Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine în ochii alegătorilor. Supărător de mulți români încă mai trăiesc cu convingerea că președintele trebuie să fie un soi de Ceaușescu, care să facă, să dreagă, să impună. Acesta este unul dintre motivele pentru care abureala candidatului suveranist a prins atât de bine. Au rămas puține zile până vom fi chemați la urne și, analizând oferta electorală și unele sondaje, cred că e cazul să ne întrebăm dacă nu cumva „turul doi anapoi” era o idee mai bună decât anularea alegerilor. Chiar dacă Georgescu a reușit să câștige primul tur de scrutin, e puțin probabil să-i fi reușit figura și în finală. Forțați de trendul european, dar și de acea parte mai școlită a propriului electorat, marii perdanți ar fi susținut-o pe Elena Lasconi. Chiar dacă educația pentru o societate democrată lasă de dorit la noi, românii au dovedit de mai multe ori că nu prea iubesc extremele și merg pe varianta răului mai mic, prin urmare, cel al cărui nume e cam uitat n-ar fi adunat suficiente voturi în plus încât să ajungă la Cotroceni. Cu toate păcatele și limitele ei, Elena Lasconi putea fi un președinte mult mai bun decât Iohannis, dar n-a fost să fie. Riscul ca Georgescu să ajungă președinte exista, dar era minim.
Acum însă… Acum situația e foarte complicată și rezultatul final s-ar putea să nu fie cel dorit de coaliția de la guvernare. În loc să pună pe listă un candidat votabil, aliații l-au scos de la naftalină pe Crin Antonescu, care merită votat doar prin prisma răului mai mic. Ne place sau nu, ăsta este singurul motiv pentru care trebuie votat Antonescu, deoarece alternativele sunt de coșmar. Suveraniștii se agită pentru Simion, iar numărul pare să crească de la o zi la alta și se pare că nu e vorba doar de „puțini, dar agitați”, prin urmare foarte vizibili. Voturile pentru Georgescu, la fel ca și cele ale lui Simion din primul tur, au fost date de oameni, nu de algoritmi și conturile false de pe rețelele de socializare. Nu e clar ce e cu Ponta, fiul risipitor și risipit de PSD, dar care se întoarce din când în când la matca din care nu o să iasă în veci decât la nivel oficial. E băgat în cursă pentru a rupe din voturile suveraniștilor sau e pe cont propriu? Are o retorică aiuristică, care prinde de minune la electoratul cu prea puțină educație și prea mult timp liber, deci merge țintit. Însă nu trebuie să ignorăm setea de putere a individului. Putea să facă multe pentru România când era premier – până la urmă, în România premierul are putere politică mult mai mare decât a președintelui –, dar s-a păstrat pentru Cotroceni. E cam aiurea să promiți că o să faci ceea ce, legal vorbind, nu poți duce la îndeplinire, deși nu ai făcut-o atunci când dispuneai de forța politică necesară. Dar Ponta vrea acolo, sus.
Cum spuneam, Elena Lasconi putea fi un președinte mai bun decât Iohannis. Nu bun, ci mai bun. Ăsta e necazul cu comparația, poți face dintr-un individ jalnic ceva acceptabil doar comparându-l cu alții mai nașparlii decât el, dar asta nu o să-l facă bun cu adevărat. Așa și Crin poate fi un președinte mai bun, nu unul bun în adevăratul sens al cuvântului. Lasconi a greșit mult, mai ales după turul anulat, așa că șansele ei să repete figura din noiembrie sunt mici de tot. Nicușor Dan?! La ce tunuri sunt pe el și la cum percutează românul la manipulare, e greu de tot.
Sunt supărător de multe șanse ca, după alegeri, să ieșim în stradă și să fim noi cei care urlăm „Turul doi înapoi”. Am râs de ăia cu „anapoi”, dar uite că s-ar putea să le dăm dreptate. Nu în adevăratul sens al cuvântului, ci prin prisma rezultatului care putea fi, dar n-a fost. Pentru că ceea ce o să iasă din urnă o să ne facă să o regretăm nu doar pe Lasconi, dar există niscaiva potențiali care, dacă e să fie comparați cu Georgescu, l-ar face pe acesta să strălucească mai ceva decât a strălucit neamțul providențial acum vreo zece ani. Mai are România vreun viitor? Doar pentru că timpul trece și tace…
