul că Ponta a încercat să dea o nuanță umoristică relatării sale e o justificare cât se poate de nimerită pentru porecla de Mickey Mouse, dar e loc și de mai rău. Prin prestația sa, Ponta a reușit să-l depășească până și pe prostănacul Geoană, cel care, tot în context de inundații, le-a transmis sinistraților „Publicitate”. Sincer, chiar crede cineva că Ponta e atât de prost precum pare după faza asta? Adversarii politici și chiar prietenii de până mai ieri au sărit la gâtul individului, îl terfelesc care după cum se pricepe – și când vine vorba de mahalageală, se poate spune despre ai noștri aleși că și-au făcut studiile pe bune, cu frecvență permanentă și implicare directă. Aparent, dezastru pentru Ponta, dar cum se explică faptul că acum e prezent pe toate ecranele și pe rețele de socializare? Se știe despre publicitate că, negativă sau pozitivă, e tot publicitate, iar în contextul mioritic publicitatea negativă dă rezultate mai bune decât cea pozitivă. Băsescu a prins al doilea mandat și pe motiv de „săracul Băse”, că prea dădeau toți cu negativa în el. Ponta explică, dă asigurări că e român, trăncănește mai ceva ca o moară stricată, dar va culege niște rezultate. Solidaritatea românilor există, însă are manifestări atipice. Credeți că moldovenilor sau ardelenilor le pasă prea mult de niște olteni inundați? Sau că oltenilor le pasă de ravagiile pe care natura le-a făcut în prunii ardelenilor?
Mai există o explicație privitoare la „prostia” lui Ponta. Chiar individul s-a scăpat și a spus că i se pregătea ceva cu inundațiile. Vedeți, dragi români, ce a făcut Ponta pentru români când era premier. Știind cam ce i se pregătește, farsorul a luat-o înainte și chiar dacă pe moment a pierdut ceva procente, stă mai bine decât dacă am fi aflat de manevra Belgrad din altă gură. Cu alte cuvinte, nu prea mai pare prost, nu-i așa? E doar un șmecher alunecos; „pisicuțul” de care pomenea Băsescu s-a transformat într-un motănoi abil, capabil să cadă mereu în picioare. Și pentru moment, îi merge. Deja s-au găsit destui care să-i aprecieze sinceritatea și în viitorul foarte apropiat se pregătește o apretarea imaginii candidatului misterios. Nu ar trebui să ignorăm că mulți dintre cei care-l atacă azi, i-au fost lui Ponta colaboratori apropiați, care probabil au știut, dar au tăcut. Nu sunt cu nimic mai puțin vinovați.
În România circul nu mai e divertisment, a fost ridicat la rangul de strategie. Prostul de azi poate deveni candidatul cu șanse reale de mâine, iar sinceritatea aparent tâmpită rampa de lansare. Asta e realitatea într-o țară în care memoria colectivă durează cât o postare pe Facebook și unde Mickey Mouse amenință să revină pe afiș, dar cu urechi de motan.
