N-au mai rămas prea multe zile până când vom fi chemați (din nou) la urne. S-a mai întâmplat în noiembrie, dar nu s-a pus pe motiv că… Motive s-au găsit; la asta se pricep cel mai bine cei care pretind că ne guvernează. Dacă s-ar pricepe să ofere și oameni care să merite votați, nu doar ștampilați pentru că reprezintă răul mai mic, poate că ar fi de trăit în țara asta. Sătui de ce se întâmplă în țară, tot mai mulți români iau calea străinătății, unde văd că se poate trăi și altfel. Teoretic, experiența asta externă ar trebui să le folosească și lor, și țării. Și o perioadă a părut că teoria funcționează și în practică, diaspora reușind să întoarcă rezultatul votului din țară. Însă am ajuns să trăim acele zile când teoria e teorie, practica ne doboară. De ce atât de mulți români refugiați peste hotare au votat pentru înapoierea României? Explicația că s-au săturat de „la vremuri noi, tot ei” e plauzibilă, dar numai până la un punct. Dacă te-ai săturat de Ciuci, Ciolaci și alții asemenea lor, e cam de noaptea minții să votezi indivizi care nu fac niciun secret din intenția lor de a ne scoate din Europa.
Și, că tot vin alegerile peste noi, s-au înmulțit postările nostalgicilor, dar și ale hăbăucilor care, adesea cu lacrimi în ochi, se întreabă ce ne-a adus nouă bun Europa și-și vor țara înapoi. Mulți dintre cei care se întreabă ce ne-a adus nouă Europa își behăie frustrarea din confortul casei din străinătate; nici vorbă de soba cu lut pe plita căreia să coacă turte dospite cu bicarbonat – că drojdie de unde – care mergeau la suflet dacă le asezonai cu apă și zahăr. Dacă… pentru că zahăr nu prea vedeam pe vremea lui Nea Nicu.
Având în vedere câți stranieri își varsă fierea virtual, nu e deloc întâmplător că pe unii îi cunosc personal de mulți ani, astfel că sunt la curent cu „evoluția” lor. Unul dintre cei care votau cu cel al cărui nume e pe cale de a fi uitat m-a bombardat efectiv cu mesaje de genul „turul doi anapoi” (chiar așa scris) și pretinzând să iau atitudine „că uite ce fac ăștia din țara asta”. Am încercat să-i explic unde greșește, dar în cele din urmă am ajuns la concluzia că a-l trata cu block e mult mai sănătos; cu unii oameni pur și simplu nu poți discuta.
Individul de care vorbesc e cât se poate de reprezentativ pentru o anume categorie de „străinezi”. Pe vremea lui Ceaușescu, elev fiind, chiulea activ de la practica agricolă – cine nu știe despre ce e vorba să se abțină de la postări nostalgice -, adică era prezent, dar nu muncea, că era șmecher. Și, cât timp se muncea la comun, rezultatul final depindea de truda altora, iar șmecherul era și el „pontat”. Profesorii preferau să stoarcă untul din cei care munceau decât să-l aducă pe “calea cea bună”, era mai sănătos pentru creier și inimă. Șmecherașul se visa maistru în fabrică, „o să am trei pixuri în buzunarul de la piept și nu o să ating nimic”, bașca afaceri personale cu producția statului, vis cât se poate de realizabil în România lui Ceaușescu. Numai că a venit Decembrie și de visul individului s-a cam ales praful. A plecat în Germania împins de foame și pe meleaguri teutone a descoperit că pentru a trăi nu e suficient să fii șmecher, trebuie să te implici și asta a făcut. Anii au trecut, omul aparent s-a adaptat, dar visul din tinerețe nu l-a părăsit nicio clipă, încă visează să revină în România unde să fie maistru sau altceva, nu contează ce, dar să fie ăla care umblă cu trei pixuri în buzunarul de la piept și nu se atinge de nimic, doar există fraieri pentru asta, și mai face un ban cu producția statului. Apropo, în Germania nu a furat un cui, că „ăștia nu știe de glumă”, dar dacă era România așa cum și-o dorea el…
E greu să muncești, să te implici, să fii punctual și responsabil când tu ești convins că, șmecher fiind, ai dreptul la trai pe vătrai, salariu și pensie pe munca altora. Ceaușescu ne-a educat să fim oi, dar noi ne-am dorit a fi șmecheri, așa că rezultatul final se plasează undeva între. De asta avem atâția români care vor „anapoi”. Ei merg înainte, pentru că înainte era mai bine. Cât de bine a fost, mai bine nu povestim.
